luni, 7 septembrie 2009

Diagnostic - roman (Lucescu cel Mic)

A trecut meciul cu Franţa şi am realizat, dacă exista vre-o îndoială, cât de tulburaţi (contaminaţi) suntem în adâncurile fiinţei noastre. Mă sperie gândul că în mentalul românesc a crescut o tumoră, o ciumă care înfloreşte scabros, cu efervescenţa mucegaiului, de parcă mediul perpetuu propice ar beneficia de cercetări fenomenoligice de ultimă oră, seducătoare în fecunditatea lor.
Ce ne asmute unii împotriva altora?
Gena de care s-a vorbit atâta în cercetarea istorică, atinşi de rău fără să particularizăm în toate conceptele, stigmatul originii ?...
Politicul, cârtiţa ce ne-a răscolit organismul ca un cancer latent ?...
Banul, lăcomia ce s-a dovedit viermele de oţel al tranziţiei ?... Oare ce ne-a cutremurat întratât edificiul domestic?
Copil fiind, încă aveam repere, buimac în căruţă mă trezeam în câmp când mijeau zorii, seara mă minunam de îmblânzirea sudalmelor, şi de tandreţea cheltuită cu grijă de bunici, când adăpau animalele de povară.
Duminica în straie curate, intram cu toţi în biserică, dar scăpam din vedere, noi nepoţii, la închinarea icoanelor. Ne revedeam la horă Devale.
”Devale” era undeva în capătul văilor, satul coborându-se pe trei văi, Valea Pribei, Valea Ţigăncii şi Valea Boierească, până-ntr-un parc unde-si înălţase conacul Lupeasca(Fără legătură cu Lupescu directorul federaţiei...), nume de legendă de care n-avem să facem aici vorbire.
Noul regim de-atunci păstrase obiceiul, şi încă dădea hore, la care se strângea şi se veselea tot satul. Nu se ştersese întreagă bucurie pe feţele oamenilor, chiar dacă dispăruseră cumva boierii pe Valea Boierească.
Era şi fotbal, CAP-ul, noul stăpân cedase în parc un teren unde tronau porţile alea mari cu plasa ruptă, în care FC Merişani dădea goluri din toate poziţiile. Însuşi Dobrin înobilase aici odată, un muşuroi de furnici lansând un trasor măiastru, pariu câştigat, destupând apoi un butoi cu bere, de s-a bucurat toată asistenta. O tempora.
Ce s-o fi schimbat de atunci, că doar nu libertatea ne-a învrăjbit în asemenea hal. De unde atâta încrâncenare ?
Puteam accepta că Băsescu e singurul care ne poate uni, uniţi în ură, dar Lucescu cel mic, mi-e peste putere să înţeleg.
Oameni buni, nu ne mai convine nimic, am jucat cu Franţa, pierdem reperele, nu mai ştim să zâmbim, criza e oarbă, noi suntem criza, suntem bolnavi, grav bolnavi, mi-e foarte teamă, e mare riscul, devenim diagnostic, precum depresia, gripa, suntem romani...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase