Nimeni nu spune pietrei
încotro curg apele și nici piatra nu-şi întreabă
aproapele mută.
Se așează în sinea ei
răbdătoare
despletind undele
și suficient de rotundă
în secundele următoare
se rostogolește la vale
crezând că e plută.
bobului de grâu
când lucrarea luminii
în volută e încheiată
şi spicul înalt până la brâu
suficient de copt
pentru dreaptă judecată.
Împins între perne de piatră
nu se întreabă
de ce făina e albă ca zăpada
dinadins când se cerne...
și neînsemnată
viața omului
în cavalcada de taine
ce transcende vieţii eterne
încât nici uriașii
nu-și mai ţes
în legende
haine de piatră
şi nici căţelul pământului
nu mai latră atât de des…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu