luni, 11 noiembrie 2013

Gușterele atacǎ biblioteca



         Nici adevǎr fǎrǎ ficţiune, dar nici ficţiune fǎrǎ adevǎr!

          “Cine sunt Tobârlanii?(personajele) Extensia familiei rurale cu interesele şi vocaţiile ei, dominată de umbra autoritară a bunicului Dumitru Tobârlan, mitizat de privirea diascopică a copilului etern, fascinat retroactiv de detaliile unei  vieţi patriarhale, fără vârstă.
          Retrăirea acelei lumi aduce portretistica şi evenimentul mărunt la virtuozitatea unor mijloace de actualizare simbolică. Oamenii de odinioară devin personaje efective în măsura în care acest ritual de rememorare şi retrăire devine un principiu activ, neconsumat încă, apt să re/consacre antinomii care depăşesc proximitatea dramatică a interesului pentru pământ, reconfigurând destinele punctual pe cvadraturile universale – dragoste, naştere, îmbătrânire, moarte.”

Marian Barbu



            Am dorit iniţial ca Gușterele sǎ aibǎ subtitlul “Schiţe de roman” și sǎ fie  semnalul unui viitor roman amplu, în douǎ volume, intitulat Tobârlanii. Probabil dacǎ timpul va fi generos îl voi termina și pe acela. Cǎutându-i un titlu potrivit și, descoperindu-l, n-am vrut sǎ las proiectul în coadǎ de guștere și i-am dat lui, libertate de mișcare ca sǎ lege cumva lucrurile. A ieșit un roman”, pânǎ la urmǎ, cum a binevoit sǎ scrie pe copertǎ editorul, mai concentrat, nu în respectul deplin al canoanelor, dar, în marele respect al rǎbdǎrii cititorilor cu siguranţǎ în aceste vremi, oameni ocupaţi. 
* 
          Lansarea va avea loc vineri 15 noiembrie la Pitești, ora 17, Biblioteca Judeţeanǎ.
          Mai facem menţiunea pentru presǎ, nu vǎ luaţi dupǎ titlu, Gușterii sunt sub vraja Denisei, nu atacǎ și oricum nu sunt prea mulţi, iar dacǎ doriţi sǎ-i luaţi acasǎ, avem lesǎ.

2 comentarii:

  1. Maria Nicorescu ce rau imi pare.....mai ales ca voi lipsi din tara un timp,cand nu o voi putea procura....

    RăspundețiȘtergere
  2. Rada Davidescu ·
    Felicitări!

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase