joi, 16 septembrie 2010

Dosarul "Albastrii" _ fragment din carte


                        Nu pot vorbi despre Claud, ca despre Gess, Sanda, sau Mariana Stefan. Ea era oarecum liantul, în rang doar Iordache o putea concura
Aici e treaba Claudiei să contribuie cu text. Doar am convenit cartea s-o scriem împreună.
                        Şi totuşi trebuie să povestesc un moment.
                        Doamna Duminică, îngrijorată de  timpul pierdut pe străzi în discuţii sterile cu noi se temea să nu-i aiurim odraslei sale, gândurile. Deja devenise prea independentă şi uşor irascibilă de când ne acorda atenţie. Prin cunoştinţe i-a găsit servici la Banca Naţională.
                        A doua zi. undeva în spatele ghişeelor i s-a pus în faţă un metru cub de bani. Să-i numere.     
                        Descumpănită s-a uitat în jur. Un fâşâit, şi un prelung şoptit flutura pe buzele celor 10-12 fete care, cu dexteritate începuseră numărătoarea ca nişte veritabile devoratoare de bacnote. Şi dintr-o dată, cu vocea ei cristalină, rar şi apăsat ca un metronom se porni Claudia: unu, doi, trei…clar, să se-audă din fundul sălii, cum învăţase ea pe scenă. Ca la comandă fetele s-au oprit întorcându-şi privirile nedumerite şi urmărind sincron mingea de ping-pong. Şapte, opt…şi imediat se surpă zăgazul unui şuvoi de râs nestăpânit din toate baierele inimilor ce uitaseră instantaneu sirul şi grija numărătorilor proprii. Aşa a sfârşit Claudia, după prima zi, cariera bancară.
                        Şi încă unul haios, la o lansare de carte a Ludmilei Ghiţescu, cu poetul Ion Bănuţă invitat special. Era pe-atunci secretar (sau ceva de genul) al Uniunii Scriitorilor.
                        Se întâmpla evenimentul la librăria Eminescu. Ploaie, vânt, frig, saracul Bănuţa  adăstase şi el, mai mult de nevoie la restaurantul Argeş, locaş de cultură în acea vreme.
                        Claudia a apărut complet chială, se tunsese zero, avea o problemă de sănătate. Ar fi putut folosi meşă, broboadă ceva…Îmbrăcată într-o fustă înflorată lungă şi cu brizbrizuri. Ce apariţie! Bietul Bănuţă, cu părul lui lung, alb, vâlvoi, pierduse primplanul. Stefan Afrimescu, ziaristul de la Atac la persoană şi poetul  de mai târziu, venise şi el cu o gagică, s-o impresioneze. Interesant, o agâţase la staţia de autobuz din faţa WC-ului din grădina publică. Ne-a prezentat-o. Biata fată, copleşită, ajungând în dreptul Claudiei ce-şi trăsese un aer sever de regină, i-a pupat mâna.
                        Banuţă, beat deschise cartea Ludmilei la-ntâmplare şi citi grav:
“Râde fluierul pe deal”, părul lui flutura zmucit…râde casa,râd copacii…râde lumea tovarăşi !
                        Eram normali pot să zic, şi râdeam pe-nfundate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase