vineri, 19 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXIV-a. Lumi paralele

Tema: Primeşti o informaţie bombă, cu privire la un subiect de larg interes. Publicarea unui material bazat pe această informaţie poate să îţi aducă o creştere spectaculoasă de trafic, notorietate, recunoaştere şi aprecierea multor oameni. Pe de altă parte, dacă informaţia se dovedeşte neadevărată, poţi face mult rău unor oameni nevinovaţi. Cum procedezi în această situaţie? Cum verifici dacă informaţia este adevarată? Construieşte o poveste realistă pe tema asta, dacă nu cumva ai trecut deja printr-o asemenea situaţie şi ne povesteşti un caz concret.

*


Simt cum se instalează în piept ghemul fricii. Se deşiră urcându-se ca un rug sub frunte şi-n ochi. Pulsul îsi accelerează bătăile. Mă smulg din somn hăituit. Snopi de raze stăruie să străpungă,  strânsura pleoapelor. Sigur s-ar putea rostogoli risipindu-se pulsul în întunericul nopţii. Mă dor toţi muşchii, pisaţi centimetru cu centimetru în interiorul infernului.
Găndesc simplu. Dacă ocolesc barajul instalat provizoriu în dreptul şcolii, în locul unde se-adună cele trei văi pe care se-ntinde satul, ca să se verse liniştit spre soseaua naţională, înseamnă că îmi rămâne timp. De ce sunt aici, ce-am sperat? Oricum vor trece la următorul pas, din casă în casă răscolind, în aşteptarea ordinului şi puţine nădejdi între timp să mă pot loga undeva pe net. După ce am intrat în vechea casă bătrânească nelocuită, am adormit instantaneu.
Mă târăsc să aprind lumina, mă liniştesc puţin şi scriu precipitat, pe un colt de pagină, adresa de net. Mi-o amintisem în somn. Trebuie să iau legătura cu NASA poate reuşesc să-nnod firele. Cunosc odaia. In patul vecin un personaj feminin, cu ascendent asupra mea şi drag, stăpâneşte mult mai bine situaţia. Taţa, mătuşă-mea murise de ani buni. Silueta ei de femeie tanără cum n-o apucasem, povestită doar, era mult mai înaltă îmbrăcată în negru. Se scurse afară pe uşă şi ascultă un timp freamătul pădurii în mărginea gardului.
Doar o părere. Cercetasem, nu era nimic. Trecuse primejdia , pierii şi nelegiuirea crimei, crima de a şti întâmplător un lucru important pentru omenire. M-au internat la nebuni. Am fugit. Imaginile de groază  dispăruseră, doar golul acelor clipe apăsa mut. Ce-ar trebui să fac? Mintea surescitată nu mă ajută. Se-ntâmplă la fel. Voiam să-mi amintesc. Injecţiile făcute de medici, după saptămâni de chin, încă mă trăgeau într-un loc mâlos din care mă zbăteam să ies simţind că mă acoperă.
Când şi când, şobolonanul acela mare alb mă fixa mustrător de  pe chiuvetă, dincolo de pragul realităţii, alergat si omorăt, din fericire, de vecinul meu, cumsecadele Napoleon, cu  un par, într-o baltă de sange.
Scurtez drumul. O iau direct peste Priba pe lângă pădure. In şosea ar trebui să treacă autobuzul. Stau în margine şi mi-l pot închipui plin de securişti cu pistoale pregătite gata să şteargă urmele. Mă trezesc fixând, o bucată de hârtie împăturită scăpată pe jos, cât o carte de vizită, pe care era scrisă adresa de net de la NASA… Ce să însemne?  O pun în geantă. Dar dacă îmi verifică geanta… adresa de net. O străng în pumn ghemotoc şi o arunc în iarbă, departe la coş.
Se vede autobuzul. Dacă nu opreşte? nici nu e staţie…Sau  e plin cu hăitaşi… Urc. Doar câţiva călători  pentru schimbul de noapte, obosiţi. Mă aşez pe bancă. Adorm. Trebuie să ajung la un calculator să iau legătura cu specialiştii şi să-i conving că ar fi mai bine…fără panică…să ne pregătim
Povestea poate să fie realistă, cyborgi, extratereştrii, lumi paralele…frâu liber imaginaţiei.

Nota: Aceasta postare a fost notata de juriu cu 70 puncte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase