luni, 13 septembrie 2010

MARATONUL TEATRULUI INDEPENDENT

          Târziu am aflat de Maraton. Oricum, nu mai puteam fi soldatul. Si ce "victorie" să anunţ? Am ratat până şi "victoria" Stelei  la Urziceni. Săracu Gigi, cum fu el trădat iar de
războinici!…
          Am ratat şi "victoria" Principal, în rolul Elodiei cand se săruta cu Dan Diaconescu _ El Presidente!...
          Vă spun, sentimentul mersului pe bicicletă  în siajul maratoniştilor,  e ca unul penal, ca libertatea lui Vântu făcandu- şi gargara la Realitatea cu ţara…
          Nici nu stiu când am spulberat autostrada, de la Pitesti. Când să dau colţul Cotrocenilor i-am prins pe maratonişti. Am aruncat pur şi simplu bicicleta în braţele unui SPP-ist, mi-am tras peste umeri un tricou portocaliu şi le-am luat faţa. Am ajuns primul la Sala Dalles, în ropotul de aplauze al mulţimilor. Covorul roşu, parcă m-aştepta. Ce primire!...
          Ce să vezi ? La Dalles, n-am mai fost de mult, se luminaseră toti pereţii, nu mai erau tablourile. S-au cultivat hoţii!… Câteva afişe: “FLORI, FILME,FETE SI BAIETI”/ “W+J = LOVE”/ “CINCI RANDEZ-VOUS-URI MORTALE”/ IMPROVIZATII SI DIN ALEA..../  BUZUNARUL CU PAINE/  EFECTUL RAZELOR GAMA _ azi si mâine, teatru non verbal. 
          MARATONUL TEATRULUI INDEPENDENT, trident in inima mea, ce moment!
          Carevasăzică s-o lăsăm dracu de politichie şi să ne punem tichie de mărgăritar…
          Seara se lasă grea, adică gravidă, iar mulţimea guvidă se repede hulpav la ea.
M-am strecurat, viril şi  viu, şi-am văzut cinci spectacole despre care stau gata sa scriu.


*
1. C.E.O.
Autor: Stieg Larsson
Regie: Andreea Vulpe, Adelaida Zamfira
Distributie: Sorina Stefănescu/Andreea Vasile, Alexandru Zob, George Albert Costea, Andrei Rosu, Cristina Cristian.
Producător: UNATC “I.L. Carageale” Bucuresti


          Chief Executive Officer (CEO) sau șeful executiv este șeful cu gradul cel mai mare într-o companie, corporație sau agenție, echivalent cu Director General ... (Serch Google).
Numai că directorul ăsta executiv, e special, vrea să simtă pulsul salariaţilor, viaţa lor de familie, greutăţile şi bucuriile lor, contribuind la împlinirea idealurilor acestora, vizitându-i acasă şi copleşindu-i cu atenţiile, vizionarismul, şi calităţile lui de dansator şi psihanalist.
          Totdeauna în urma lui lăsa un prunc şi o familie fericită.


          Vedem uimiţi soţia curioasă-încântată, cum se lasă cucerită-admirată, atinsă gradual, pe bucătele; gambele, coapsele, sânii, sub privirile tâmpe ale soţului-salariat a cărui turbare-tulburare, era imblânzită-paralizată, de dogoarea bacnotei de 500 dolari, ce-i frigea mâinile, ce le frigea pe rând mâinile
          Si tocmai când lucrurile se mişcau spre invariabilul final fericit în triunghiul descris, apăru să tulbure scena, din senin, un nou cuplu, fratele salariatului cu soţia; beţivi, drogaţi, violenţi, un caz social permanent, din multiplele care colcăie-n stradă.


          Toată construcţia se dărâmă. Incercările directorului de a transcede experimentul, se izbesc de zona interzisă. Fratele damnat se enervează şi scoate şişul, ameninţând că numai acolo, doar acolo, poate sa se întâmple o crimă.
          Sunt până la urmă, cei doi intruşi, cu greu daţi afară de către soţul-salariat.


          Micul director îşi revine şi reia jocul de la fluierul arbitrului, sau arbitrariului, nu s-a precizat. Atmosfera se incinge din nou, se mai scoate o bacnotă, se scot si dresurile, se destind gambele, pulpele goale, fine, lungi. Salariatul-soţ nu poate accepta să vadă deasupra soţiei sale ceva ca o umbră, o mogâldeaţă ce pare să desgheţe corpul soţiei sale frigide.
          Lovitura e scurtă,  paralizând şeful executivului într-o poziţie total nefirească. Soţia cu ajutorul soţului se retrage îngrozită de sub greutatea flască a potenţialului cadavru. Paroxismul creşte . Sună telefonul, soţia directorului intreabă dacă C.E.O. a plecat? “A plecat de cateva minute…” La usă se bate insistent, s-a reintors cumnata. Vede cadavrul, isteria e-n floare, fuge afară pe scări ţipând.


          “La poliţie nu se poate suna!”. Agitaţie-revelatie: “Dacă a făcut un infarct, scăpăm!...” Soţia, asistentă medicală în viaţa civilă, se aruncă la prohab. “Când faci infarct te scapi fiziologic…”se explică ea către soţ.


          Ascund corpul în baie, tras de picioare, de mâini, e tot mai greu, şi aleargă apoi pe scări după Lena. Lena trebuie să tacă. Si nimic. Adică linişte, dintr-o dată.
          Miraculos, C.E.O. învie în baie, apoi se întoarce în scenă. Se întorc si catetele triunghiului descumpanite. Tipete de groază-bucurie… “Trăieşte ipotenuza !”


          Hotărarea ei, e dintr-o dată. N-o mai reţine nimic, îl doreşte cu tot dinadinsul. “Dacă murea ?!... Eu o fac!” N-am văzut dacă salariatul a mai primit o bacnotă. (Era unul cu capul mare în faţa mea, se mişca-ntruna).


          S-a retras cu directoru-n baie la locul faptei, însirându-şi pe drum dedesubturile lenjeriei. El, salariatul-soţ, a rămas să le strângă, cu capu-ntre mâini. A văzut telecomanda întâi, şi apoi plasma. Fantastic! Manchester United, nebunie-n tribună, se cântă imnul. Cântă şi el odată cu galeria, zbiară ca un animal hăituit GLORY GLORY MAN UNITED….


          Gata, nu mai povestesc nimic. Duceţi-vă la spectacol , căutaţi spectacolul să vedeţi sfârsitul. Merită toţi banii, şi copii ăia frumoşi au jucat dumnezeieşte !!!

2 comentarii:

  1. In mod normal ar trebui sa continui, nu stiu daca o voi mai face. Lipsa de reactii da o stare de nesiguranta.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu am citit si imi place.mai scrie...

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase