marți, 30 iunie 2015

Schelete de uriași



Nimeni nu spune pietrei ȋncotro curg apele și nici piatra nu stã sã se ȋntrebe, mutã. Se așeazã ȋn sinea ei, rãbdãtoare, despletind undele și suficient de rotunjitã ȋn secundele urmãtoare se rostogolește la vale, crezȃnd cã e plutã.

Nimeni nu spune bobului de grȃu cum se așeazã ȋn volutã lumina ȋn spicul ȋnalt pȃn’ la brȃu și cȃnd bobul e suficient de copt, ȋntins ȋntre douã pietre, nu se ȋntreabã dinadins de ce fãina e albã ca zãpada cȃnd se cerne...

Atȃt de scurtã și neȋnsemnatã viața omului ȋn cavalcada de tainã a lumii eterne, ȋncȃt, nici uriașii nu-și mai ȋncap ȋn hainã și nu ne mai lumineazã legendele…

luni, 29 iunie 2015

Profeții Simonice




Adrian Suciu, fãrã ȋndoialã un Profet popular ȋn țara poeziei lui, are libertatea de exprimare pe care ți-o dã ascendentul de lider al sindicatului blondelor. El poate orna cu vorbele-i colorate rochia alba a tinerei mirese ȋn culori pastelate. Cȃnd rochia se lasã deszbrãcatã tot poezie iese. Nu degeaba blondele roiesc ȋn jurul lui și se viseazã mirese.

Nici o legãturã cu ce vreau sã scriu mai jos. L-am amintit pe Suciu ca sã nu credeți cã eu aș vrea sã fiu ȋn continuare un profet mincinos. Cãci ȋmi spun mie astrele cã la Wimbledon pe cȃmpiile albastre Simona Halep nu va fi o stea cãzãtoare. Nu mai pun nici un dacã. Wimbledonul poate sã ȋnceapã!

sâmbătă, 27 iunie 2015

Albaștrii la Rușii de Vede



 Fotografii: Cristina Florescu
Roșiorenii sunt oameni deschiși de cȃmpie. Cȃnd s-au așezat din bejenie, urmașii Ȋmpãratului Roșu din ȋmpãrãția valahilor de la sud de Dunãre, s-au uitat la soare cum ȋncãlzește, au pipãit ȋntre degete solul din nisipuri fine, s-au ȋncredințat cã apa vȃnãtã a rȃului Vedea nu seacã (Cervenul lor de baștinã așezat pe o stȃncã fusese cucerit ȋn 1338 prin incendiere de cãtre turci), și constatȃnd cã locul era bun au ȋntemeiat Rușii de Vede pe temelia unui vechi castru roman.

Azi Roșiorii, dacã-l privești din locul acela, este un fel de centru al unui univers mai mic. Altfel cum sã apreciezi cã te afli la 100 de km de București, 100 km de Tȃrgoviște, 100 de km de Pitești și 100 de km de Craiova! La rȃndul lor centre care au ȋnsemnat sau ȋnseamnã ceva ȋn istoria și ȋn cultura noastrã spiritualã.

Venind dinspre București și Pitești concomitent, ȋn miez de zi, ne-am reunit o parte din “Albaștrii”, invitați de oameni aleși, la micuțul Centru Cultural al orașului, unde funcționeazã o Societate Culturalã intitulatã vizionar Mileniul 3.(Va fi religios, sau nu va fi nimic? Se ȋntreba malițios Andre Malraux care nu avusese prilejul sã calce, greșeala lui, prin Roșiorii de Vede. N-ar mai fi fost dubitativ!

Ȋn frumoasa salã ce gãzduia o expoziție a sculptorului ȋn piatrã de rȃu, mai veche cunoștințã a noastrã, artistul Costel Pãun, am citit poezie și prozã, și noi și scriitorii roșioreni. S-au schimbat impresii, s-au depãnat amintiri. Ploaia și chitara unui tȃnãr talentat au prelungit evenimentul terminat așa cum stã bine unei astfel de ȋntȃmplãri cu o agapã. Pãcat cã a venit prea repede ȋntunericul și mai erau de parcurs ȋnapoi, 100 de km!

Rãmȃnem ȋn suflet cu lumina plãcutã a acestei zile!            

Mulțumim de ȋntȃmplare domnule doctor Dinu, domnule Constantin T. Ciubotaru și prietenelor noastre Florina Isache și Flori Neaga. Și n-ar trebui s-o uitãm pe Monica, maestrul de ceremonii.



vineri, 26 iunie 2015

Albaștrii la Roșiori de Vede



Grupul “Albaștrii”. numele ni l-au da ei, securiștii lui Ceaușescu, cei care ne-au fãcut dosarul de urmãrire informativã. Noi pe atunci eram un cerc de prieteni tineri care ne antrenam sã visãm. Scriam poezie, prozã, teatru; citeam Secolul XX, noul roman francez, tot ce ne pica ȋn mȃnã și dam mai departe de la unul la altul cãrțile ca pe manifeste. Ne prelungeam serile, cȃt se putea, ȋn discuții aprinse despre teatru și film, despre lecturi, despre scriiturile noastre. Ȋncepusem sã facem demersuri pentru a edita o revistã proprie, strȃngeam deja materialele pentru primele cinci numere. Aveam ȋn Pitești revista Argeș ȋn cea mai bunã perioadã a ei, cȃnd era redactor șef Gheorghe Tomozei. Revista mare ȋncepuse sã ne publice, dar noi ne doream revista noastrã a tinerilor, ȋi gãsisem și numele. “Albastru” ar fi trebuit sã-i fie numele. Constituisem o trupã de teatru și sub patronajul Casei Tineretului prezentam spectacole, colaje dramatice etc. “Știi Lavinia, caracatițele cȃnd dorm…” Dar caracatița securitãții nu dormea ȋn vremuirile acelea

Sunt 45 de ani de-atunci. Dintre albaștrii vor fi azi la Roșiori de Vede: Nicolae Radu, Claudia Duminicã, Ion Toma Ionescu și Aurel Sibiceanu care a prins culoare cȃțiva ani mai tȃrziu. Alãturi de noi va fi și Liliana Popa

Mulțumim celor douã Flori care ne-au invitat ȋn Mileniul III: Flori Badea și Florina Isache

marți, 23 iunie 2015

Dincolo de geamandurã


            Marea revarsã dinspre orizontul albastru muzica amplã, majestoasã, a valurilor. De dincolo de pãlãriile de trestie ce deseneazã pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbrã, vin spre noi acorduri ritmate, contrapunctate de bubuitura unei pedale prãvãlite peste pielea de bivol întinsã a unei tobe.
          Clapele pianului rostogolesc o linie melodicã înaltã, în consonanţã cu sunetul nefiresc, cioplit în aer printre arabescurile din zborul planat al pescãruṣilor.
          Stau pe un ṣezlong alb, desluṣind noriṣorii din vatã de zahãr ce filtreazã lumina soarelui.
  Ṣi odatã se face gol în mulţimea de pe plajã ṣi o siluetã bronzatã, blondã, cu mers elastic se îndreaptã fix cãtre mine. Toţi ochii plini de invidie privesc ţinta miṣcãtoare, de parcã acolo s-ar afla capãtul nordului. Îmi face semn s-o urmez în mare, lunecând ca o sirenã sub valuri. Un cântec vrajit vine din adânc
          Braţele mele vâslesc, parcã mã simt mai puternic ṣi apa mã trage legat cu fire nevãzute. Am trecut de geamandurã. Suntem departe în larg doar noi doi. E o fericire simplã. Visez?... Înapoi!!!





 
 














La Popasul Pescarilor


Astãzi soarele nu a ţinut cu noi ṣi am plecat da la Dana, un hotel de patru stele bine îngrijit, în Venus -  un fel de oazã în mijlocul deṣertului, sã facem un tur al staţiunilor din zona Mangaliei. Aveam în memorie animaţia zilelor de concediu de altãdatã, când ṣase zile pe an petreceam cu un bilet de la sindicat ṣi alte rezerve bãneṣti organizate ṣi socotite da acasa pe zile  ṣi cap de locuitor în interiorul familial.

Întotdeauna spre sfârṣitul vacanţei constatam cã matematica e cumva reletivã ṣi disciplina financiarã în condiţii de distracţie, cu temperaturi ridicate ṣi necesarul de bere rece suplimentat, nu era îndeajuns de bine stãpânitã, iar libertatea de exprimare la sfârṣit te cobora dintre-un spaţiu al fãgãduinţei într-unul a neputinţei, fãcându-te sã te reacomodezi la starea normalã ṣi sã tinzi cu toatã fiinţa ta ca anul viitor, satisfacţia materialã ṣi spiritualã dupã necesitãţi, sã fie tot mai deplinã înmulţind banii de concediu.

Mãrturisesc, impactul la vederea staţiunilor, (in ultima vreme mi-am petrecut concediile la vecinii noṣtrii bulgari), mi-a creat un fel de revoltã pe capitalismul sãlbatic ṣi pe reprezentanţii lui autorizaţi de votul nostru democratic. Am avut revelaţia grelelor vorbe, dar adevãrate: Frumoasã ţarã pãcat de ea cã e locuitã! Eu aṣ face un amendament: Pãcat cã are conducãtori!

Hoteluri pãrãsite, geamuri sparte, vegetaţie nestãpânitã, plaje neîngrijite, ṣantiere începute ṣi pãrãsite ṣi doar câteva terase de unde se scurgea vocea obositã a unei cântãreţe de muzicã popularã sau a vreunui menelist cât se poate de trist. Neptunul floarea litoralului de altãdatã pãrea o corabie aruncatã de un tzzunami  pe o insulã lovitã de ciumã. Din mersul maṣinii parcã Jupiterul a pãrut mai animat.

Ne-am continuat drumul având ca ţintã Popasul Pescarilor. Nu ne-am înṣelat. Am avut acolo la pescarii ãia, câteva ore liniṣtite ṣi un prânz bogat. Deci se poate încã sã fie bine!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

vineri, 19 iunie 2015

Grupul Albaṣtrii în Mileniul 3 la Roṣiori de Vede


 
          Grupul Albaṣtrii lanseazã vineri 26 iunie la Roṣiori de Vede câteva  cãrţi proaspete. Vor fi prezenţi la întâlnirea organizatã de Asociaţia Culturalã Mileniul 3 - Nicolae Radu, Claudia Duminicã, Ion Toma Ionescu ṣi Aurel Sibiceanu.

          “Cine mai sunt ṣi Albaṣtrii ãṣtia? Ar putea însemna ei ceva, pentru roṣioreni, sau pentru literatura românã?” Greu de rãspuns. La debut, în prima tinereţe am fost înconjuraţi de interesul ṣi sprijinul profesionist al Revistei Argeṣ, în cea mai bunã perioadã a ei - perioada Tomozei - dar am avut ghinionul cã ne-au descoperit concomitent securiṣtii. Citez din dosarul nr.1594 din 04. 10. 1971 descoperit la CNSAS

          La 04.10. 1971 s-a deschis dosarul de urmãrire informativã asupra grupului Albaṣtrii, ai cãror membrii se întâlneau sub masca aṣa ziselor “ceaiuri”, comentau duṣmãnos, audiau postul de radio Europa Liberã, scriau o prozã sau o poezie pesimistã, absurdã, elogiau modul de viaţã occidental, aveau un întreg ritual de primire în grup.(Extras din Documentul Directiei I-a a Securitãţii statului semnat de General Maior Dumitru Borṣan ṣi Locotenent Colonel Wagner Ioan.

          Toate acele evenimente care ni s-au întâmplat ṣi ne-au marcat existenţa sunt descrise în cartea Dosarul Albaṣtrii. Noi suntem personajele acelei cãrţi. Ea nu a fost de la început. S-a scris paginã cu paginã ṣi are legãturã cu acel dosar, dar mai ales cu vieţile noastre. Destinul în mare parte ne-a fost scris de securiṣti, am devenit personajele scenariului, fãrã sã ne putem abate de la viziunea regizoralã.

Lucrurile sunt amestecate ca într-un malaxor, cu securiṣti, cu informatori ṣi cu noi de-a valma. Am ieṣit dintre rânduri ca ṣi cum am fi parasit un cinematograf vechi cu aparatul de proiecţie în mijlocul sãlii dupã ce s-au oprit rolele, ca sã nu stânjenim spectatorii, sau sã trebuiascã sã umblãm cu capul plecat.

Dupã zeci de ani ne retrãim tinereţea ṣi ne bucurãm în sfârṣit cã putem scrie cãrţi!