ZIUA MONDIALĂ A CĂRȚII ȘI DREPTURILOR DE AUTOR

 

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII

(Orgolii și glume)

UNESCO a hotărât în 1995, în cadrul Conferinţei generale de la Paris, ca pe 23 aprilie în fiecare an, să fie sărbătorită Ziua Internațională a Cărții. Unii susțin că a fost aleasă această zi pentru că în 23 aprilie s-a născut și tot în 23 aprilie a murit, William Shakespeare.

Să existe oare vreo legătură că în aprilie 1995 s-a născut în fapt și Pasărea ceții, cartea mea de debut?... Am dovada tipărită pe coperta patru, și, cum niciodată n-am putut să cred în coincidențe, am fost sigur că lucrurile se întâmplă ca la teatru, cu un scop anume.

Sunt evidențe clare că UNESCO a aruncat un ochi de ciclop și asupra cărții mele, și nu se știe care dintre cei doi autori implicați a contat mai mult, să topească ceara cu sigiliul peceții să se afle numele celui onorat. A fost Shakespeare sau Pasărea ceții? Nici până azi nu s-a aflat!...

#thehumanauthorsfacebehindthebookwrittenbyahumanauthor

#thafbtbwbaha

#protecthumanauthors

#worldbookday26

#humanauthorsfirst

#behindeverybook

#ewc_europeanwriterscouncil

NU MOR COPACII CÂND MOR

 

În curs de apariție.

LA MULȚI ANI TATAIE

 

Îngerul Gavril, vestindu-l pe Zaharia, tatăl lui Ioan, că va avea un copil şi acesta va fi pricină de bucurie şi veselie nu doar pentru el, mulți se vor bucura de nașterea lui, căci fiul său va fi înnainte-mergătorul şi botezătorul

lui Iisus.

 „ Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare ” (Luca 1:15), și se va umple de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicii sale Elisabeta.

          Așa a fost izvodul celui mai mare dintre Sfinți după Fecioara Maria, IOAN, cum susține Biserica Creștină.

          Numele de ION răspândit deopotrivă, printre slugi şi domni, ales de tatăl meu Toma în credință, mi-a fost dăruit și mie, dar eu m-am bucurat sincer, bucurii nevinovate, încă din pântecele bunei mele mame Aurelia, că „vinul şi băutura amețitoare” nu mi-au fost luate.

            Şi pentru că azi e mare sărbătoare, Duminica Tomii, ziua tatălui meu Toma, Dumnezeu să-l odihnească acolo unde e!, vărsați cu mine un pahar în cinstea minunaților mei părinți, Toma și Aurelia!

            Și pentru că prin propria voință am luat numele Toma al tatălui meu și l-am lipit de Ion scriindu-l în consecință pe orice carte pe care am îndrăznit s-o comit, tot așa fiica mea RAMI și-a dorit să-l ducă mai departe și i-a dat numele de Toma nepotului meu ION TOMA ca să rămână în neam, cât timp soarele va pune în fiecare zi geană pe geană.

E vremea lui acum cu porțile deschise la început de drum. Să închinăm vinul roze din damigeană! E plină damigeana lui cu vise!

La mulți ani tataie!

O campanie de autor tânăr

 

18. PRINTRE CĂRȚI ȘI IUBIRI. O campanie de autor tânăr...

(Arhivă cu lansări de cărți). CRUCEA DE PIATRĂ. Lansare București Art Creativ, Prezentare Roșiori de Vede

Au scris despre carte prieteni buni sau îngeri, Adrian Alui Gheorghe, Domnița Neaga, Daniel Marian, Petronela Apopei.

Considerațiuni din Trei surse

..................................................................................................................................................

Întâia sursă, autorul

„Prietenul meu olandez, vizual artistul Frederik Weerkamp(Dumnezeu să-l odihnească! Într-una dintre fotografii, împreună, la Sinaia...), mi-a îmbogățit cu desenele lui parte semnificativă din cărțile mele de poezie: Norduri, Ceară şi miere, Argintarium şi Al cincilea anotimp. Pentru Crucea de piatră mi-a trimis o mostră drept copertă, dintr-o serie cu 144 fotografii despre cruci în artă. Un proiect curajos şi inedit cu care mi-a propus să acopăr ereziile mele din paginile cărții...

Mi-a luat ceva timp până să dezleg povestea celor două statuete de maici moderne, privind îndelung la pocal. Bine că am meditat la Teoria vieții eterne a lui Rodney Collin şi n-am asimilat potirul, cu conceptul Sfântului Graal!

Şi mai mult mi-a trebuit, să pătrund prin acoperământul acelei cruci şi să înțeleg că interiorul era de sticlă. După ce dădeai învelișul la o parte, în sticlă odihnea un lichior de nuci, din care să închini pentru poezia din carte.

..............................................................................................................................................

A doua sursă

„Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns, ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eșua în declarații şi în predici. E duhul de nepătruns, omniprezent al creației şi, deci, al artei.

Cine citește poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalță pe aripi. Aripile lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniștea, blândețea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.”

Se pare că a avut dreptate Petre Anghel care scria aserțiunile respective în postfața Nordurilor.

Când am descoperit pe noptiera măicuțelor în fotografie, volumul meu de poezie, Argintarium, după prima uimire am avut dovada că şi măicuțele l-au bănuit de înțelepciune pe profesorul Petre Anghel şi, având la îndemână asemenea resurse, ca să se înalțe pe aripi, au citit din poeziile mele în loc de rugăciune.”

.................................................................................................................................................

A treia sursă

Cum desigur are dreptate şi Adrian Alui Gheorghe când scrie în cuvântul de dinaintea Crucii de piatră:

"Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși. Din acest motiv, două voci se întretaie în fiecare poem din această carte: una trăiește dezlănțuită, de la ”adulter” la ”schimbarea de ochi”, de la ”glezna apei” la a pipăi ”carnea umbrei” sau sânii femeii ”cu cinci sâni”; cealaltă esențializează viața și clipa, în spiritul unui Eclesiast care vorbește sieși și lumii despre ”vanitatea vanității”, fiind un fel de decont senzual al fiecărei stări. Ion Toma Ionescu este un poet greu de alăturat vreunui curent literar actual, acest lucru conferindu-i autoritatea unei voci lirice care vorbește în mod propriu limba poeziei de azi și dintotdeauna. Uneori o face în pustiu, ca orice poet adevărat, totul e ca eventualul cititor/ receptor să aștepte răbdător răspunsul pustiului la ”agresiunea” frumuseții: înflorirea cactusului care nu își arată fața decât atunci când simte că soarele îl cercetează numai și numai pe el. Asta face poezia lui Ion Toma Ionescu: provoacă ”floarea de suflet” din fiecare cititor. Cu un pic de răbdare, cititorul poate să depună mărturie că această carte se transformă, îngânând-o cuvânt cu cuvânt, într-o grădină cu flori frumoase și rare."

....................................................................................................................................................

Şi cum informația e venită din trei surse, cel puțin una dintre ele din internațional, mulțumită bunului Frederik, e clar că am devenit dintr-un poet mic al Direcției 9, unul aproape universal…

Un recital poetic din Crucea de piatră

1. Recital Boema 9. https://www.youtube.com/watch?v=UaThrqC2qrw&t=13s

2. Copacul care și-a pierdut pădurea. Roșiori de Vede

https://www.youtube.com/watch?v=t-PbZ0c4Is8

PENUMBRA MĂSLINULUI RODITOR

 

Traversase cu feribotul, albastrul acela unic în nuanțe turcoaz și smarald al Mării Egee și debarcase pe insula Tassos în căutarea măslinului. Aruncă o ultimă privire către pescărușii ce-i însoțiseră până atunci călătoria și le făcu un semn de despărțire cu mâna. Nu știa încotro s-o apuce. Avea în minte doar numele locului, TERA DI OLIVE și fotografia de pe copertă.

Plaja, acolo unde îl lăsase mașina, nu era aglomerată în acele ore fierbinți ale amiezii și-i apăru în față o poartă deschisă, și dincolo de ea, cam la cincizeci de metrii, spre dreapta, o livadă cam neîngrijită de măslini cu tulpinile contorsionate de bătrânețe.

Înaintă curajos. Ce i se putea întâmpla(?), poarta era deschisă și el avea organic nevoie de puțină umbră. Se opri la primul măslin ce-i ieșise în cale. Razele intense ale soarelui n-aveau cum să fie oprite de frunzele lunguiețe și ascuțite, asemănătoare cu vârful unei sulițe. Culoarea verde închis pe deasupra și cenușiu-argintie pe dedesubt, dădeau un efect predominant argintiu și un anume freamăt, când adia briza dinspre mare. Totuși penumbra aducea o oarecare alinare dacă te opreai cât să-ți tragi răsuflarea.

Așezat pe iarbă își scoase din rucsacul lui de călător, cartea Fiul măslinului, pe care o primise mai demult și mai privi o dată fotografia. Fără nicio îndoială măslinul din fotografie era măslinul sub care se așezase el. Deschise cartea și citi mai întâi dedicația pe care i-o făcuse autorul.

“Cel care citește o carte scrisă de mine, devine prietenul meu!”. 

Mulțumesc Daniel prietene!

Caut lumina

 Caut lumina

cuvântului de Înviere,

numai că bestialele

flori de cireș

mi-au străpuns

simțurile.

Ciuruite toate

organele au căpătat

simț olfactiv.

Nu mai disting

în jerbele

de lumânări aprinse

literele

Și clopotarul

tocmai acum şi-a găsit

să dezintegreze

sunetele

în cerul îngerilor.

Mă iertați de neputință,

dacă pot îndrăzni

un sfat,

după ce luați lumină

dați un ocol

cireșului înflorit

din grădină,

să se bucure și el...

Hristos a înviat!

Semn de carte

 straturi de hârtie

uriașa retină

a vorbelor

spirale ruguri

și ţâșnire arteziană

în stol de cuvinte

sunt atâţia mesteceni

riguroase semne

irizând

scăderea nopţii

straturi de retină

fragmentate

în bătaia razei

straturi de raze

roci de quasari

HRISTOS A ÎNVIAT!

 HRISTOS A ÎNVIAT!

FELICITAREA DE PAȘTI A IONEȘTILO

Luați de la Ionești!

Marfă sigură

de București,

luați ce vă place

de pe masă

că e din belșug!

Dumnealor n-au moșie

și nici plug să are

singur ogorul,

să-l pregătească

de semănat lucerna

hrană pentru animale.

Nici viță de vie

n-au,

să umfle Dunărea cu vin

când seacă, oleacă,

la taverna Sârbului

vara, în pocale...

Au doar asfalt

și o inimă mare! Și,

asigură în plus garanție,

pentru că stau în centru,

și aici nivelul

calitativ sacrificat

de carne vie

și de prostie

pe metru pătrat, e

înalt și deștept(!)

A crescut și șeptelul

și prețul la miei...

TOTUL ESTE PROASPĂT!

E drept, n-ai ce face!

La un Paște de poveste

te dai după gustul casei!...

Dumnealor Ioneștii

nu le place

carnea de miel

că e prea crudă,

nici ceapa că e prea iute

și nici apa că e prea udă!...

Dânșii doar purcel!...

Și bărdace cu vinișor...

Avem și cozonace și pască

de la Cofetăria Irina.

Ouă roșii sau verzi

după cum le ouat

găina...

*

Fie-vă un Paște de povești!

Pace în lume!

Umor în glume!

Vin în ulcior!

Bucurii în tristeți

și coaste de miel

la cuptor, că sunt cele mai bune!...

Un Paște ca-n povești tuturor și să fiți fericiți!

Nu uitați cozonacul pe masă

în fiecare casă!

Da să știți

anul ăsta Ioneștii nu sunt acasă!

SUVEICA

 

SUVEICA

 

Întotdeauna faptele nu par, sunt amestecate!

 

Rar conjuncția astrelor și oamenii permit

apelor care se varsă în albia mare a vieții,

să rămână limpezi și riguros individualizate,

astfel ca țesătura întregului să ofere un covor

viu și dinamic, integrând sufletul unui popor.

 

Se pare că noi am pierdut demult culorile

fericirii. Nici nu știm dacă le-am cunoscut

vreodată! Dar e mai grav că s-a rupt urzeala

și suveica nu mai trece însoțită strâns

de ritmul vătalelor, să unească firele.

 

Şi în loc să se adune într-un covor,

apele negre și sinilii curg la vale învolburate

răsucindu-se în ochiuri viclene.

Ștrangulate de târșuri  şi răgălii înnodate

de-a curmezișul sub poduri, apele ies din matcă.

 

Și parcă nu mai știm suveica ce hram poartă!...

Într-o amestecătură de preoți, militari şi jandarmi

ne scoatem moaștele pe centură

şi le plimbăm prin spatele blocurilor în barcă

pentru sfințirea locurilor.

 

Notă: Textul acesta e rupt din Dosarul “Albaştrii”. Chiar dacă pare să fie un poem, un poem trist, nu e! E chiar începutul romanului. L-am scris ca pe un acatist cu speranța schimbării în suflet.

În fiecare an în aprilie îl recitesc de parcă nu ar fi al meu şi tot mai bătrân constat, răsfoind pagini de amintiri, că imaginile s-au mai schimbat, dar cuvintele rămân nemișcate ca un blestem.