marți, 16 noiembrie 2010

SuperBlog _ Etapa XXXII-a . Cursă de uzură

Problemele de vedere m-au împiedicat să mă pot afla la volanul unui automobil vre-odată. Cu atât mai puţin al unui automobil de curse. Senzaţiile, dacă nu le-am trăit pe viu mi le pot închipui însă aproape cu aceeaşi acuitate. Este una din capacităţile mele, imaginez şi apoi pot descrie cu lux de amănunte trăirile. Tocmai mă apropii de acul de păr, aici e porţiunea cea mai periculoasă. 
După peste treizeci de tururi ţi se pare că totul e automatism, ai putea să visezi mişcarea imperceptibilă apăsând pedala frânei sau acceleraţiei, numai cu gândul. Poţi închide ochii, tentaţia te încearcă şi te scuturi strângând în mână volanul. O fracţiune de secundă şi aş fi ieşit în decor.
Asta e uzura specifică a circuitelor de viteză, mereu aceleaşi imagini repetate la nesfârşit, linia dreaptă, acceleraţia, duelul roată la roată, şicana, frâna, virajul scurt şi acul de păr ca un refugiu negociat în orb.
Prea multe etapele şi la Superblog! Asus, Toyota,viraj la Real, Hostway,  linie dreaptă la Azerty, Borealy, Asus din nou, Taromul cu acul lui de păr şi din nou Asus, roată la roată, concurenţi obosiţi şi juriul, câteodată negociind şi el în orb. Asta e competiţia. La sfârşit lucrurile se aşează în matca lor, câştigătorii îşi pun coroana, iar învinşii înjură pe organizatori ca n-au pregătit bine pista de concurs, că vizibilitatea a fost redusă şi desigur ceva mişmaşuri întâmplate la cântarul oficial. Cred  că mă voi număra printre cei din urmă. Originalitatea adevărată e greu de acceptat.
Spuneam că într-o competeţie mai lungă intervine uzura. Trebuia în etapa asta, a XXXII-a să vorbesc despre ASUS, iar eu am bătut câmpii la Imola sau mai ştiu eu pe unde, în preambul.
Nu trageţi concluzii pripite măi oameni buni. Eu tocmai îmi îcercam monitorul LED Designo MS,  din seria aia nouă scoasă pe piaţă de ASUS _ care reuneşte cinci modele ultra-subţiri - MS248, MS238, MS228 și MS208. ca o continuare a seriei de monitoare LCD MS246/ 236/ 227/ 226/ 202 aduse pe piaţă în 2009 şi am nimerit din întâmplare site-ul  Formula 1, în transmisie directă.  Taman cand se-nşurbase Sebastian Vettel în ultimul tur de pistă de-a ieşit câştigător în circuitul de la Abu Dhabi. Ce cadre superbe, revărsarea mulţimii pe pistă cu unicul gând să-l atingă pe campion, şi uitarea de sine, zâmbetul acela de fericire fluturând deasupra monopostului. Zâmbetul victorios de zeu al momentului.
Încadrată în rama strălucitoare de culoarea safirului albastru, imaginea e parcă o odă a bucuriei. Nu-mi mai puteam dezlipii ochii de pe monitor. Modelele de vârf din noua serie au o rată de contrast de 10.000.000:1 pentru redarea unor imagini vii, cât mai apropiate de realitate, numai că imaginile realităţii nu-ţi dau posibilitatea să surprinzi în profunzime amănunte, trăiri pe care depărtarea ţi le ascunde. Toate subtilităţile le am acum, aici, în faţă mea cu generozitate
Pe birou forma geometrică subţire cu muchia de numai de 16.5 mm şi o culoare neagră lucioasă ca a unui pian degajă eleganţă şi stil. Suportul de susţinere sub forma de inel (tehnologie Ergo Fit) îmi permite să-l înclin uşor pentru a obtine un confort sporit privirii şi unghiul cel mai bun. Totul e parcă făcut să încânte. Tipul de monitor despre care vorbim nu are mercur în componenţă și are un consum cu până la 45%* mai mic de energie, generând anual cu 23,6kg mai puține emisii de CO. E un ECO subtil
Iluminare cu LED-uri oferă o imagine stabilă, minimizând oboseala ochilor chiar şi după perioade mari de utilizare. 
Compatibilitatea Full HD (1920x1080) şi conectivitatea HDMI permit rularea fluxurilor de rezoluţie înaltă, iar timpul de răspuns de numai 2ms (GTG) asigură redarea fluentă a imaginilor.
            Tehnologia ASUS Splendid™ Video Intelligence optimizează fidelitatea culorilor prin aplicarea unuia dintre cele cinci profile predefinite (jocuri, cinema, noapte, peisaj, standard), răspunzând nevoilor utilizatorilor la o simplă apăsare de buton. Trebuie să-i cred pe cei de la ASUS când fac o asemenea prezentare a produsului. Deocamdată ASUS înseamnă  înaltă tehnologie şi respect pentru clienţii săi.
Nota: Aceasta postare a fost notata in concurs cu 95 puncte

Un comentariu: