marți, 25 mai 2010

Dosarul Albastrii - Capitolul 10 - Arestati de securitate

                În clădirea rece a securitaţii ne-au repartizat în birouri diferite, dându-ne în primire câte unui ofiţer. Eu am avut un locotenent cumsecade. Mi-a povestit ce se întâmplă. Când a venit maiorul aflasem deja câte ceva. „A recunoscut, domnule locotenent?” „Dumnezeii mătii, trădător de ţară, albaştri ai?... Vă satur eu de albaştrii!” Mi-a luat ochelarii de la ochi şi mi-a tras o palmă, cu sete, cu ură. Ce i-oi fi făcut? A mai înjurat o dată şi a plecat...

               În timp, m-am mai liniştit, obosisem, era trecut de miezul nopţii. Nici nu mi-am dat seama, scriam de câteva ore cu bună credinţă declaraţia, încercând să explic de unde putea să devină confuzia.
               Către orele două din noapte i-au adus din Bucureşti pe Claudia Duminică şi pe Vasile Iordache. Ei erau greii se pare. Pe la trei-patru, ne-au reunit într-o cameră. Un locotenent din cei tineri, Mugurel vecin de casă cu Gess a adus câteva pâini calde; era o brutărie prin apropiere. Devenisem prieteni, ne simpatizam. Claudia ne-a zis să nu vorbim că sunt microfoane. „Şi ce dacă sunt microfoane, sunt peste tot, să nu mai vorbim?...” “ Tovarăşe locotenent, cât e scorul în Cupa Davis?” ”Ne-au bătut, dă-i dracu’ dă americani.”
               Spre dimineaţă, mergând la toaletă l-am zărit pe cel cu colectivizarea legat la mâini. Se pare că filmul lor a avut o regie proastă, nu trebuia să-l vedem. S-o fi trezit comandantul?...
               Duminică, pe la zece, ne-au urcat într-o maşină un Gaz prăpădit, lăsându-ne pe fiecare la casa lui. Dar nu se terminase. Am găsit casa răvăşită. Lipseau cărţi şi manuscrise.
               Am aflat mai târziu că în acea noapte s-a mai chinuit cineva pentru noi: Augustin Z.N. Pop, criticul , el a citit toate manuscrisele noastre şi a pus verdictul la telefon dimineaţa: „Cel mult ăştia pot să strice limba, aici e tot pericolul”.(…)
               Finalul trebuia să fie apoteotic. Trebuia dat un exemplu. Tezele din iunie.(... ) Claudia m-a sunat a doua zi şi am mers împreună la judeţeana de partid să reclamăm, naivi ce eram!... Cu primul secretar a vorbit singură. O cunoştea, reprezentase judeţul la „Cântarea României” de mai multe ori, era şi frumoasă, doar cu „intoxicaţia” o cam zbârcise.
               Am fost sfătuiţi să stăm liniştiţi, pentru că „se repară totul”; şi să nu vorbim cu presa. Nu era nevoie de sfat, pistoalele ne înspãimântaserã.(…) Ce să se repare, cum să se repare şi cum să uiţi? Dar comandantul?... Uită el că a scos pistolul beat în faţa unor copii? El săracu’, oare cum se justifică? Nu vom fi oare eliminaţi, sterşi din evidenţa populaţiei> „Atenţie la maşini şi ieşiţi puţin pe stradă”, sunau avertismentele.

luni, 24 mai 2010

Licitaţie de moruni

            Astăzi mi-am propus să vorbesc despre link. Mă despart oarecum de anume explicaţii lingvistice, ce traduc termenul cumva lângă drum, cu o doză de patetism în parfum, ca fiind; un lanţ, un laţ, o verigă, o za… (Dacă sunt două, şi mă intrigă căci două sunt aduc a cătuşe, şi nu mă duc nici cu gândul la DNA, pentru nici o mătuşe.)
           Alţi exegeţi la rândul lor asimilează linkul mult mai poetic unui zuluf, cârlionţ, buton de manşetă… Frumos! Cui nu-i place o blondă discretă.
           Dar scoabă ?…e uşor desuiet. Era undeva un cloş ca o acoladă, cum că linkul i-o scoabă. (asta de la etcetera e précis o şaradă cu-o babă şi-un moş…)
           Eu nu sunt un specialist, dovadă locul de parcare la răscruce de vânturi pe mare, a blogului meu în Ze List.
           Aşadar contribuţia mea, definind, e că linkul e un cârlig în care se-agaţă şi muşcă, din acelaşi covrig şi-un morun şi-o plevuşcă…
           Revenind cred şi uitându-mă-n trafic observ că la mine pe blog linkează doar moruni, rari da buni, de catalog.

Foto: www.indd.tim.ro/rosturgeonsn/index

vineri, 21 mai 2010

Psalm

a privit împrejur cumpănind
iscusitul Meşter
cerul cu focul luminãtorilor
apele şi pãmântul cu verdeaţã.
lucrul era bun

şi-a împreunat mâinile,
şi-n rugãciunea lucrãrii sale
l-a zărit pe om, dupã chipul lui
în lutul pamântului dându-i duh
scrie scriptura

şi-a mai trecut o zi
dar şi o noapte
cum sã-l laşi pradã singur
sã pazească via

cu grijă mare a scos o coastã
din somnul lui
şi a strãpuns cu ea
bulgãrele albastru storcând deasupra
boabe de rodie

îi plãcea cum se modelau
în cãuşul palmelor
rotunjimile coapselor
şi ascunzişurile femeii

astfel a fost searã
cerul apele si pãmântul
s-au potolit sărbătorind
împreunã ispitele nopţii

în dimineaţa celei de-a saptea zi
i-a poruncit omului
cu gândul curat
toate zilele vieţii lui
să-şi zidească femeea în iubire

şi înluminându-se
s-a depărtat

marți, 18 mai 2010

Albastrii - Intâlnire cu securitatea - Flagrantul

                Nae era acasă cu soţia, dar nu aveau nimic pregătit. I-am luat prin surprindere. Ne-am bucurat de revedere şi atât. Toţi banii adunaţi de prin buzunare nu ne-au ajuns să cumpărăm clasica noastră vodcă. Au mai venit încă doi prieteni. Ce puteam face? Gess (nu mai ştiu nimic despre ea) a găsit o gutuie: „o mănâc şi plecăm”. „Hai să facem un poker, sau n-ai nici beţe de chibrit?” Zis şi făcut!... Făcut doar pe jumătate, căci  în scurt timp, dintr-o dată, uşa casei (de ce încuiată?) se smulge din toc izbită cu zgomot. Apare în prim-plan o figură congestionată şi o mână tremurândă prelungind un pistol.
                 Filmul se derulează prost, cadrul se strânge, iar camera mică se umple cu zece, poate doisprezece securişti coborâţi din două sau trei maşini de miliţie. Un aparat foto cu blitz. “Aduceţi un scaun”, de unde ? înjurături; „mama voastră de derbedei”, „Europa liberă, jocuri de noroc ”… „Banii, unde sunt banii?”, şi cineva aruncând pe jos dintr-o servietă un muşuroi de bacnote! „Pozează Vasile!” „Stai, mă nu poza!” Strâng banii cu prezenţă de spirit, poate ne luăm şi noi mai târziu o sticlã cu votca, ce sticlã, o ladă de sticle... „Vă împuşc pe toţi, mă, vă împuşc”!... „Domnule comandant, ne trebuie doi martori”...Găsesc două babe, desigur… „Maică, Doamne păzeşte, ce furară copii ăştia?” „Poporul maică, pe dumneata, ţara, socialismul. S-au vândut capitaliştilor!... Gata procesul verbal?... Semnează maică!” „Nu ştiu să scriu.” „Pune degetul... Hai la maşini...Voi, în dubă, mă albăstroşilor!”

*

                Fila din dosar nr. 138/ Proces verbal/ Anul 1971,luna octombrie, ziua 09, în municipiul Piteşti./ Întocmit: Cpt. Stoica Ion, Lt. maj. Bilă Eugen şi Lt. Berechet Nicolae, (acum general fost candidat la preşedinţie).
                Astăzi data de mai sus fiind sesizaţi din oficiu, că în Şoseaua Giurgiului, nr 122 în imobilul numitei Lazăr Tudora se practică jocuri de noroc, ne-am deplasat la adresa mai sus menţionată unde în prezenţa martorilor asistenţi:
1. Jaravete Rada, fiica lui Marin şi Ştefana născută la 20 iulie 1924 în municipiul Piteşti, cu domiciliul în Şoseaua Giurgiului, nr 120.
2. Ştefana Floarea, fiica lui Marin şi Ana născută la 18 august 1901,în com. Albota, cu domiciliul în Piteşti, Şoseaua Giurgiului,nr 120 am constatat următoarele:
                În acest imobil, în a doua cameră (privit dinspre stradă în curte) am deschis uşa şi am găsit un grup de tineri care aveau cărţi (de joc)în mână, iar pe jos bani în bacnote de metal, deasemenea în cameră, mai se afla un aparat picup la care se audia muzică de jaz.( Simt nevoia să păstrez pe cât posibil exprimarea şi ortografia originală, dar vrea să aduc unele completări pentru înţelegerea exactă a poveştii. Spre exemplu sintagma „am deschis uşa”,se traduce adevărat – am smuls uşa din balamale -iar,cu privire la”, în cameră mai se afla un picup”- fac menţiunea că , acel pikup a ingheţat si acordurile Rapsodiei albastre s-au frânt sub ameninţarea pistoalelor, după pătrunderea în interior a organelor, pentru o mai bună comunicare cu noi, a vaşnicilor apărători ai democraţiei socialiste.)
               Trecând la identificarea tinerilor am stabilit că aceştia se numesc:
_Bădescu Georgeta, fiica lui Gheorghe şi Maria născută la 09 noiembrie 1952 în municipiul Piteşti, str.Viilor nr.14. (19 ani)
_Radu Aglaia, fiica lui Ilie şi Aglaia născută la 27 septembrie 1953 în com Zvariştea, judeţul Suceava, cu domiciliul în Piteşti, şoseaua Giurgiului nr 122.(18 ani)
_Radu Nicolae, fiul lui Constantin şi Virginia, născut la 3 septembrie 1951, în municipiul Galaţi, cu domiciliul în municipiul Piteşti, Şoseaua Giurgiului, nr 122.(20 ani)
_Badea Nicolae, fiul lui Petre şi Elena, născut la 3 martie 1952, în comuna Băiculeşti, jud Argeş, cu domiciliul în Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr 20.(19 ani)
_Costea Aurel, fiul lui Teodor şi al Anei, născut la 10 iulie 1950, în comuna Tulca, jud Bihor, domiciliat în Bucureşti la căminul studenesc Complex Regie, Bloc E, camera 022.(21 ani)
_Ionescu Ion fiul, lui Toma şi al Aureliei, născut la 2 noiembrie 1948, în comuna Merişani, domiciliat în municipiul Piteşti, cartier Trivale, bloc 42, scara C, apartament 14.(23 ani)
_Cîrstea Gheorghe, fiul lui Gheorghe si Filofteia, născut la 7 mai 1952 în comuna Boţeşti, judeţul Argeş cu domiciliul în comuna Colibaşi.(19 ani)
               Toţi cei de mai sus în momentul când am intrat, adică la orele 20,15 stăteau pe duşumea, cu excepţia celor două fete, având cărţile în mână, iar banii se aflau tot pe duşumea în mijlocul lor.
La intrarea în cameră, după ce ne-am declinat competenţa, s-au executat fotografii.
               După circa 20 de minute în imobilul mai înainte citat au mai venit 2 tineri, care fiind întrebaţi asupra identităţii lor am stabilit că se numesc:
_Bărbulescu Constantin fiul lui Nicolae şi Constantina, născut la 28 noiembrie 1953 în municipiul Braşov, cu domiciliul în municipiul Piteşti, Calea Bucureşti,bloc 27,scara B,ap 1.(18 ani)
_Vlasie Călin fiul lui Hristache şi Profira, născut la 02 mai 1953, în municipiul Buzău, jud Buzău cu domiciliul în Piteşti str Hamangiu, nr 6.(18 ani)
               Din camera unde au fost găsiţi toţi cei mai sus menţionaţi s-au ridicat fotografii, mai multe acte şi înscrisuri. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în 2 exemplare. Semnături: Organ de cercetare. Martori. Făptuitori.
               În continuarea procesului verbal menţionăm că la jocul de cărţi a mai participat şi Stancu Constantin, fiul lui Constantin şi Aurelia născut 15 ianuarie 1951 în comuna Schitu Goleşti, cu domiciliul în municipiul Piteşti, str 1 Mai, nr 42.(20 ani)
               S-au ridicat cărţile de joc şi suma de 5 lei în bacnote de metal. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în 2 exemplare: Organ de cercetare Martori. Făptuitori


*

               (Ar trebui să fiu cârcotaş să nu recunosc faptul că procesul verbal e realist dintr-un punct de vedere. La percheziţia corporală s-au găsit asupra noastră în total suma de 5 lei şi 35 de bani consemnată de altfel surprinzător de corect, renunţându-se la fişicul de bani din dotarea securiştilor aruncat ca pot, miliţienii fiind se pare, mult mai corecţi sau doar circumspecţi . Reacţia celor două babe, martorii flagrantului speriate şi ele de amploarea descinderii, a fost pe măsura evenimentului. ..."Cine veniră maică la copii ăştia, americanii, apără-ne doamne de duşmani!...s-au furară ceva bieţii de ei ?” ..."Pe dumneata te furară ţaţă Floareo, pe noi toţi, ei sunt duşmanii poporului,”..."Copii ăştia?... vezi Rădiţo, ţi-am spus eu să închizi găinile seara în coteţ....)

luni, 17 mai 2010

Timp încremenit

              Antoni Maria Gratiani toscan, secretar al papei Sixt al V-lea si nunţiu apostolic la Veneţia în anul de gratie 1564 despre romani nota:
/…/“Nu au legi scrise, ci toate sunt lăsate bunului plac al domnului sau al judecătorului.”
/…/”Dacă pârâşul jură de trei ori, repetând formula unui jurământ precum că cele declarate de el sunt adevărate, pârâtul este condamnat”
/…/”Dacă datornicul ar afirma sub prestare de jurământ, că nu trebuie să plătească i se iartă datoria.”
/…/”Dacă cineva a fost jefuit ceeace nu rareori se întâmplă, el reclamă ceeace i s-a luat si este despăgubit la porunca domnului din contribuţia comună a acelui târg sau sat…”
/…/”Bărbaţii desfac adesea căsătoria pentru cuvintele chiar cele mai neînsemnate, trimiţând soţiei carte de despărţire si plătind vistieriei doisprezece denari.”
              S-o luăm pe rând, gospodăreşte, după aproape 500 de ani:
/…/ Legi scrise… dacă sunt, nu sunt degeaba?… lăsate la bunul plac al domnului judecător Costiniu, (amărâtu că ăsta îmi veni în minte), potrivit obiceiului îndătinat?...
/…/ Dacă pârâşul jură de trei ori…. Păi nu-i aşa că jurământul pe biblie a rămas şi azi la mare preţăluire?…
/…/ Dacă datornicul…Câte guverne binevoitoare îşi iertară marii clienţi datornici ?... toate…
/…/ Dacă cineva a fost jefuit, ceeace nu rareori şi azi se întâmplă cu statul, cine-l despăgubeşte pe dânsul din contribuţia noastră comună, nu cu noi face blatul?…
/…/ Doar cu bărbaţii, deh, cine stă acasă în concediu maternal?... Azi femeile sunt mai umblăreţe, mai cetite, ele desfac şi trimit carte din Italia , Spania, în foncţie de denarii din vistieria masculului…
               Statornică naţie, cum stă ea încremenită în admiraţie, faţă de spiritul ei sublim!

sâmbătă, 15 mai 2010

Final de campanie - Povestea lui Alexandru

                      15 mai. Inchei aici campania pentru 2% dedicată lui Alexandru. Am să vă fac o mărturisire şi cu acest prilej, mea culpa.
                      Nu credeam că în zbuciumul apelor tulburi care ne inundă din păcate, şi devălmăşeşte aceste timpuri de criză profundă, ne-am mai putea desprinde de obiceiurile definitorii la o adică, ce ne fac uneori să fim stânjeniţi de faptul că suntem români.
                      Nu credeam că veşnica noastră nemulţumire, capra vecinului şi stârnirea câinilor cu bâta printre ulucile gardului, pot fi depăşite. Iată că m-am înşelat.
                      Susurul izvorului de munte unde stăpâneşte armonia, frumosul, dar şi omenia, mai poate fi auzit. Sentimentul înalt al dăruirii cu bucurie din puţinul tău, a biruit lăcomia şi avariţia.
                      Mai putem fi salvaţi, mai putem deveni învingători uniţi într-o clipă de gând, într-o idee, într-o luptă cu noi înşine şi cu destinul.
                      Cândva, prea mari cuvintele, dacă ne va ajuta Dumnezeu îi voi povesti şi lui Alexandru cerându-i să nu-şi piardă niciodată încrederea.

P.S. S-au strâns peste 600 de Declaraţii de care avem cunoştinţă. Mulţumim !

joi, 13 mai 2010

Pensionarul



Pensionarul, ce fiinţã ciudatã!... Foşgãie ca furnica prin iarbã, la rãdãcina timpului, cãrându-şi în sacoşa lui goalã, tot mai greu umbra.
Toate-i sunt potrivnice!
Azi-noapte, banditul de pãianjen şi-a ţesut pânza în urechile lui clãpãuge. Spre dimineaţã, ceasului din perete i-a fost jefuit tic-tacul, şi ajuns târziu la farmacia din colţ, vãzu cã jandarmii puseserã lacãtul eliberând zona pentru o ameninţare iminentã cu bombe.
Taman azi când trebuia sã soseascã un transport de ceaiuri din fructe de pãdure.

miercuri, 12 mai 2010

De ce ma uit la Realitatea...Orei de foc?...

                    Mi-am pus de nenumărate ori problema, dar răspunsul oricât pare de ciudat nu a putut căpăta niciodată notă de trecere.
VOCEA DIAVOLULUI ar trebui să fie pe cât de mieroasă pe atât de vicleană, şi este. Gândul mă poartă fără putinţa vreunei sclipiri de îdoială către zâmbetul de gumilastic imberb întins pe faţa de copil bucălat a oanei stancu reflectându-se flasc pe ţeasta lucioasă a ursului în rostogolire catre popicele care stau să cadă una câte una sufocate de spaimă si acoperind apoi tot ecranul cu un nor de cenuşă victorios ridicat dintre ţăndările care se visaseră peste zi cristale Zwarovski.(Uff ce de virgule !...) Dar ce mă fac mai departe, căci imaginea satanei conform perceptelor iadului, trebuie să capete forma unei tinere dezbrăcate, dansând senzual, încolţită de ochii în flăcări, pofticioşi, din jurul mesei rotunde … Şi din păcate, imginaţia mea se opturează jucându-mi feste.
                    Există şi versiunea cealaltă, oribilă, animalică a unei capre şchioape care behăie chinuit vrajbă, şi este din plin postulată şi aceasta prin glasul vânăt al ursului în ora de foc.
                    Mărturisesc ca la spovedanie, că şi eu acum am păcate în faţa lui Dumnezeu răstindu-mă la apostaţi, dar REALITATEA colcăie şi cazanele de ură turate la maxim s-ar putea răsturna periculos. Tare mi-e frică de autostrazile croite în timp de Băsescu că sunt insuficiente să primeasca atâta smoală!
                    Să nu ne trezim doamne fereşte cu ţara acoperită de un deşert de asphalt după ce ne jeluirăm atâta noian de vreme că suntem în coada cozii ca număr de kilometrii.

joi, 6 mai 2010

Povestea lui Alexandru - stare de trafic - corectura

      O briză plăcută pe blogul meu. Departe de norul cenuşii vulcanice, de încălzirea globală cu anomaliile ei, de tornadele economiei mondiale manifeste la greci, de respiraţia îngheţată a FMI în ceafa ministrului Vlădescu, departe de turnirul partidelor în arena moţiunilor de cenzură, departe de lumea dezlănţuită, de DNA, de ANI…departe de departele…

      Povestea lui Alexandru a funcţionat o vreme, ca o corabie cu pânze purtată pe valuri liniştite de un suflu de omenie, căruia nu-i dădusem mari speranţe.
      Ca un bulgăre de zăpadă s-a rostogolit crescănd continuu, într-o recalibrare a unei imagini pe care o crezusem pierdută pentru totdeauna. Tonic sentimentul că semenii mai pot fi mişcaţi, scoşi din încrâncenare şi uniţi într-o cauză simplă, naturală, de corectare a vieţii nobil asumate. Şansa de a găzdui această stare de spirit mă onorează.
      Concret, s-au strâns câteva sute de declaraţii care vor dirija sperăm o sumă rezonabilă în contul Fundaţiei SERA ROMANIA, de unde Alexandru va putea obţine fonduri pentru gestionarea medicală a poveştii lui.  Vă mulţumesc tuturor!