Se afișează postările cu eticheta SuperBlog. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SuperBlog. Afișați toate postările

duminică, 12 octombrie 2014

Nemulţumitului i se ia darul

          Laura Demetriad e o avocatǎ de succes. Nu știu sǎ fi pierdut vreodatǎ un proces. Când se ridicǎ de pe scaun și începe sǎ vorbeascǎ, pare cǎ în sala de judecatǎ se așterne manǎ cereascǎ. Iar mie ca avocat al acuzǎrii, biet faun, mi se zbârlește pǎrul! Adevǎrul e cǎ picioarele-i superbe prelungite în tocuri înalte cu fusta scurtǎ mulatǎ împrejur, au un luciu aparte și când penduleazǎ pe podea jur pe Sfânta Scripturǎ – și santinelǎ, și martor, și jurat, în aceiași mǎsurǎ bat ritmul și viseazǎ – iar Laura danseazǎ pe muzica vorbelor cu argumentele, de parcǎ ar apǎra un înger nevinovat.
          Astea sunt momentele dinainte ca judecǎtorul sǎ ne cheme la el în cabinet și s-o întrebe discret doar pe ea:
          – Laura cu ce te epilezi?
          – Cearǎ de epilat de unicǎ folosinţǎ cu azulena și uleiuri dupǎ epilat cu aloe vera.
Nu e cu putinţǎ! Nu poţi sǎ crezi! Curios, aș zice! M-aș fi gândit la praf stelar.

          Mi-am scos din buzunar carnetul și bucuros cǎ i-am aflat secretul, l-am notat pentru Elena mea.
          – Ia de vezi amice – și apucându-mǎ de mânǎ m-a condus cu mâna ei pe coapsǎ, pânǎ sus. Aș fi stat acolo o sǎptǎmânǎ lunecând pe pielea finǎ, catifelatǎ. Era atât de bine! Simţeam cǎ se întunecǎ ceva în mine și n-am luminǎ, dintr-odatǎ…
*
          E inutil sǎ vǎ spun cǎ am pierdut procesul și omul acela, deţinutul, a fost eliberat. Acasǎ am intrat pe site-ul Total Pro Beauty și am comandat cinci cutii de cearǎ cu azulena. A doua zi pe searǎ, Elena, când a vǎzut cadoul m-a certat.
          – Cu astea sǎ te speli tu pe cap cǎ eu folosesc aparatul de epilat definitiv cu luminǎ intens pulsatǎ. Silk'n Flash & Go. Îl folosesc de un an, n-ai remarcat?

M-a luat prin surprindere. Elena e o femeie modernǎ, activǎ, nu o divǎ. Ce povești sǎ-i spun? Cǎ pe pielea Laurei lunecai altfel? Cǎ era adevǎratǎ și-mi dǎdea fiori la atingere. Ce eram nebun? Mi-a fost fricǎ!
          La o adicǎ, dupǎ stingere, te mulţumești cu ce ai.

          Cu totul altfel s-ar fi scris filele istoriei dacǎ nu s-ar fi inventat epilatul și podoaba pǎrului ar fi însemnat ca pe vremuri nobleţea gloriei…

Etapa IV-a Superblog2014

sâmbătă, 11 decembrie 2010

SuperBlog. Premierea.

Aseara la SuperBlog s-au impartit premiile. Atmosfera in lipsa marilor combatanti, Julien, Ion a fost destinsa, iar cutitele Tomas cu care ne-a gratulat Realul au confirmat principiul ca daca vrei pace, musai trebuie sa-i inarmezi pe "adversitari". "...Tari" au fost organizatorii, nu e o greseala ca i-am legat de combatanti... Asa ca nu s-a discutat prea mult despre jurizare, punctul sensibil al editiei curente.
Deocamdata o singura poza de la premiere:




Seara a inceput cu prezentarile scurte ale fiecarui concurent  in ordinea clasamentului, deci cu Manubv, Ghidusii si …Cufarul cu vise.
Lexa,  Ana Vasilescu, precum si multi altii din provincie nu s-au incumetat sa infrunte amenintarea iernii.
La Julien Tanase, dupa intaia strigare, chiar daca organizatorii erau anuntati ca nu ajunge, toti din sala am asteptat surpriza. A ratat marele efect jurnalistul de investigatie.
Au urmat sponsorii, n-o sa-i enumar decat pe cei care au lipsit: TAROM-ul,Toyota si Tara Fashion (tare fascinat as fi fost sa intreb de ce m-a depunctat la "Funza de feriga"). In general discursul lor a fost OK potrivind cuvinte frumoase la adresa concurentilor clasati pe ultimele locuri, adevaratii castigatori pentru ca si-au invins tentatia de a parasi competitia. Au fost si incercari timide de justificare a subiectivismului unor notari controversate, puse pe seama numarului de postari  ce trebuiau evaluate, orelor tarzii din noapte cand si cantarul poate deveni lunatec…
Misiunea cea mai simpla si-au marturisit-o partenerii. Cat despre organizatori ei si-au purtat cu decenta crucea pana la final si, m-am uitat atent erau pregatiti sa mai primeasca ceva oale sparte in cap pana la expedierea vouchere-lor
La premii clasamentul s-a rasturnat si cei din urma s-au vazut pe culmi, primii.
Diploma, pungile cu daruri, strangerea de mana, si poza pentru istoria SuperBlog ce va sa fie scrisa.
In discutiile libere, catre sfarsit s-au oferit sugestii, prajituri, cafele, sucuri si alte comestibile de larg si civilizat consum.
O socializare luminoasa in care au stralucit vedetele, blitz-urile, aparatele de filmat si a lipsit scandalul.
Nu puteam sa le avem pe toate.

miercuri, 8 decembrie 2010

Pace la SuperBlog

Tare necajita a fost Pasarea cetii la aflarea rezultatelor in SuperBlog. Oricum de vre-o doua luni incoace, de cand a inceput concursul coborase intre noi, sub “punctul de roua” temperatura relatiilor. Nu stiu de ce ideea inscrierii in competitie nu i-a suras inca de la start, reprosandu-mi ca sunt cu capul in nori, nu le am cu tehnologia, si nici cu IT-ul, ca n-am vandut in viata mea un produs, mai bine sa stau in banca mea ca si-asa e un miracol cum de ma rabda blogosfera.
Ma tot laud ca am un scris inspirat, imaginatie si originalitate, dar si dupa nasterea ei, la botez am dovedit ca n-am o viziune deschisa, in loc sa-i fi zis Pasarea maiastra, Pasarea albastra, sau Pasarea paradisului am bagat-o in ceata de n-o mai poti scoate nici cu ordinul procuraturii
De ore bune de cand a parcurs clasamentul (cum l-o fi citit pe ceata asta groasa?...) dialogul ei cu subsemnatul a intrat in impas total, prelungit. Pana si Boc-ul mai vede din cand in cand raza de soare in dialogul cu sindicatele, mai o cafeluta, mai un moratoriu, la mine s-a taiat definitiv puntea discutiilor.
Asta e, acu n-o sa-mi pun linkul de gat pentru o pasare smintita.
Oful ei cel mai mare e ca in primele 10 etape nu am stiut sa ma leg cu linkul de unde trebuia si probabil juriul a aplicat regulamentul ulterior, penalizandu-ma pentru intarziere. Numai ca eu pe blog am facut toate postarile la timpul cuvenit ( va rog intrati pe blog la primele etape si va fac dovada). Si daca nu era Claudia – SwissPlan.biz  sa ma invete unde si cum sa pun linkul ala amarat, poate eliberam si juriul de efortul sa delibereze cu riscul sa-i ramana textele mele in gat. Daca-i ramaneau mai plateam si daune.
Cu handicapul asta am plecat la drum in raspar cu Pasarea cetii. Adevarul e ca as fi putut recupera, dar am continuat sa gresesc cu slabiciunea mea pentru blonde. Dracu m-a pus sa dezbrac la TAROM stewardesa de uniforma ei albastra, iar la Tara sa fac in asa fel in cabina de proba, sa pice frunza de pe model…N-am putut rezista ispitei!
E deja tarziu, lamentarile nu-si mai au rostul. Hai pasare sa facem pace sociala si sa dam Cezarului ce e al lui strigand intr-un glas:
Bravo Manuel!
Bravo Ghidusii!
Bravo Lexa!

luni, 6 decembrie 2010

Clasicii SuperBlog. Se desfiinteaza comisiile...



E mare ingrijorare la Liga lui Mitica. De ieri dimineata  Comisiile de disciplina isi sparg capetele de ziduri. Problemele nu vin nici de la Iancu, nici de la Becali, nici de la Dinu Vama, nici de la Porumboiu, vin pur si simplu de la SuperBlog.
_Pune frana maestre, nu vezi ca circuli pe rosu, oi fi eu Pasarea cetii cu capul in nori, dar tot bag seama ca intreci masura. Ce legatura are Liga lui Mitica cu  Superblogul?
_ Pai are, ca-n tiganeala asta isi pierd obiectul muncii.
_ Care tiganeala maestre, trecusi la politici guvernamentale, cine-si pierde munca? la obiect,  fi mai coerent ca doar nu intrasi in opozitie sa freci toata ziua …la negru
_ Vorbeam de comisii, ca n-ai ceata-n priviri… Vazusi pe PCNews, acolo injurii scatoalce vere intre concurenti, adevarati doctori in licente …de limbaj.
Bietii astia din fotbal raman fara paine. Cum sa mai judeci un fotbalist la comisie  pentru un scuipat sau o banala injuratura de mama. Ce sa-i mai zici lui Gigi Becali, dupa ce l-ai cittit pe Manubu, Julien sau ion? (cu i mic respectandu-i iscalitura)

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Doua laptopuri, doi stropi de fericire

La sfarsitul concursului SuperBlog, ASUS a tinut sa adauge o fapta buna la generozitatea deja recunoscuta. Ofera doua laptopuri, ca sa aline cumva doua cazuri sociale si noi ar trebui sa facem propuneri in acest sens cu doua nume care sa imdeplineasca cerintele.
Fara sa stiu, in etapa 42 a concursului am scris un articol de premonitie in care l-am avut erou pe Alexandru Florescu, nimeni altul decat nepotul meu ce in ianuarie urmeaza sa plece in Germania pentru o operatie ( a cata?) complicata.
Nu as vrea sa-mi argumentez  propunerea decat prin rugamintea de a citi  postarile din spatele urmatoarelor doua linkuri.:
Decenta nu-mi da voie sa scriu mai mult.
Cititorilor mei pasageri, sau celor care obisnuiesc sa se intoarca pe blog le cer in comentarii, sustinere. Daca insa credeti ca stiti cazuri similare, puteti face si alte propuneri .

marți, 30 noiembrie 2010

Cavalerii blogosferei. SuperBlog la final

Călărind, călărind, călărind, prin zi , prin noapte, prin zi.
Călărind, călărind, călărind.
Şi curajul a obosit atâta şi dorul s-a făcut atât de mare. Nu mai sunt munţi deloc, de-abia câte un pom. Nimic nu cutează să se ridice. Colibe străine se ghemuiesc însetate lângă fantâni prăbuşite. Nicăieri vreun turn. Şi mereu aceeaşi privelişte. Doi ochi sunt prea mulţi. (Rilke)…şi micul francez, şi marchizul şi Spork şi contele, generalul…

*
Cel din Langenau se întoarce în şa şi zice:
_ Julien – Tănase, tu vezi turnul?... De ce tocmai el? probabil singurul jurnalist de investigaţie în cursă, şi tocmai lui, în etapa de la Tarom  i s-a furat calul.
Nu-i va răspunde. Va rămâne în turnul lui…( apropos să ştii ca mie mi-a plăcut călătoria ta cu avionul.)
Oare Manubu? el să câştige? pe Cheţa ăsta, bun călăreţ l-am citit de multe ori, are tehnologie are şi calul, “pur sânge”, englezesc desigur, ce să faci cu Lipitanii noştrii!... ar merita să-l urcăm pe soclu. O singură dată la BlogMoney  s-a speriat animalul(de informaţia bombă) şi l-a trântit în iarbă .
Apoi amazoanele: Lexa , Ghiduşii, Ana Vasilescu, Raluca, Langrimme cu genunchii flexaţi, spatele drept şi bazinul  uşor spre înainte, piptul scos şi privirea în zare, elegante, suple călărind armăsari albi. Cum să reziste şi juriul, oameni şi ei!

*
Cel din Langenau scrie o scrisoare cufundat în gânduri. Lin zugrăveşte cu slove mari, grave, drepte:
“Buna mea mamă,
fii mândră: eu port steagul
fii fără grijă: eu port steagul,
iubeşte-mă: eu port steagul”

*
Ce mi-a plăcut la SuperBlog 2010 ?
Ideea de competiţie, cu tine însuţi în primul rând. Libertatea în abordare, cel puţin în aparenţă s-a făcut apel la originalitate, chiar dacă s-a dovedit la jurizare că era mai mult un slogan. Nu vreau să particularizez. Nivelul cred eu a fost destul de bun. Experienţa, şi de asemeni informaţia te înbogăţesc cumva, după ce le treci prin filtrul personal.
            Ce m-a facut sa particip pana la final?
            Când părăseşti o competiţie de orice fel trădezi spiritul olimpic. Îmi place să cred despre mine că am înţeles conceptul în filonul lui valoros. Se pot găsi motivaţii ca să ieşi din luptă, poţi fi învins, dar cu fruntea sus. N-am vrut să dau cuvintelor această notă gravă care a ieşit. Nu le mai schimb. În general textele mele sunt mult mai relaxate. Vă invit să reveniţi pe blog mai târziu.  http://pasareacetii.blogspot.com
            Ce as vrea sa se imbunatateasca in regulamentul si modul de desfasurare Superblog 2011
            Personal mă voi gândi dacă mai particip. Ce era de demonstrat… Dar pot exprima nişte opinii.
·         Lungimea nu e cea optimă, înţeleg că este vorba de un maraton însă  alegerea temelor ar trebui mai bine diversificată, fără repetiţii tematice.
·         Dintru început regulamentul ar fi bine să limiteze folosirea caracteristicilor tehnice ale produselor în textele din concurs, pentru asta pot exista linkuri.
·         Forma si prezentarea articolelor nu trebuie sa fie ca a profesioniştilor în domeniu, o fac ei mai bine decât noi. Spontaneitatea, originalitatea de care vorbeam, imaginaţia, umorul ar trebui să ne despartă de ei, altfel unde este câştigul
·         Juriul să fie mai prompt cu notele şi să-şi argumenteze punctajul nu pâna la  detaliu, nu trebuie să fim absurzi, după ce că dau şi banii…
·         Organizatorul PC NEWS  ar fi correct să nu se sustragă de la notare ba dinpotrivă.
             În final tuturor celor care au contribuit cu ceva la desfăşurarea acestui concurs Super una peste alta şi nu în ultimimul rând cititorilor noştrii mulţumiri. Şi sus steagul !

luni, 29 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XLIII-a. Soldatul de la Marathon

Nenikikamen (am învins!) a strigat Pheidippides, mesagerul atenian după ce a alergat distanţa de 42 de kilometrii de pe câmpul de luptă de la Marathon pâna la Atena, pentru a anunţa victoria asupra perşilor. S-a prăbuşit, şi a murit.
Firesc tot 42 de etape a avut şi maratonul nostru de la SuperBlog.
Similitudinea se opreşte aici. Chiar dacă noi concurenţii am fi greci, perşii cine să fie? că doar nu cititorii, nu cu ei ne luptarăm. Eventual cu juriu, dar perşii copleşeau pe greci ca efective de trupe, juriul ne copleşeşte doar cu notele. Oricum ar fi, cum ne-ar sta nouă oameni serioşi să-i alergăm pe juraţi de la spate până pe ţărmul Mării Egee, că tot nu-i mai spală nici apele mării.
În plus, noi am avut sponsori, drept e c-aveau şi ei niscaiva zei…
            Cu partenerii media ai evenimentului le-am pus capacul. Pe vremea aia chiar că  n-aveau cum să existe.

Noi la SuperBlog am avut nene parteneri serioşi:

TVR – Zona IT, emisiune difuzată saptămânal vinerea la ora 18 pe TVR2 cu un program dedicat fenomenului informaţional
Connect,  revistă de telecomunicaţii cea mai mare din Europa
PhotoMagazine, revistă de tehnică şi artă fotografică
Radio Lynx.ro, păreri, muzică, interactive, concerte de club live, evenimente de business, etc
http://www.121.ro/index.php, comunitatea femeilor senzaţionale, horoscop, modă, relaţii, carieră şi multe altele, un site pe care nu te plictiseşti
http://www.arenait.net/, siteul câştigător anul trecut, hardware, software, evenimente IT
http://www.moneywatch.ro/, analiză bussiness, socială, investiţii, câstigător de asemenea anul trecut.

Se pare că până la urmă l-au avut şi ei partener media pe Herodot…

Se poate, nu mai zic nimic, doar că oricum nu eu voi fi soldatul cu Victoria! Să râmână el cine va fi… cu GLORIA.
A servit cu demnitate istoria…

SuperBlog _ Etapa XLII-a. Un ASUS pentru Alexandru

ne fulgeră pe şiră cu colinde
se hârjonesc în suflet lupii tineri\
în cer un înger candela-şi aprinde
şi clopotele ard la Sfânta Vineri

ce veşnic ninge cearcănele serii
pudrate-s cu mireasmă de răşină
şi parcă înfloresc în glasuri merii
…în ieslea lumii pâlpâie lumină
*

Am prefaţat această ultimă temă jurizată din concurs cu un colind luat din volumul meu de versuri Glonţ de argint. Am o stare melancolică la finalul acestor zile devenite istovitoare pe parcurs, şi în orice caz neobişnuite pentru mine, în care am vrut să picur puţină originalitate, un strop de umor, şi adevăr cât poate să ducă firavele mele cunoştinţe de specialitate (ce lipsesc cu desăvârşire, la propriu) împrumutate de pe Google.
Rezultatul, privind în clasamentul provizoriu, pare să nu fi plăcut juriului. Mie însă da, (sper nu numai mie!) şi consider că m-am înbogăţit cu încă o experienţă. Las premiile celor care scriu în tipare recunoscute, ce nu-ţi forţează neuronii, pe care niciodată nu trebuie să le parcurgi până la capăt. Consideraţiile inconfortabile şi divagaţiile nu au căutare acum, şi aşa timpurile sunt zbuciumate.
Se pare că nu pot depăşi o uşoară nemulţumire.
Ultima temă, generos a fost ASUS-ul de această dată, îmi prilejuieşte să fiu relaxat. Vin sărbătorile, în cer se purifică la greu zapada şi îngerii repetă cu copii în cor colindele.
Şi pentru că trebuie să fac o comunicare importantă, acest concurs mi-a invadat blogul de două luni, intrând cu totul în viaţa mea privată, mă va suporta sper, în particular, preţ de câteva rânduri. Se va dovedi că există o legătură.
V-aduceţi aminte de povestea lui Alexandru? E încă postată pe blog. Dar de campania făcută pentru susţinerea lui prin redirecţionarea celor 2% din impozitul pe salariu, (o lege bună), către fundatia SERA?  Ei bine, am o veste extraordinară. Campania de susţinere din primavară a avut succes.
S-au strans aproximativ 500 de declaraţii, iar în urma acestora Alexandru a primit o parte din banii necesari deplasării din luna ianuarie 2011, în Germania , pentru operaţie.
În numele lui Alexandru, eu şi Cristina, mama lui, mulţumim din suflet celor care ne-au fost aproape!
Şi acum legătura cu laptopul ASUS, cadou de Crăciun.
Poate să pară un pic forţată, dar nu e. Alexandru va face în curând 7 ani. V-am mai povestit, el e cel care a testat laptopului meu Acer Extensa rezistenţa la apă, n-a rezistat, dar funcţionează cumva.
Departe de mine gândul de a argumenta exagerat şi plictisitor, dar la prima operaţie la 3 ani, o operaţie grea, prilej cu care nepotul meu şi-a pierdut darul vorbirii, după o lună de imobilizare pe spate şi întristare profundă, primul zâmbet care i-a apărut pe chip a fost datorat unui laptop pe care i-am pus un desen animat. Atunci s-a întors cu faţa către noi soarele.
N-aş vrea să devin melodramatic, dar el e familiarizat cu laptopul, vă asigur nu e prea mult. Îşi deschide singur jocurile, deseneaza, îşi caută şi porneşte singur desenele animate.
Dacă totul va merge bine în curând vom învăţa să recunoaştem literele şi idealul ar fi să învăţăm să scriem şi să comunicăm, cu ajutorul laptopului poţi face o serie de aplicaţii cu programe simple, dar eficiente.

Pentru el mi-aş dori de Crăciun un ASUS Eee PC 1001 PX, fără costuri prea mari, să-l aivă cu el în Germania, să-l pot vedea, şi să-mi facă semne cu mâna pe camera WEB


Pentru aceasta postare juriul a acordat 95 puncte

duminică, 28 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XLI-a. O gură de nisip

Mă simt ca un călător istovit când ştie că mai are două zile de parcurs şi poate atinge umbra. Ce binecuvântare şi răsfăţ, oaza aceea verde lângă lacul albastru, după nesfârşita întindere a deşertului!
Cât mai iau o gură de nisip, am timp să studiez în amănunt imaginile mult dorite. De la razele fierbinţi ale soarelui am în cap două televizoare. Pe partea dreaptă un televizor LCD, iar pe stânga un televizor LED de ultimă generaţie. Care e diferenţa între un televizor LED şi un televizor LCD, ambele folosind acelaşi ecran LCD cu cristale lichide la afişaj?
Diferit, doar modul în care este  utilizată lumina pentru a genera imaginea în spatele ecranului. La LCD classic, lămpile fluorescente cu catod rece răspândesc o lumină albă în partea din spate a ecranului, pe când la LED, diodele organice emiţătoare de lumină (LED-uri) emit o lumină colorată utilizând mai puţină energie şi mai puţin spaţiu decât becurile tradiţionale. Nu ne mai complicăm amănunţind că la rândul ei noua tehnologie poate avea iluminare din spate, cu LED-uri sau Edge LED-uri. Oricum dezvoltarea e la început, orizontul abia deschis, şi trendul vânzărilor deja înclină balanţa.
Ar trebui totuşi să fac un efort de concentrare să văd cum stau cu imaginile.
Pe dreapta la LCD,  pare să am un raport mai scăzut de contrast, un unghi de vizualizare mai mic (un privitor ce se afla la un unghi mare faţă de televizor nu vede imaginea cu aceeaşi claritate ca unul ce priveşte din faţa ecranului), şi lumina de fundal poate crea distorsiuni de luminozitate.
În schimb, pe partea stângă am un contrast foarte bun: 3000000:1 (cu mult peste LCD), culori vii şi naturale, ultrasubţire ca dimensiune, îl poţi pune ca pe un tablou direct pe perete.
Poluarea şi consumul de curent sunt foarte mici la amândouă.
La dezavantaje deocamdată plusează televizoarele de tip LED, mai scumpe aproximativ de cinci ori decât celelalte.
In concluzie, pe  dreapta cutiei mele craniene bătute de soare am un televizor LCD destul de bun ca raport calitate/preţ, iar pe stânga am unul mai performant dar şi mult mai piperat la preţ.
N-am să mă hotărăsc acum în prăpădul de arşiţă ce mă plezneşte în moalele capului, de parcă îmi filează o lampă ca la Diamantul bunicii.
           Am să opresc temporar transmisiunea paralelă, şi o să număr consecvent în continuare paşii, până ajung în mijlocul vegetaţiei luxuriante a oazei de la capătul drumului. Nu se poate, sub arcadele vegetaţiei luxuriante să nu găsesc o bere rece Timişoreana, si abia atunci voi recăpăta discernământul întreg, să optez.      
          Cu temele făcute, a doua zi, din aeroport mă voi prezenta fără escală direct la Azerty.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XL-a Ceaţă pe fluviu

Dialogurile cu Pasărea ceţii nu sunt o noutate pe blogul meu. De un timp însă pasărea a intrat în grevă. Nu mai ciripeşte nimic. Oftează şi mănâncă seminţe. Bine măcar că nu i-a dat prin minte să intre în greva foamei, ce m-aş fi făcut, aş fi fost nevoit să mă expun răstignit pe sticlă, întrebărilor Marii Preotese de la Realitatea TV, în Ora de foc. Atât ar fi bătut câmpii Oana, de-aş fi fost obligat să-i retez scurt macaroana.  Ţi se face lehamite cât o răsuceşte cu limbuţa ei despicată până reuşeşte să facă legătura cu preşedintele…
Am bănuit mai apoi că s-a pus pe bune cu sindicaliştii, că deh şi-acolo e multă ceaţă… cu fondurile, cu patrimoniu, şi aud că se doreşte să se facă lumină. Pasărea mea, precum şi liderii sindicatelor, la lumină nu pot avea libertate de mişcare deplină.
Dar n-am zărit-o manifestând, nici măcar la mitingul poliţiştilor, şi mai mare ceaţă ca acolo, rar…
Nu s-a înscris din câte ştiu nici în partid. L-a tot urmărit în zborul ei dezordonat pe Ponta; cine-l obligă frate la înălţimea şi greutatea lui să facă piruiete ca un balerin!...
Despre Crin,
numai de bine!...
Dar e prea senin
în nor
când susţine
că doar nevasta
din coasta lui
e în serviciu
Patriciu-lui
            în offshore…

Nici de zburat, nu mai zbura, pasărea!...
Până-ntr-o zi când de pe patul ei de suferinţă, în grai pierit mi-a zis:
_Am înţeles că vrei să faci business pe blog!…Aveam deja mustrări de conştiinţă. Îi ajunsese fierea la bojog!
Asta era!
Protestul ei din business izvora.
Va trebui cu mintea în derută, şi cu experienţa mea de viaţă
s-aleg:
ori ceaţă,
ori valută!

ÎNCERCAM S-O CONVING:
            _ Dacă e ceaţă, e umezeală şi frig.
            Ceaţa e, gaura de la covrig…
            _ E poezie…e metaforă…
            _ Da ştiu, bei apă şi mănânci anaforă.
_ Ceaţa e starea de graţie primordială.
Banul e doar momeală,
E ochiul dracului…într-un cuvânt
_ Dar dacă-l ai, şi dracu e sfânt.

Ne-am ciondănit o vreme. N-am ajuns la concluzii. În mintea ei, sau a mea erau zeci de confuzii. Arta compromisului ar trebui să ne împace. Aştept Pasărea ceţii, deocamdată tace…

Cerintă specială la temă: coerenţa

Si care-i dilema?
Coerenţă? Câtă apă-n Danubiu!
O s-o vadă şi juriul n-am nici un dubiu!
Dacă e
ceaţă pe fluviu

joi, 25 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXIX-a . U Bamboo ECO

U Bamboo vrea să fie unicat. E greu în lumea diversă a laptopurilor, dar cand eşti ASUS se poate orice. Vrei să fi ECO cu tot dinadinsul, există soluţie, scapă de plasticele pe care le înglobează din plin corpusul şi măruntaiele drăciei ăsteia, şi pune altceva în schimb, mai natural, cu care să navighezi pe internet şi toate cele, în aceleaşi condiţii poate şi mai bune.
Întoarcerea la natură nu e doar o  modă ci un deziderat necesar impus de mediul înconjurător ameninţat din toate părţile.             
Oare nu corăbierii în zorii umaniţii apropiau distanţele navigând pe corăbiile lor din bambus? Şi atunci n-ar fi potrivit în amurgul ei, să reluăm ciclul folosind bambusul în construcţia laptopurilor ca să putem naviga la fel de natural în blogosferă?!
Vorbind despre calitţile bambusului, el creşte în înălţime miraculos cu 60 centimetrii în 24 de ore, şi este foarte uşor reciclabil, nu ca plasticul adevărată otravă. Cei de la ASUS l-au folosit în construcţia carcasei şi altor componente în combinaţie cu aluminiu astfel că aproximativ 25% din materialele plastice au fost eliminate. Pe deasupra s-a obţinut un aspect deosebit de atrăgător, şi diferit ca nuanţe de la un laptop la altul.
NOTA: AICI AM PIERDUT O PARTE DIN TEXT. BINE CA A APUCT SA-L CITEASCA JURIUL...

marți, 23 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXVII-a. Ţaranimănui

Nu sunt un tehnician înrăit, nici un exclusivist ol opţiunilor elitiste, să-mi doresc ce-şi pot permite puţini. Nu sunt nici fanatic gamer, ca sa am nevoie de 3D cu toate ustensilele necesare şi, ca să fiu corect cu mine însumi, nici banii nu mă dau afară din casă. Aşa că cea mai mare parte din zi, mă descopăr lumii în faţa laptop-ului, scriind.
Acum am un Acer Extensa, Intel Celerom, “invalid de război”, v-am mai povestit. Cu el îmi fac treaba şi mă mulţumeşte atâta timp cât nu trebuie să fac deplasări, căci aş fi obligat să car după mine şi monitorul aferent, introdus în sistem după ce ecranul original al laptopului a rămas în stare de protest permanent, oripilat de atacul concertat al nepoţilor. Va trebui să mă repet pentru unii, dar nu am ce face, sunt şi alte persoane noi în trafic pe blogul meu şi nu toate se pot informa, pe surse.

Deci, taberele adverse, adică nepoţii; să vi-i prezint: Tomax proaspăt colaborator Edimax şi Toyota Auris, 4 ani, în prezent bănuit de legături strânse cu teroriştii şi Alex, 6 ani, special, a cărui poveste o găsiţi aici, fără legătură cu concursul în desfăşurare.



Armele de luptă alese în acestă conflagraţie, bomba cu hidrogen (H2O)pentru Alex şi bomba cu sare, a lui Tomax.
Ţaranimănui, brazda dintre tabere, teritoriul confruntării _ ACER-ul meu Extensa. Bietul de el, a rămas marcat de invaliditate pentru toată viaţa! Dacă sarea, până la urmă i-a fost extrasă din organism(destul de greu la tastatură), cu mijloacele, e drept sărace ale sistemului de sănate, pentru H2O, nici măcar SMURD-ul, vârful de lance, n-a putut să intervină. Suflul exploziei cu hidrogen oxigenat, a afectat întrutotul organul vital al imaginii. Toate sforţările SMURD-ului n-au putut salva aparenţele, iar Raed Arafat a constatat în raportul la ancheta de după, că descarcerarea din apă, încă nu e stăpânită la nivelul cerinţelor.
Toate sunt perfectibile pe lumea asta! Părerea mea e că mult mai practică ar fi rezolvarea, dacă firmele producătoare de laptop-uri cum ar fi ASUS, preferata mea, ( îi vând ieftin pontul!) şi-ar dota produsele; antiacvatic, antimagnetic, antistres sau alte antitetanosuri posibile.
Mă înscriu de-acum pe lista de aşteptare.
Iar dacă cumva la decernarea premiilor îmi veţi oferii ceva nou, aş vrea să fie tot un laptop Acer ca ăla rănitu, că ştiu ce poate. Eu lucrând mai mult în programele Office de la Microsoft (Word, PowerPoint, Excel şi Publisher), cât şi în unele mai complexe de genul Adobe şi Picassa, fără complicaţii. Dacă are rapiditate pe internet, cu atât voi fi mai mulţumit, dar să fie cu wireless incorporat, n-am alte pretenţii.
S-auzim de bine !


Nota: Aceasta postare a fost notata cu 85 puncte

luni, 22 noiembrie 2010

SuperBlog _Etapa XXXVI-a. El si Ea

Nu mai poţi fi ancorat în realităţile acestei lumi fără un netbook la purtător. El a devenit partenerul unei existenţe curente. Cum ţi-ai face documentarea între două reuniuni? Şi fără o prezentare OK, gândită până la aterizare, cum ţi-ai putea vinde produsul? Când intri într-o bancă nu ai şanse să obţii un credit fără să-ţi poţi folosi programul personal de calcul al dobânzilor, trebuie să fi cel puţin la egalitate cu agentul, să-l domini dacă poţi, accesând comparativ alte oferte. In emisiunile TV altfel te arată obiectivul camerei de filmat cu un mini-laptop în faţă. Cine ar fi fost Constantin Stan dacă n-ar fi avut obiectul. Imi închipui o paradă a modei, fără fondul muzical şi desfăşurătorul  stabilit anterior pe destop, ce îmbulzeală ar fi pe podium!
Până şi la fotbal antrenorul nu mai poate explica tactica jocului fără un notebook în faţă, iar fotbaliştii săracii, cu el îşi ţin moralul la un tonus satisfăcător, în cantonamente.
Despre performanţele tehnice să lăsam să vorbească specialiştii, ce contează e prima impresie, distincţia care te separă de marele comun. (clasic, cu siguranţă ar fi mai potrivit), vraja care-ţi înlănţuie privirea. Ce aduce colectia Karim Rashid diferit de restul netbook-urilor? Cu siguranţă ce poate aduce un artist designer de talia lui  Karim Rashid.
Netbook-ul ASUS Eee 1008P are un design format din celule înconjurate de şanţuri inspirat din valurile mării din luminile şi umbrele care mângâie suprafaţa ei liniştită. Artistul s-a gândit ca toţi marii creatori la un el şi o ea. Culoarea roz pentru femei şi maroul cafelei pentru bărbaţi. Culori plăcute,culori calde, culori esenţiale. Ondularea valurilor se continua nu numai pe suprafaţa capacului şi în în lateral ci şi în spate, pe suprafaţa de aşezare,  cum nu se prea obişnuieşte la alte case. Materialul plăcut la atingere, imită parcă pielea de crocodil cucerindu-te. Toate porturile sunt ascunse în spatele unor căpăcele, dând o senzaţie de continuitate şi unitate stilistică întregii carcase.
Nu vreau să mă aventurez pe părţile tehnice, ele nu sunt spectaculoase şi sunt sigur nici pentru subiect nu este o cerinţă. Contează în principal simţul estetic, şi el se împlineşte în ochiul robit al celui care invidious te priveşte, când scoţi bijuteria din husa ei special creată în aceeaşi culoare şi acelaşi model, şi pui alături mouse-ul optic, mizând pe efect.
În rest Wireless-ul incorporat, camera Web cu microfonul ce-ţi aduce aproape prietenii, stocarea de 250 GB dar cu sistem de operare Winsows Starter Edition,(eşti pe net în 7 secunde) adevărată bibliotecă portabilă cu mii de poze, sute de clipuri şi ore îndelungi de muzică, ecranul LCD protejat de un filtru de sticlă iluminat cu LED-uri ce dă autonomie sporită şi rezoluţie bună, bateria Li Polymer de 3 celule slim ce asigură o autonomie de până la 6 ore(cu incă o baterie la pachet) şi nu în ultimul rând tastatura “Chiclet” ale cârei calităţi tehnice şi estetice au fost premiate la multe concursuri.
Vizitează stimate cititor şi site-ul colecţiei, http://www.techinstyle.ro/karim_rashid după care sunt sigur că vei mai face o vizită direct la magazin. Te inspiră şi preţul(1779 lei).

duminică, 21 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXV-a. Fotograf de serviciu

      În memoria înburuienată a calculatorului am mii de fotografii pe care nimeni nu le-a deranjat de ani de zile. Au dispărut, odată cu bunicuţele, vremile acelea când lângă ceşcuţa cu ceai sau cafea, tronau albumele de fotografii. Uneori pe blog simt nevoie să întregesc comentariul cu o imagine semnificativă, dar decât să rătăcesc prin folderele mele, cărora nu le-am încredinţat nici măcar taina botezului e mult mai uşor de ales imaginea potrivită bătând în fereastra rigurosului meu unchi Google, ce le ţine cu grijă pe rafturi, etichetate, ca pe nişte borcane cu dulceţuri.
       Parcă simt deja în cămară, parfumul dulceţii de gutuie şi glasul blând al bunicii care mă certa, să consum mai întâi dulceaţa din anii trecuţi. Va trebui să corectez nişte poze şi sigur am să le trimit la Real pentru o carte (nu-mi place cum sună fotocarte)cu amintiri din altă lume.
      M-am săturat de lumi paralele, vreau ceva din adâncul fiinţei mele, vreau să ştiu cine sunt. Oho! Psihanaliză, Freud îţi mai trebuie băiete şi faci deja revoluţie în concursul ăsta. Istorie ai avut(Cezar în cuţite făra egal), ştiinţifico-fantastic, nenumărate, poezie(Toyota), de la Adam şi Eva luaşi frunza, taman în cabina de probă de se supărară cei de la Tara şi ţi-au dat un punctaj de ruşine.Nu e cazul.
      Trebuie să fim mai pragmatici, m-am convins (abia acum spre sfârşit) că nu se cer divagaţii şi fantezii inutile, juriile apreciază concreteţea, precizia datelor şi faptele.
      Păi, dacă serviciul foto de la Real are cană cu poză, cu ea bei aghiazmă, chit că ar costă 47,90, cât nu face, sau 27,90_ la alegere. Ai cana ta, îţi duci iubita la gură de câte ori vrei pe zi, iar ca să-i simţi şi prezenţa, o umpli cu whiski. Grijă mare să nu bea şi altul din ea!...S-o ţii încuiată.
      Dacă ai un iubit, eşti deci femeie, ca să-i arăţi ce mult îl iubeşti, îi faci cadou într-un glob, poza ta de pe plaja nudiştilor, să vadă cât suferi tu pentru el, în zăpadă. Şi important, fă-ţi o poză pe pânză cu tine îmbrăcată sobru, şi înrămată, du-i-o la birou, s-o aibă tot timpul secretara-n vedere.

      Enunt proba:
      Real Hypermarket, printr-un parteneriat cu compania germana CeWe Color, a lansat in reteaua magazinelor sale un serviciu prin intermediul caruia persoanele pasionate de fotografie si nu numai, isi pot printa fotografiile/pot da viata amintirilor sub diferite forme: CEWE FOTOCARTE, fotografii, calendare si alte produse personalizate.
      Astfel, clientii au posibilitatea de a utiliza serviciul de procesare foto prin intermediul website-ului www.real.ro sau prin aparatele Digi Foto Maker amplasate in magazinele din Bucuresti. Dupa transmiterea comenzii de pe internet, acestia au posibilitatea de a selecta oricare dintre cele 25 de magazine din tara pentru ridicarea produselor. La noi la Piteşti, Realul e pe str C.Dobrogeabu Gherea .no.1

      Util, uşor de folosit, de comandat, de urmărit. Poate că ar fi necesară mărirea numărului de sortimente personalizate dintre cele care se distribuie în Real Hypermarket, după ce trece criza…

Nota: Aceasta postare a fost notata cu 89 puncte

vineri, 19 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXIV-a. Lumi paralele

Tema: Primeşti o informaţie bombă, cu privire la un subiect de larg interes. Publicarea unui material bazat pe această informaţie poate să îţi aducă o creştere spectaculoasă de trafic, notorietate, recunoaştere şi aprecierea multor oameni. Pe de altă parte, dacă informaţia se dovedeşte neadevărată, poţi face mult rău unor oameni nevinovaţi. Cum procedezi în această situaţie? Cum verifici dacă informaţia este adevarată? Construieşte o poveste realistă pe tema asta, dacă nu cumva ai trecut deja printr-o asemenea situaţie şi ne povesteşti un caz concret.

*


Simt cum se instalează în piept ghemul fricii. Se deşiră urcându-se ca un rug sub frunte şi-n ochi. Pulsul îsi accelerează bătăile. Mă smulg din somn hăituit. Snopi de raze stăruie să străpungă,  strânsura pleoapelor. Sigur s-ar putea rostogoli risipindu-se pulsul în întunericul nopţii. Mă dor toţi muşchii, pisaţi centimetru cu centimetru în interiorul infernului.
Găndesc simplu. Dacă ocolesc barajul instalat provizoriu în dreptul şcolii, în locul unde se-adună cele trei văi pe care se-ntinde satul, ca să se verse liniştit spre soseaua naţională, înseamnă că îmi rămâne timp. De ce sunt aici, ce-am sperat? Oricum vor trece la următorul pas, din casă în casă răscolind, în aşteptarea ordinului şi puţine nădejdi între timp să mă pot loga undeva pe net. După ce am intrat în vechea casă bătrânească nelocuită, am adormit instantaneu.
Mă târăsc să aprind lumina, mă liniştesc puţin şi scriu precipitat, pe un colt de pagină, adresa de net. Mi-o amintisem în somn. Trebuie să iau legătura cu NASA poate reuşesc să-nnod firele. Cunosc odaia. In patul vecin un personaj feminin, cu ascendent asupra mea şi drag, stăpâneşte mult mai bine situaţia. Taţa, mătuşă-mea murise de ani buni. Silueta ei de femeie tanără cum n-o apucasem, povestită doar, era mult mai înaltă îmbrăcată în negru. Se scurse afară pe uşă şi ascultă un timp freamătul pădurii în mărginea gardului.
Doar o părere. Cercetasem, nu era nimic. Trecuse primejdia , pierii şi nelegiuirea crimei, crima de a şti întâmplător un lucru important pentru omenire. M-au internat la nebuni. Am fugit. Imaginile de groază  dispăruseră, doar golul acelor clipe apăsa mut. Ce-ar trebui să fac? Mintea surescitată nu mă ajută. Se-ntâmplă la fel. Voiam să-mi amintesc. Injecţiile făcute de medici, după saptămâni de chin, încă mă trăgeau într-un loc mâlos din care mă zbăteam să ies simţind că mă acoperă.
Când şi când, şobolonanul acela mare alb mă fixa mustrător de  pe chiuvetă, dincolo de pragul realităţii, alergat si omorăt, din fericire, de vecinul meu, cumsecadele Napoleon, cu  un par, într-o baltă de sange.
Scurtez drumul. O iau direct peste Priba pe lângă pădure. In şosea ar trebui să treacă autobuzul. Stau în margine şi mi-l pot închipui plin de securişti cu pistoale pregătite gata să şteargă urmele. Mă trezesc fixând, o bucată de hârtie împăturită scăpată pe jos, cât o carte de vizită, pe care era scrisă adresa de net de la NASA… Ce să însemne?  O pun în geantă. Dar dacă îmi verifică geanta… adresa de net. O străng în pumn ghemotoc şi o arunc în iarbă, departe la coş.
Se vede autobuzul. Dacă nu opreşte? nici nu e staţie…Sau  e plin cu hăitaşi… Urc. Doar câţiva călători  pentru schimbul de noapte, obosiţi. Mă aşez pe bancă. Adorm. Trebuie să ajung la un calculator să iau legătura cu specialiştii şi să-i conving că ar fi mai bine…fără panică…să ne pregătim
Povestea poate să fie realistă, cyborgi, extratereştrii, lumi paralele…frâu liber imaginaţiei.

Nota: Aceasta postare a fost notata de juriu cu 70 puncte

marți, 16 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXII-a . Cursă de uzură

Problemele de vedere m-au împiedicat să mă pot afla la volanul unui automobil vre-odată. Cu atât mai puţin al unui automobil de curse. Senzaţiile, dacă nu le-am trăit pe viu mi le pot închipui însă aproape cu aceeaşi acuitate. Este una din capacităţile mele, imaginez şi apoi pot descrie cu lux de amănunte trăirile. Tocmai mă apropii de acul de păr, aici e porţiunea cea mai periculoasă. 
După peste treizeci de tururi ţi se pare că totul e automatism, ai putea să visezi mişcarea imperceptibilă apăsând pedala frânei sau acceleraţiei, numai cu gândul. Poţi închide ochii, tentaţia te încearcă şi te scuturi strângând în mână volanul. O fracţiune de secundă şi aş fi ieşit în decor.
Asta e uzura specifică a circuitelor de viteză, mereu aceleaşi imagini repetate la nesfârşit, linia dreaptă, acceleraţia, duelul roată la roată, şicana, frâna, virajul scurt şi acul de păr ca un refugiu negociat în orb.
Prea multe etapele şi la Superblog! Asus, Toyota,viraj la Real, Hostway,  linie dreaptă la Azerty, Borealy, Asus din nou, Taromul cu acul lui de păr şi din nou Asus, roată la roată, concurenţi obosiţi şi juriul, câteodată negociind şi el în orb. Asta e competiţia. La sfârşit lucrurile se aşează în matca lor, câştigătorii îşi pun coroana, iar învinşii înjură pe organizatori ca n-au pregătit bine pista de concurs, că vizibilitatea a fost redusă şi desigur ceva mişmaşuri întâmplate la cântarul oficial. Cred  că mă voi număra printre cei din urmă. Originalitatea adevărată e greu de acceptat.
Spuneam că într-o competeţie mai lungă intervine uzura. Trebuia în etapa asta, a XXXII-a să vorbesc despre ASUS, iar eu am bătut câmpii la Imola sau mai ştiu eu pe unde, în preambul.
Nu trageţi concluzii pripite măi oameni buni. Eu tocmai îmi îcercam monitorul LED Designo MS,  din seria aia nouă scoasă pe piaţă de ASUS _ care reuneşte cinci modele ultra-subţiri - MS248, MS238, MS228 și MS208. ca o continuare a seriei de monitoare LCD MS246/ 236/ 227/ 226/ 202 aduse pe piaţă în 2009 şi am nimerit din întâmplare site-ul  Formula 1, în transmisie directă.  Taman cand se-nşurbase Sebastian Vettel în ultimul tur de pistă de-a ieşit câştigător în circuitul de la Abu Dhabi. Ce cadre superbe, revărsarea mulţimii pe pistă cu unicul gând să-l atingă pe campion, şi uitarea de sine, zâmbetul acela de fericire fluturând deasupra monopostului. Zâmbetul victorios de zeu al momentului.
Încadrată în rama strălucitoare de culoarea safirului albastru, imaginea e parcă o odă a bucuriei. Nu-mi mai puteam dezlipii ochii de pe monitor. Modelele de vârf din noua serie au o rată de contrast de 10.000.000:1 pentru redarea unor imagini vii, cât mai apropiate de realitate, numai că imaginile realităţii nu-ţi dau posibilitatea să surprinzi în profunzime amănunte, trăiri pe care depărtarea ţi le ascunde. Toate subtilităţile le am acum, aici, în faţă mea cu generozitate
Pe birou forma geometrică subţire cu muchia de numai de 16.5 mm şi o culoare neagră lucioasă ca a unui pian degajă eleganţă şi stil. Suportul de susţinere sub forma de inel (tehnologie Ergo Fit) îmi permite să-l înclin uşor pentru a obtine un confort sporit privirii şi unghiul cel mai bun. Totul e parcă făcut să încânte. Tipul de monitor despre care vorbim nu are mercur în componenţă și are un consum cu până la 45%* mai mic de energie, generând anual cu 23,6kg mai puține emisii de CO. E un ECO subtil
Iluminare cu LED-uri oferă o imagine stabilă, minimizând oboseala ochilor chiar şi după perioade mari de utilizare. 
Compatibilitatea Full HD (1920x1080) şi conectivitatea HDMI permit rularea fluxurilor de rezoluţie înaltă, iar timpul de răspuns de numai 2ms (GTG) asigură redarea fluentă a imaginilor.
            Tehnologia ASUS Splendid™ Video Intelligence optimizează fidelitatea culorilor prin aplicarea unuia dintre cele cinci profile predefinite (jocuri, cinema, noapte, peisaj, standard), răspunzând nevoilor utilizatorilor la o simplă apăsare de buton. Trebuie să-i cred pe cei de la ASUS când fac o asemenea prezentare a produsului. Deocamdată ASUS înseamnă  înaltă tehnologie şi respect pentru clienţii săi.
Nota: Aceasta postare a fost notata in concurs cu 95 puncte

luni, 15 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXI-a, Da sunt destept am sa cumpar de la Azerty

Mi s-a întâmplat odată, faptul este real, fostul meu ginere îşi ridica o casă undeva la marginea Bucureştiului. La prima vizită, o înălţase până la centură, şi urma să construiască etajul  cu pereţi din lemn şi izolaţii din acelea uşoare, să nu strice  mobila când se va dărâma la cutremur.
Ginerele meu căuta să mă lamurească, cum că n-ar mai vrea să mai toarne deasupra practic nici centura, consecvent aceluiaşi principiu descris anterior. Bag’samă, avea de gând să-şi cumpere o mobilă de mare valoare şi n-ar fi vrut în vremile astea nesigure să-i rişte integritatea. Ca nespecialist, (eu n-am reuşit să-mi ridic niciodată o casă) mi-am dat cu părerea.
Rău am făcut! În loc să-l încurajez mi-am spus opiniile. Se pare că nu s-a mai pus problema centurii, şi nici cea a acoperişului în consecinţă, s-a pus doar problema divorţului şi nu m-au mai întrebat pe mine, cum n-o făcuseră nici la căsătorie.
De-aia vă zic, pregătindu-mă să vizitez magazinul online Azerty într-o casă nouă, mi s-a părut cumva o similitudine cu păţania mea de mai devreme, şi înainte de orice mă simt obligat să fac precizarea expresă, că nu sunt un specialist IT, retailer, PR, public affairs, marketing şi advertsing. Nu am pretenţia deci că girez un punct de vedere profesional. Nu vreau să dărâmaţi, Doamne ferşte după ce trec eu, tavanul, pereţii, sau acoperişul  magazinului online dacă nu ni se potrivesc opiniile.
Ce bine că nu trebuie să mai merg cu metroul, tocmai până-n Grozăveşti lângă Pui de urs, în faţă la Orhideea unde au ei magazinul magazin!...  http://www.azerty.ro, şi Google ţi-aduce acasă pe loc toată împărăţia!
La intrare, o voce feminină te-nvaţă desigur cum să-ţi economiseşti banii. Mi-ar fi plăcut să văd şi femeia, dacă tot au avut ideea cu blondele. Oricând o femeie dezleagă baierile pungii. Vorba aia cu interesul poartă fesul, aici nu se aplică. Oare de ce ei nu vor să arate femeia? e acolo probabil o lucrătură!…
Prima impresie în casă nouă, pe site, e că sunt puţine, culorile . Numai alb şi albastru. Eu vă cred, aţi vrut să pară construcţia ca un bloc cu 18 etaje de beton şi sticlă. Măcar scheletul, măi oameni buni, mai puneţi cumva o culoare, altfel daţi impresia că se face comerţul în aer liber.
Am fost prea dur. Nu mă luaţi în seamă. Site-ul se mişcă bine şi ai la îndemână toate detaliile. Şi uite o idée stralucitoare, Cardul VIP, excelent!...  vă rog eu să citiţi detaliile.
Cum devin posesor de card VIP?
·         Acumulând cumpărături cu valoare de……şi e OK.
·         Periodic, la concursurile organizate de Azerty……lipseşte verbul. Ce  trebuie să fac?
“Cât de chitros poţi să fi!...”Asta e expresia fiicei mele mai mici, aceea cu casa neisprăvită. Dar ea îi dă cu totul altă nuanţă. Nu ştiu de unde a cules o uşoară semnificaţie peiorativă, că la noi în casă chitros e pur şi simplu zgârcit, şi de unde?!... E drept că-mi cam fac cu ochiul mai mult promoţiile şi lichidările de stoc, pe Azerty!
Să continuăm “turul oraşului”,mai propriu zis numai al casei despre care vorbim. Review video.  E iarşi o bună idee, dar de ce numai Ana, prezentatoare pentru toate produsele? Vă găsesc eu soluţii, discount, superblonde, la asemenea marfă!… şi le poţi folosi desigur şi în cabina de probă la imagini 360.
Există si-un blog, sărăcuţ deocamdată, dar promite oarece premii pentru SuperBlog destul de interesante.
Despre produse ce să mai vorbim, filtre, detalii,operativ sunt în regulă şi contează.
Suportul, ratele, socializarea pe twitter şi facebook, abonamente newsletter şi să nu uităm parteneriatul benefic ‘Azerty.ro si Microsoft’cu sistem de operare preinstalat la calculatoarele cumparate in legalitate fara compromisuri.
Da sunt deştept, am să cumpăr de la Azerty!

Nota: Aceasta postare a fost notata cu 85 puncte

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXIX Blogway dialoguri posibile

Nu am totdeauna un whiskey bun. Dar fără cafea nu mă pot aşeza în faţa calculatorului. E bun şi coniacul până la urmă. La cât beau eu!…(aşa ai un scris sucit de nu întelege omul cât bei! mult? sau puţin!?...). Lasă-i să se frământe dacă n-au altceva mai bun de făcut.
Sper că v-am obişnuit cu dialogurile noastre. Eu şi pasăreaceţii, spiritul blogului meu, mai dialogăm uneori când pierdem din înălţime şi inspirăm mai greu. Vă spun un secret, pasăreaceţii totdeauna evoluează între paranteze. Nu căutaţi să puneţi semnul = între ceaţă şi paranteze, că n-am spus asta. Semnul vă aparţine  eu v-am dat doar o cheia ca să vă luminez, să vă scot din ceaţă. (ce subiect tratăm azi?)
Astăzi vorbim despre Blogway. (despre ăia să vorbeşti tu, mie nu-mi trebuie!...) Biata pasăre, se teme să n-o las de izbelişte. Cum s-o las, de doi ani îmi mănâncă sufletul, s-o las tocmai acu? (ba tu mi-ai mâncat mie sufletul, nimic n-ai ştiut. Nu tu, un gadget mai acătării, un tag, un link unde trebuie, să câştigăm trafic, nici măcar un banner nu ştii să faci, ce să mai vorbim de publicitate, nimeni nu dă doi bani la noi pe blog să ne-nbunătăţim nivelul de trai ca să zburăm peste criză.) Are şi pasărea dreptatea ei! Când am făcut eu şcoala nu se inventase netul, şi limbi străine, doar  limba rusă şi aia mi-a rămas în gât. De unde atâta engleză ca să pricep limbajul specific. Că cu Google translate mai rău te-ncurci. (iar exagerezi, fără el erai mort de mult.)
Să fi ştiut de Blogway, www.blogway.ro de la-nceput  altfel s-ar fi pus azi problema. Costurile de 4,5 euro cât cere Compania Hostway Romania pentru domeniu.ro n-ar fi fost chiar un capăt de ţară la câte oferă ei. (şi ce oferă mă rog dacă nu-ţi e cu supărare?)
Blogway.  e un card preplătit care ofera: platforma de blog (WordPress), bandă de internet , tutoriale, email, domeniu .ro, teme, hosting profesional, spaţiu pe server si suport tehnic. (după cum spui pare să fi adus paradisul bloggerilor, pe pământ.)  Nu chiar pe pământ, la coborât în blogosferă, tu, adică eu ca proprietar de domeniu aş rămâne doar cu grija scrisului, restul baţi din palme… (da,da, baţi din palme, rosteşti “să intre cadânele’ şi toate blondele, că m-ai înnebunit cu ele, năvălesc la tine pe blog. Adevărată orgie, drac bătrân la ce-ţi  zboară gândul!)
(şi totuşi dacă stai să cugeţi, ai totul de-a gata nu eşti la mâna unui neisprăvit ca ăsta al meu, care nu ştie să-mi aleagă un template sau plug-in-uri ca lumea, să optimizeze Google –SEO, să pună un filtru de spam, să introducă un filmuleţ de pe Youtube sau Trilulilu, mai că nu rezişti ispitei)
Să-ţi mai citesc doar câteva cuvinte cheie din prezentarea lor
Promovare _ Îţi vom face blogul cunoscut şi recunoscut, pe site va fi o secţiune cu RSS-uri din comunitatea Blogway.
Siguranţă _ Îţi găzduim blogul în cele mai bune condiţii, pentru un an de zile. La sfârşitul perioadei, dacă vrei, mergem mai departe împreună.

Simplitate _ Totul este foarte simplu şi uşor de înţeles. La Blogway, n-ai nevoie de nici un fel de cunoştinţe tehnice ca să poţi avea blog, avem multe tutoriale pe site care te învaţă imediat ce şi cum.

Rapiditate _ Blogul ţi se va încărca repede indiferent de câţi vizitatori ai şi de unde vin ei. Avem peering direct cu cei mai mari furnizori de net din Romania: RDS, Romtelecom, UPC, Euroweb, Evolva

Protecţie _ Dacă ai deranjat pe cineva cu blogul tău, iţi asigurăm protecţie împotriva atacurilor pe net prin soluţii hardware dedicate (flood and DDoS protection).

Profesionalitate _ Dacă e un lucru pe care-l putem garanta, acela e că blogul tău va fi tot timpul funcţional. Nu vor exista perioade down-time, in care blogul tău sa nu poată fi accesat. Asta pentru ca filosofia Hostway are în centru conceptul de back-up, adică la orice soluţie, avem[...]

( opreşte-te, stai să aflăm notele de la Hostway la SuperBlog şi apoi hotărâm împreună)

vineri, 12 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXVIII-a. Real-ităţi "alaskeze"

Nu ştiu dacă are vre-o relevanţa faptul că în limba aleutină, Alaska (alyeska) înseamnă “ţară mare” sau “pământ mare”, iar în limba Real,- Hypermarket România, Alaska înseamnă noua gamă de  produse electrocasnice “mici”.
Ce alte legături de-a dreptul istorice ar mai putea fi făcute?
Dacă  am început cu un aparent contrast, putem lansa şi o similitudine.
Când au cumpărat americanii teritoriul Alascăi de la ruşi, (ştie unchiul Google précis data, dar nu-l mai întreb) au dat pe el doar nesemnificativa sumă de 7,2 milioane de dolari, să moară de ciudă dac-ar şti latifundiarul nostru din Pipera, dar el nu ştie că nu scrie în cărţile sfinte.
Şi produsele brandului sunt tot la preţuri avantajoase, având şi o apreciabilă componentă calitativă si de fiabilitate ce le situiază în top. (Fie vorba-ntre noi, de-ar fi ştiut ruşii atunci, cât petrol, gaze naturale aur şi alte minereuri ascunde subsolul Alaskăi nu ştiu dacă la fel ar fi stat negocierile…)
            Deocamdata seria produselor depăşeşte cu putin peste 60 de articole; de la filtre de cafea şi până la ventilatoare sau articole de încălzit, mai ieftine cu 20-30% faţă de produsele de referinţă, de la aparate de gătit, mixere, fiare de călcat şi până la aparate pentru îngrijire personală, sandwich makere, mult apreciatele cuptoare cu microunde etc.



Ideea mi se pare strălucită din mai multe puncte de vedere:
·         In perioadă de criză omul cumpără strict ce are nevoie, şi intră des in supermarket.
·         Vânzările produselor electrocasnicelor mici şi utile, la preţuri accesibile, se pot strecura din când în când în  coşul săptămânal de cumpărături.
·         Cumperi mai sigur produsul sub marca unui brand, care şti că trebuie să-şi poarte de grijă.

Cu siguranţă, design-ul placut,culorile atrăgătoare, în pas cu tendiţele creativitii şi trendul pieţii va stimula argumentaţia gospodinelor in dezbaterile îndelungi pe buget în cadrul parlamentului familial. Până la urmă se înţelege de la sine, ea, gospodina, dar înainte de toate femeia, va şti cum să încline balanţa. înainte de a se ajunge la numarea voturilor.
Sunt sigur că diversitatea produselor va fi sporită, dar nu aş opta pentru un ritm intens. 

Felicitări Real !


Nota: Aceasta postare a fost notata in concurs cu 96 puncte