marți, 21 noiembrie 2017

De ce mă întorc la Piteşti să-mi lansez cărţile




Întotdeauna mă întorc la Piteşti când am de lansat o carte nouă ca şi cum aş fi chemat de o lege a firii să înscriu obligatoriu în registrul stării civile toate vieţile cu care m-am îmbogăţit, prelungindu-mi numele. Şi cum să nu mă întorc cu drag la bibliotecă, atunci când ştiu că încă din prag o zână bună, Denisa Popescu, îşi intră în rol oficiind cu vorbele calde, bine alese, şi cu bagheta ei fermecată o stare de vrajă care umple sala, chiar dacă privind mai atent scaunele, ai putea deveni circumspect.

Iar când alături de Denisa mai e şi Magda Grigore, şi se mai întâmplă şi Alora Şerp, chiar că Dumnezeu ţi-a asigurat un cadru optim să poţi alege doar partea plină a paharului.

S-a încins la un moment dat o discuţie firească despre cultură – cu nemulţumirea vădită a publicului că Piteştiul nu arde la temperaturile cele mai înalte precum Clujul, Iaşiul, Baia Mare, Timişoara, Sibiul, Bucureştiul – la care pictorul Ion Pantilie a pus o întrebare retorică:

–De ce nu sunt aici, printre noi, poeţii şi scriitorii mari ai oraşului?... Şi un glas albastru din sală, al Claudiei, s-a auzit crunt: „Poate că nu sunt!”…

Mai târziu a venit lângă mine, cu un pahar plin, Marius Lăzărescu şi mi-a zis cu blândeţe din senin:

–Apropos de discuţia de mai înainte… Ştii, prietene Toma Ionescu, ce ne lipseşte nouă? Noi piteştenii n-avem nobleţe! Şi m-a lăsat fără cuvinte!...
































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu