Disertaţie despre lipsa de trafic pe blog.

Pasărea ceţii abia de-şi mai urneşte zbaterea aripilor bolnave. Doborât de nisipul pustiului, aerul încercuit s-a scurs de pe arbori, de pe stâlpii de telegraf şi acoperişurile zgârie norilor. Tot mai rar în nisipul blogosferei urmele călătorilor rătăciţi pe blogul meu.

Vina o port după mine, precum o cometă îşi poarta în coadă rămăşiţele meteoriţilor, direct către gaura neagră pregătită să înghită, sori şi planete, existenţe şi vise, devălmăşite în rigoarea obligatorie a traiectoriilor şi normelor prestabilite.

Prietenul meu Virgil râde tot timpul, sub mustaţa-i cărămizie, de cheltuiala inutilă pe net. Valoare adevărului stă intr-o carte nu în risipă, sunt cuvintele către care în numele trădării, am slujit.

Poate că optimul lucrurilor, lângă imagine, are şi o stare de mijloc. Poate că Pasărea ceţii va avea prilejul să renască din cenuşă curând…