Se afișează postările cu eticheta Dialoguri cu Pasarea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dialoguri cu Pasarea. Afișați toate postările

duminică, 25 august 2013

Dialoguri cu Pasărea ceţii



          Risc să devin plictisitor şi agasant. Simona Halep a câştigat turneul de tenis de la New Haven în finala cu Petra Kvitova. Este dovada că Pasărea ceţii ştie să-şi aleagă eroii. 6-2. 6-2. fără replică şi fără dubii. Bravo Simona! Mi-ai mai înseninat o zi!

          Nu mult înainte de miezul nopţii când am aflat vestea, mi-a venit în minte o imagine care mă marcase profund dimineaţă şi pe care am urmărit-o în direct pe fereastră, nu la televizor, până spre ora 18. Trei muncitori cu târnăcoapele, săpau în credinţă în faţa blocului un şanţ, trebuiau înlocuite ţevile de gaze. Fără să mintă sau să păcălească soarele, cu tot corpul concentrat să nu risipească inutil energia care îi ţinea în picioare. Izbeau încrâncenat pământul uscat şi avansau în tăcere.

          Aruncate pe mal, la umbră, stăteau inutil căştile lor albe de protecţie. Am revenit la fereastră de mai multe ori, enervat de televizorul care zornăia în van coroanele de tinichea ale regilor Cioabă. Moderatorul, ca o babă, repeta fără noimă întrebări grele şi deştepte despre proiecte, despre priorităţi în etnie. Sudoarea şi întunericul li se aşezase celor doi pe frunte. Abia de se mai zăreau de mărunţi ce erau, prăbuşiţi pe un munte de prostie.

          Căştile de protecţie ale muncitorilor de la gaze rămăseseră mult în urmă şi târnăcoapele continuau să muşte pământul cu cerbicie, de parcă descoperiseră filonul adevărat al aurului dacilor. Nu cocoşeii ţiganilor, ăia s-au topit de mult în buzunarele bulibaşilor

          Trecând peste şocul fizic şi imagistic al celor trei atleţi, tulburarea aceea venită cumva din alt timp care mi-a clătinat perspectiva deja bine împământenită, că munca e făcută pentru roboţi şi românul şmecher din fire, cu o înţelegere superioară, are altă menire în prezent şi alt targhet, se orientează către parlament, sau merge la guvern, îşi arată îndrăgostit de propriul său glas harul flecar la televizor, cântă în cor pe nas ca un artist adevărat cu voce gravă, slavă liderului său politic, românul a evoluat, n-a rămas în neolitic păstor, să-şi taie răbdător doar de paşti mielul gras.

          Mă întreb şi-acum nedumerit ce au comun cei trei zei ce săpau în zorii dimineţii în faţa blocului, cu victoriile Simonei Halep şi-mi răspunde simplu senin Pasărea ceţii de la faţa locului, parcă îzbindu-mă în frunte cu bricheta.

          „Bătăturile din palmă care ţin târnăcopul sau racheta.”


marți, 15 mai 2012

Am lipsit câteva zile pe blog. Dialog cu Pasarea cetii.



Nu s-a făcut gaură-n cerul! Nu s-au dumirit astrele că şi-au pierdut bănicerul ce număra însemnând dezastrele.
Ţurţuri din streşini n-au mai căzut, blogeri n-au înţepenit pe costişă, Pasărea ceţii a dansat mut cu mira tronând pe canalul de nişă.
Miram-aş, suferind de-ar fi fost, măcar unul dintre cetitorii! Aceluia, mai că ia-si da adăpost în rezervaţia mea de... glorii.

M-am întors pe blog.
Cercetez astrologul
şi mă luminez instant 
şi sinistru,
ca atomul Bim Bang.

Omul e tot ministru!
Si Ponta, tot premier,
palmier.
„USl-u-i de fier!”
Zice Pasarea ceţii
cu trilu-i de graur.

Aplauze îndelungi
pentru Mariana Bitang,
Belu şi fetele lor din tazaur!

miercuri, 11 mai 2011

Lalilalilulu lilulilulula



        Deunăzi, dialogam cu Pasărea ceţii. Unul din dialogurile noastre imposibile. Pornisem de la familie.
          Pasărea ceţii: Familia rămâne sfântă. E celula de bază în viaţă.
Iti: Ce lula mea Pasăre, pardon!... mai ieşi din ceaţă! S-a schimbat oferta de zbor. Gata cu cuplu, nu mai e dictator la balcon. Parcă n-ar fi căzut Zidul Berlinului. Mai schimbă-ţi dracului convingerile tale de comunist ambulant şi cuplează-te cu realităţile democratice ale prezentului instant! Mai zboară şi tu din floare în floare, poate afli dacă nu ştii că duminica nu e zi lucrătoare.
              Ce vrei să zici că ideia de cuplu s-a invechit? îţi spun eu râmâne sacră.
              E vetustă Pasăre, e vetustă şi acră!
             Eşti crud!…Ca şi cum te-ai duce la Stufstock, în Vama Veche pe plajă în fustă, nud.
              Măh, da tu Marx citeşti?...
              Poveşti, vrajă!...Eşti într-o ureche. Complet năucă. Falimentează ăştia televizorul duducă. Antenele, Realitatea… Tu nu şti nimica. La casa de pariuri n-ai jucat, Iri sau Monica, Cherida sau Pepe! n-ai consultat Libertatea, Can-Canul? n-ai auzit de divorţul lui Tălmăceanul?
              Constat între noi dialogând, deteriorarea gravă a unui cadru familial. Am devenit mult mai suplă în gând. Nu vreau nici la bal, nici la spital. Abandonez, nu mai pot să suport în neştire viaţa asta de cuplă. Ne vedem la tribunal. Divorţez!
            ?!...

miercuri, 23 martie 2011

Între blogosferă şi deşertul roşu

Paşii mă poartă în blogosferă, ca-ntr-un deşert fără limite. Călătorul din mine nu a simtit niciodată căldura soarelui măcinând tălpile încălţărilor, dar cu siguranţă am simţit din plin nisipul din ochi, în faţa calculatorului.
E o lume nouă. Când îţi faci o casă nu e nevoie să defrişezi în jur pădurea, să dărâmi mahalaua de la marginea oraşului, să seci o apă care inundă, sau să muţi un munte din cerul lui. N-ai nevoie de aprobări pe proiect, tu esti singurul arhitect. Cât vezi cu ochii, numai nisipul roşu, şi-o adiere de vânt ca o chemare a spaţiului. Stai într-o margine şi construieşti pe măsură  
Cuvinte, imagini, muzică, sunt singurele materiale cu care lucrezi.
Ai libertatea deplină să le combini după sufletul tău. Şi de-aici, călărind, întrebările, seminţele gândului. Pentru cine înalţi edificiul? cu cine-l împarţi? şi pe ce cine inviţi la festin?
Când semeni în grădină seminţele, ai grijă la direcţia vântului!

luni, 21 februarie 2011

Disertaţie despre lipsa de trafic pe blog.

Pasărea ceţii abia de-şi mai urneşte zbaterea aripilor bolnave. Doborât de nisipul pustiului, aerul încercuit s-a scurs de pe arbori, de pe stâlpii de telegraf şi acoperişurile zgârie norilor. Tot mai rar în nisipul blogosferei urmele călătorilor rătăciţi pe blogul meu.
Vina o port după mine, precum o cometă îşi poarta în coadă rămăşiţele meteoriţilor, direct către gaura neagră pregătită să înghită, sori şi planete, existenţe şi vise, devălmăşite în rigoarea obligatorie a traiectoriilor şi normelor prestabilite.
Prietenul meu Virgil râde tot timpul, sub mustaţa-i cărămizie, de cheltuiala inutilă pe net. Valoare adevărului stă intr-o carte nu în risipă, sunt cuvintele către care în numele trădării, am slujit.
Poate că optimul lucrurilor, lângă imagine, are şi o stare de mijloc. Poate că Pasărea ceţii va avea prilejul să renască din cenuşă curând…

marți, 4 ianuarie 2011

Pasarea pe limba ei piere

Destul de greu să te rupi plăcutelor îndeletniciri ale sărbătorilor. Mai cu seamă că afară ninge, iar înăuntru prăbuşite în coşuri de nuiele, damigene obeze  păstrează încă secretul culorii rozalii şi dulceaţa boabei de strugure atinsă de brumă. Cui să-ţi laşi slobod sufletul, fulgilor de nea sau unei cuvioase împărtăşanii în căldura binecuvântată  a căminului?
Iată-mă în mare dilemă eşuat pe blog într-o conversaţie cu Pasărea ceţii, inconfortabilă şi nebună precum o ştiţi:
_ Eşti cu sorcova bietul de tine, te legi de mine ca popa de femeia văduvă.
_ Popă eu? Te-ar fi durut în aripă dacă legai pur şi simplu boala, de  om sănătos?!  Ce insinuiezi chip ceţos, de-mi răzvrăteşti toate blondele, acu la început de an să nu mai intre la mine pe blog.
_ Dacă te-ar fi interesat traficul cu adevărat ţi-ai fi pus mintea la contribuţie, ai fi inventat ceva inspirat care să ţină pagina întâia a blogosferei, fără can-can-uri şi înjurături la preşedinte că s-a săturat lumea.
_ Şti ce Pasăre, dacă am învăţat ceva bun de la Boc e că trebuie tot timpul să tai bugetarii dacă vrei să meargă treaba, eu nu te am decât pe tine, grijă mare ce clămpăni pe ciocu ăla lung, se poate scurta, şi cu el scurt faci indigestie… nu ţi-ai plătit  nici contribuţia la şomaj cu ce-ţi cumperi seminţe?...
_ Sămânţă de scandal ce esti! nu te uiţi la tine, n-ai simţul realităţii. Afară azi a fost eclipsă de soare, i s-a luat soarelui lumina! şi la Romania Mare e jale, i s-a luat sediul Vadimului, şi tot nu s-a sfârşit lumea!
Mie ce poţi să-mi  iei, caii de la bicicletă? pardon că nici trotinetă n-am avut în dotare, am zburat în ceaţă de capul meu…
_ Ba de capul meu Pasare, de-aia am ajuns…
Am ajuns de unde am plecat la marea dilemă.
Destul de greu să te rupi plăcutelor îndeletniciri ale sărbătorilor. Mai cu seamă că afară ninge, iar înăuntru prăbuşite în coşuri de nuiele, damigene obeze  păstrează încă secretul culorii rozalii şi dulceaţa boabei de strugure atinsă de brumă. Cui să-ţi laşi slobod sufletul, fulgilor de nea sau unei cuvioase împărtăşanii în căldura binecuvântată  a căminului?

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Pasărea ceţii şi controlorul de trafic în dialog


        1. Cu cine avem onoarea să ne prezinte câteva frânturi din experienţa sa de blogger ?
         
         Numele meu: Ion Toma Ionescu. http://pasareacetii.blogspot.com/ . Experienţa de bloger nu are anvergura unui avion, nici măcar a unei păsări cum aş dori. Poate pentru că zborul în
ceaţă e greu de stăpânit şi pe radare. Tehnic vorbind, nu posed stiinţa şi instrumentele controlorilor de trafic, cei care scruteaza cu condescendenţă, de la înaltimea poziţiei lor în ZeList. Sincer să fiu nici nu mi-aş dori. Ar trebui să faci concesii publicului îndoielnic, să te dezbraci de decenţă, să-l înjuri pe Basescu, alături de Ponta si Crin, de 5 milioane de ori pe zi.

         2.Blogul s-a transformat pe rând de la o simplă pagină de internet la o adevărată opinie marcantă în viziunea online. Cum se numeşte blogul tău? De când ai acest blog?

          Pagini pe internet am oferit mai întai, (de vre-o zece-cinsprezece ani încoace) siteului AGONIA- POEZIE.RO. Din aceasta întâmplare au prins substanţă două cărţi de poezie de care sunt mulţumit.
          Făcusem copii, sădisem si pomul cu siguranţă, doar cu casa stăteam mai rău. Cărţile m-au adunat de pe drumuri, cănd le-am zidit.
          Cu blogul? Ce mi-am zis? Dacă-mi fac un blog, mai construiesc o casă, poate de proză de data asta. Nu ştiam că vor veni aştia din guvern cu majorarea impozitelor…
          Pun cărămidă necontenit din 2008, dar e greu de înălţat recunosc, cu pretenţia să şi zboare, cum mi-am dorit _ Pasărea ceţii

          3.Cum îţi descri blogul în fix 10 cuvinte?

          Întâmplător am o poezie potrivita, din numai zece cuvinte:
        
          "Suntem numai frunza
                        pândind dezrădăcinarea luminii
                                         semn de mare călătorie"

          4.Care crezi că este cea mai bună modalitate de a atrage cititorii , implicit de a avea trafic pe blog?

          Sinceritatea zicerii si substanţa. Te înscri la cuvânt doar când ai ce spune, altfel eşti un papagal de parlamentar (potenţial) ce-ţi mâzgăleşte zilnic cu semnătura lui anagramată şi şleampătă, pe ecranul televizorului, buletinul tău alb, imaculat, de vot. Este viziunea unei aspiraţii de neatins.
          Dacă vrei trafic cu tot dinadinsul, trebuie să scri zilnic şi să te plasezi în zone de interes, să-ţi faci prieteni cu care sa te susţii reciproc şi dacă reuşeşti să-ţi formezi un stil de comunicare cu un limbaj rezonabil,decent, sigur se va lărgi culuarul celor care aleg să revină totdeauna pe blogul tau, să-ţi citească opiniile. Doar aceştia contează.

          5.Ce însemnă a scrie pe blog atunci cand ai postat primul articol în blog?

          Eşti totdeauna singur când scri. Tu, şi personajele pe care le creionezi, pe care
încerci să le cunoşti şi să le dai conţinut. Te amesteci în acel aluat, cu sudoarea ta şi
proprile-ţi frânturi de gânduri.
          Când pui pe tarabă ce a ieşit şi nu gustă nimeni, insatisfacţia te doboară, şi te retragi în turnul tău de fildeş. Dimpotrivă, dacă prăvălia se umple şi clienţii caută să intre în vorbă cu tine, sporovăiala e placută şi deja imaginezi un nou început.

          6.Ce ai înţeles în plus faţă de acea perioadă de început când ai scris primul articol faţă de astăzi, când eşti la al n-lea articol postat în blog?

          Am înţeles că trebuie să laşi de la tine, să faci şi concesii, să faci gălăgie, altfel
rămâi singur.
          Dar trebuie să te recunoşti, important, când te uiţi în oglindă.

          7.Ce sfaturi ai oferi unei persoane care şi-ar începe astăzi un blog si ţi-ar cere nişte sfaturi ( nu fi zgârcit cu răspunsul la această întrebare )
         
          Multă răbdare, respect pentru cuvânt, textele scurte, vioaie, fotografii de impact şi,
mare atenţie la titluri. În titlu se pune laţul, sau lasoul cum vrei sa-i zici. Daca nu cer prea mult, şi puţină ordine, nu ca la mine pe blog!... Şi mai e ceva important, trebuie ponderat elanul de început, când vrei să faci totul de-odată, să aduni în pagină o mie de gadgeturi sau alte instrumente pe care nu le şti. dar crezi că fac bine.
          E timp; pas cu pas, zi după zi, azi nu e mâine.
          Şi-n viaţă, te desparţi greu, apoi, de obiectele inutile.

          8.Care este tema centrală despre care ai vrea să vorbeşti în postări si discuţii mai dese?

          Tema centrala?... Oricum sunt eu, acolo. Cel care privesc cumva de sus, ca o pasăre în cercuri largi, dând din aripi în zadar, căci niciodată ceaţa din jurul tău nu dispare, doar când vine noaptea.

          9.Aceste răspunsuri se vor posta in 99boguri şi dorim ca acest articol să poarte un titlu ales de tine.Ce titlu ai pune acestui set de întrebări?

          “Pasărea ceţii şi controlorul de trafic în dialog”

          10.Te rog scrie o întrebare la care să răspundă şi următorul chestionat în ancheta din 99bloguri

           Ce ţi-ai dori dacă ar fi posibil: un blog echipat cu toate instrumentele standard în funcţiune, aşteptând doar sa-ţi preia scriitura, sau un blog de la zero în care fiecare aplicaţie să fie chinuită cu mâna şi imaginaţia ta ?

marți, 6 iulie 2010

Trafic

              Pasărea ceţii încă n-a cucerit aerul din valea mănoasă a Nilului. Seminţele, cele mirabile au rămas ascunse în galerii. Nici o hartă, fie originală din piele de bivol, nu te scoate singură în lumină. Şi nici cuvintele sacre nu prind o gură de cer. Armele nu mai vorbesc de mult între oameni. Numai arginţii pâlpâie în glorie deasupra lumii.


              Mă îmbăt de mine ca un pom care şi-a-nghiţit frunzele şi adastă uscat la răscruce.