miercuri, 20 octombrie 2010

SuperBlog _Etapa XIII-a _ Phuuuuu, hiiiii, bumbumbum, sau Masina viitorului

_ Ce faci Ionescule?
_ Documentare despre maşina vitorului, mă chinui… şti ce mult mă pricep la maşini!...
_ Măi tată, ce să spun, sună şi tu un prieten.
Bună idee, să-l sun pe Tomax. (Cum care Tomax?... ştrengarul de nepotu-meu, ăla de la Edimax. Îl găseşti mai jos pe blog, dacă l-ai uitat.Astea sunt vorbe catre cititor.)
_ Maşina viitorului, măi tataie, musai trebuie să facă; phuuuuu, hiiiii, bumbumbum şi să stropească cu apă!
Ştie ceva puştiul, Că doar el, nu eu, se va plimba cu maşina aia peste cincizeci de ani.
*
22 Decembrie 2059. În dana portului bucureştean din Băneasa a ancorat feribotul Atlantis, venit din Japonia cu un transport de SUV-uri Auris.  Este chiar un moment de referinţă, primul transport comercial cu aprobare  de desfacere  în piaţa de automobile a  Statelor Unite Independente Europene. S-a încheiat astfel un diferendum de peste treizeci de ani ce a ţinut izolat spaţiul comercial japonez al industriei auto rămăs consecvent dezvoltării tehnologiei
Hybrid Sinergy Drive
, împotriva deciziilor Summitului  Natiunilor de la Bucuresti.
Bătrânul hybrid Auris, interzis pe şoselele europene imediat după ce asteroidul CX114 izbise în 2019 pământul, înclinându-i axa  cu 12 minute şi 43 de secunde fix, spre dreapta (“Spre dreapta ca sa se bucure Crin”, zicea tataie, bietul Crin tot n-a ajuns preşedinte!) şi grăbind astfel fenomenul încălzirii globale; bătrânul Auris ziceam se întorcea triumfal pe pământ European ca un semn al revenirii la normalitate.
Ce nebunie a mai fost şi-atunci, când cu asteroidul!... Populaţia planetei intrase în panică, toţi patronii ieşiseră pe străzi să-i dea jos pe sindicalişti de unde se cocoţaseră, noi copii nu mai mergeam la şcoală, parlamentarii votaseră legea binelui public şi în baza ei se urcaseră în balonul construit de Vântu cu care voiau sa evadeze din lumea nesigură a Realităţii…  Se pare însă că gazul (sau Munaigazul) pus la dispozitie de Patriciu din rezervele de la Marea Neagră,  nu a fost de calitatea cea mai  bună şi neridicându-i la înălţimea cerută,  s-au atins în trecere de scutul antiatomic…Suficient cât să se consemneze în Cronica de la Moscova greaua pierdere. Toate astea mi le-a desluşit mie bunicu (tataie, cum îi spuneam eu) mai târziu, eu având pe-atunci doar 14 ani.
Dacă stau bine să mă gândesc, acum, după 40 de ani, cred că bunicu avea dreptate, se prea poate ca erorea să se fi produs nu din cauza axei pământului ci tot din cauza  calculelor greşite ale preşedintelui.(!...) Şi tot bunicu zicea, că să ţin bine minte pentru istorie, în 2014 când s-a ales preşedintele în al treilea mandat, pe viaţă, el n-a vrut, dar a vrut poporul.
Dar să nu mă pierd în amănunte, oricum n-am ajuns istoric, ar fi fost prea mult, că avem doi în familie.
Atunci la Marele Summit, a fost meritul exclusiv al marinarului (absolut nici o conotaţie peiorativă, dar aş fi repetat de prea multe ori cuvântul preşedinte în acelaşi text şi ştiu ce-nseamnă, de la bunicu, un bun stilist, nu e nevoie să citiţi tot ce scriu eu între paranteze), care, simţind deriva, mai întâi le-a oferit capilor lumii un prânz copios la cină; cu ciorbă de peşte, tocăniţă de ghebe şi stufat de mărar cu murături, fără ingrediente vânătoreşti. Totul natural, proaspăt, din supermarketurile româneşti. S-a zgârcit un pic la ţuică fiartă, deh mai trebuia păstrat ceva şi în patrimonial naţional, dar vinul, din belşug, pe ales, se făcuse în anul ăla,  a descreţit frunţile îngândurate de atâtea probleme ale Sefilor lumii.
Taman bine de pus la cale viitorul periclitat grav al planetei.  Măsurile preconizate în toate domeniile, măsuri extreme, pe calibrul situaţiei dificile create de pierderile de ozon, poluare, concentraţia gazelor, încălzire globală, scăderea eficacităţii sistemului imunitar, toate lucrurile astea consemnate cu grjă în Protocolul de la Montreal, şi  celelalte pe care le simţisem din plin mai ales după contactul cu asteroidul,  au fost unanim acceptate.     
Doar japonezul,  sub nici o formă nu a fost de acord în industria automobilelor să scoată din fabricaţie motoarele pe hidrocarburi. Era suficient în mintea lui, de shogun încăpăţânat, pasul făcut în întâmpinare,  prin lansarea mărcilor Prius şi Auris, cei doi hibrizi de success  înbinând  motorizarea electrică cu cea pe hidrocarburi. Atât  şi nimic mai mult, nici o altă concesie! Atunci s-a hotărât izolarea japonezilor.
Pusă în faţa deciziilor forului de conducere mondial, ştinţa s-a înhămat la căruţă şi în scurt timp drumurile europene au fost invadate,  după 2025 de maşinuţele urbane, simpatice, uşoare pe linia eco friendly cu motorizare pe baza electrică sau hydrogen. Partea cea mai interesantă a automobilului european de azi, pe lângă aspectul minimalist este modul cum se alimentează. În zilele cu soare îşi încarcă bateriile absorbind energia solară, şi când e înorat forţa vântului, curenţii de aer dirijaţi spre motorul în mişcare, printr-un sistem sofisticat de rotiţe, generează energie.
Cât despre unchiul SAM, cum să zic, el n-a prea respectat înţelegerea, l-a cam durut în cot de planetă şi având pe stoc însemnate rezerve de petrol i-a mai permis japonezului să strecoare  din când în când, câte-un transport de Toyote din generaţiile ălea mai de vârf, cu singura condiţie să ocolească Atlanticul, s-o ia pe dincolo, că-i mai ferit prin Oceanul Pacific.

Vreţi să vă spun ceva? Mi-era dor de Auris. Când l-am văzut ultima oară prin 2020 să zic, mă încântase consumul redus, dotările dar nu numai. Bunicul meu chiar a scris despre el ceva mai înainte, mi-a plăcut . Nu ştiu de ce ăia de la SuperBlog nu i-au dat un premiu mai mare. (Pulitzer,ceva ?!...)
De dimineaţă  primind telefonul de la Mariko-san, prietenul meu japonez, ambasadorul, m-am bucurat. Primul Auris coborât de pe feribot a fost al lui.. Strălucea auriu în lumina soarelui de-ţi lua ochii. (…Nu vă pripiţi cu concluziile, nu e nici o inadvertenţă. Suntem în decembrie 2059, şi am mai zis, i-adevărat şi că, “planeta a revenit la normalitate!”. De ce arde soarele în decembrie?... Am spus eu că arde?... Lucrurile s-au stabilizat, a fost depăşită faza critică a încălzirii globale, dar mai sunt sechele.  Nu mai avem patru anotimpuri, mai sunt numai două, şi iarnă, e doar în februarie –martie!…)
Am urcat în maşină şi am pornit. La volan, ambasadorul. Am făcut un ocol scurt şi am luat-o pe Şoseaua lui Oprescu, aia suspendată inaugurată în anii treizeci. Dedesubt oraşul, viu, forfotind,numai că nici acum oamenii nu păreau prea veseli, Pe străzile largi fără gropi maşinuţelor viu colorate din fibre carbonice, futurist desenate, unele proiectate ca nişte buburuze, altele cu siluete aerodinamice, parcă gata de zbor. se scurgeau lejer fără încrâncenarea vre-unei depăşiri. Stopurile suspendate vizibil, ca o bariera luminoasă în mijlocul traficului nu mai aveau culoarea galbenă de atenţie. Nici un claxon, nici un scrâşnet de roată. “Phuuuuu, hiiiii, bumbumbum”-ul, profeţia mea de copilărie cu privire la maşina viitorului avea să se împlinească doar în ultima ei parte “stropitul cu apă”, căci în urma maşinilor asfaltul rămânea spălat de la combustibil
În interior, primul lucru care îţi spune că eşti într-un Auris HSD este un "mini-schimbător" de viteze din răşină sintetică. După ce te-ai aşezat la volan ca ambasadorul, sau alături ca mine, observi indicatoarele Optitron cu lumină albastră, iar pe consola centrală sunt aliniate trei butoane reprezentând trei moduri de conducere: EV, ECO şi Power. Ba nu, acum sun patru s-a adăugat Hyun pentru hydrogen. (Si noi europenii care credeam că japonezi au adormit tradiţionalişti cum sunt)
“Modul Power este cel pentru performantă, graţie celor 203 CP generaţi de cele, acum trei propulsoare. Optimizarea consumului, folosirea corectă şi ecologică se face prin comandă electronică automată, respectându-se, în funcţie de viteza greutate şi unghi de atac, indicatorul sistemului hybrid.”
Explicaţiile ambasadorului îmi demonstrau limpede că e îndrăgostit de Auris şi i-a simţit lipsa în cei doi ani de când se afla la post. La un moment dat aplecându-se uşor într-o parte, şi-a ridicat mâinile de pe volan şi a deschis ceva ce părea a fi un cuptor cu microunde; a scos de acolo două cafele aburinde. Mi-a explicat, nu mai conducea el, îl programase pe Auris  pe pilot automat , avea un sistem de oglinzi şi senzori ce captau informaţiile în procesorul central.
_Si plăcerea şofatului?...” l-am întrebat eu.
_Rămâne competiţia dintre şofer şi calculator! Aici pe ecran, cu linia albastră se urmăreşte traiectoria şi comenzile ideale; linia verde este linia pilotului automat şi linia roşie, reflexele şi reacţiile şoferului.
_ (!…)
_După cum vezi mi-a numărat ceva greşeli. (…) N-am condus de mult !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase