vineri, 26 iunie 2009

Timpul vidrei

cohorte de frunze izbind
de la dreapta la stânga
în sensul invers
acelor de ceasornic
precum stergătoarele de parbriz
pe retină
fragmentând rigoarea
fecundă a ploii

un bici de foc
sparge pârloaga norilor...
cine sunt să fiu eu...
şi-a pierdut steagul
liberul arbitru
în cursa nebună
a întrebărilor
esenţiale

poate ploaia
meteoriţilor în tăcerea
întinsă a câmpiei
dezmierdând
pielea de bivoliţă a nopţii
din loc în loc
va deschide hublouri
în interiorul literei vii...

la început
cuvântul a fost
ca o piatră aruncată
în mare
şi marea învolburată
înghiţii în burta ei uriaşă
de balenă rapace
focul creeaţiei

numai din mare
se întrupează zeiţa...
şi tot din mare corăbiile
se retrag în păduri
unde corăbierii altădată
şi-au ascuţit săbiile
muşcând adânc
vigoarea pământului
în trunchiuri de pin

straturi de nisip
cotropitoare
în arsiţa verii
e timpul cineva să răstoarne
clepsidra

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase