miercuri, 27 noiembrie 2013

1. Fragment Gușterele. Cap Tobârlan




Vǎ propun în postǎrile ce urmeazǎ un numǎr de flashuri care sǎ vǎ introducǎ în viaţa privatǎ a Gușterului, sau mai bine zis în lumea roman-ţatǎ a Tobârlanilor
 


*


În satul de baştină al copilăriei mele, tata-mare îşi purta doar porecla – Mitică Tobârlan – nu şi numele. Aspru, viguros, răzvrătit, falnic, cu cămaşa lungă de in, brăcinar, pantaloni albi de dimie, mustăţi şi baston. Bastonul şi-l căpătase cam pe la 75 de ani, când a căzut din tei, urcat să-i culeagă floare Dumitrei, o femeie frumoasă la viaţa ei, fără bărbat, aşezată cu casa pe Valea Pribei înainte de mama-mare Lina. Mama-mare, neam bun de popi, bogată, bolnavă, răbdătoare, resemnată, îl aştepta mai spre fundul văii.

Aşa se explică, jumătatea de an în care tata-mare nu ajungea acasă decât la sărbători, să-şi schimbe straiele pentru biserică. Noaptea când i se făcea dor nu lungea drumul până-n fundul văii. Nu strica el că Dumitra avea casa mai aproape. De la răsaduri şi până la recoltă, coverga din luncă, împletită meşteşugit din crengi, cu patul în ţăruşi înfipţi direct în pământ, cu sarică de aşternut şi cu vălimărencele mână de lucru ieftină, trecând râul mulţumite că ştie cineva să le aprecieze corect munca şi beneficiind, ăle mai tinere, de confort sporit. Coverga aceea era libertatea lui. (Spre seară pleca şi ultima vălimăreancă, premianta acelei zile, rămasă să-şi ia coroniţa a cărei strălucire încă o simţea ca o umbră iradiind din interior şi pe care abia de se îndura s-o risipească în unda râului. Era locul cel mai ferit s-o ascundă până să ajungă la privirea bănuitoare a celui cu care-şi împărţea necazurile.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase