Se prăbuşise Stăvilarul
şi un huruit ameninţător
mâna din spate în valuri
îmbulzeala norilor.
Tunete bolovănoase
se rostogoleau zdrobind
sub şenilele lor dinţii dragonului
de parcă frontul Ucrainei
se mutase în timpanele mele
iar aşteptarea şi întunericul
se cuibăriseră în culcuşul fricii.
Biciuită de rafale de vânt
ariergarda de fulgere se apropia
ameninţător de balconul meu.
Şi odată cerul s-a spart,
şi prăpădul câteva clipe,
şi-a arătat faţa schimonosită.
Am părăsit balconul grăbit,
luându-mi ultimele măsuri
de prevedere şi securitate.
Am asigurat toate geamurile,
am stins televizorul, calculatorul oprit
şi am aprins lumânarea
pe care o păstrasem de la Înviere,
aşezând-o pe masă. Urma
să aduc sticla de whisky şi paharele.
Eram singur cu Dumnezeu
şi voiam să profit, să închin
un pahar cu El şi să-i mulţumesc!
Nu mă rătăcise în deşert,
terminasem de scris Fiul măslinului...
(Dacă n-aş fi fost atât de bătrân
aş fi invitat-o la petrecere
şi pe Carmen Secere,
"fata cu îngeri în păr"...)
În timp ce realizam că s-au isprăvit
cuburile de gheaţă în tăviţa
din frigider, ca la un semn
o răpăială de mitralieră s-a pornit
izbind pervazul de tablă al ferestrelor
şi a dispărut ca prin mister necazul...
Probabil că de-aia cerul e cer!
Doar că gheaţa acolo nu se poartă
în cuburi, ci în ouă de porumbel!
Evident am deschis fereastra
bucurându-mă de gheaţă.
Un fulger năprasnic mi-a arătat
în lumină cum sticla de whisky
s-a făcut ţăndări în vitrină.
Ce soartă! Ce avertisment!
Ce ceaţă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu