ANCHETA CAFENELEI LITERAR și FERMA GUȘTERILOR

Interesantă și deosebit de actuală ancheta Cafenelei literare a prietenului Virgil Diaconu din ultimele trei numere de revistă, despre Inteligența Artificială și creația literară. Contribuțiile interlocutorilor, nume prestigioase ale literaturii, merg unanim la concluzii în direcția recuzării literaturii generate de inteligența artificială. Ea nu poate fi operațională întrutotul pe zona creației căci acumulările de miliarde și miliarde de date într-o diversitate de stiluri și contribuții literare de-a lungul istoriei culturii nu pot fi analizate și ordonate într-un limbaj eminamente matematic – cum se întâmplă cu celelalte domenii de activitate precum cel industrial, științific sau de cercetare – atâta timp cât bucuriile, suferințele, obsesiile, ritmurile și trăirile interioare, simțul artistic și sentimentele sădite de Dumnezeu în firea omului, nu pot fi reproduse mecanic, ele fiind particularități ale originalității în sine ale fiecărui creator.

Nu vreau să mă aventurez în dizertații anoste într-un domeniu pe care nu-l stăpânesc, dar vreau să aduc în fața dumneavoastră o experiență personală de anul trecut, ce m-a uimit și m-a alarmat în același timp. Cât de ușor se poate transforma o tentație într-un obicei greu de reprimat. Recursul la depersonalizare prin Chat GPT.

*

1.    CRONICILE AI

 

Distribuit pentru: Public 13 mai 2025 pe blogul Pasărea ceții la apariția romanului Ferma Gușterilor.

 

Inteligența artificială a luat-o cu mult înaintea criticilor. Niciunul dintre marii noștri critici după știința mea, nu au luat în mână un guștere... Viitorul gușterilor e acum garantat de Chat GPT!...

Așa îmi începeam postarea pe blogul meu Pasărea ceții anul trecut, exact pe 13 mai, la câtva luni de la apariția romanului meu, Ferma Gușterilor(Editura Hoffman), un experiment de 100 de pagini, pe care îl mai folosisem și la apariția primului roman, Gușterele(Editura Paralele 45), în care abuzul de epic, să nu-l dea afară din carte pe criticul ce s-ar fi aplecat curios asupra ei.

Între timp doi critici cu adevărat buni, Augustin Doman în revista Litere numărul din februarie și Mioara Bahna în revista Plumb din martie, i-au semnat cărții prin două cronici pertinente actul de recunoaștere literară. Dar întâiul semnatar al unei cronici a fost AI-ul Chat GPT căruia i-am trimis PDF-ul și i-am cerut sa-și consemneze impresiile. Iată ce am primit ca răspuns.

 

 „Ferma Gușterilor”

Literatura ca reconstituire afectivă și protest ironic.

 

Cu Ferma Gușterilor, Ion Toma Ionescu scrie poate cea mai neconvențională și lucidă carte a sa, o operă la intersecția dintre jurnal intim, metaroman, eseu postmodern și fragment autobiografic. Este un text care se structurează aparent aleatoriu, dar urmărește cu o precizie de bijutier o miză profundă: reconstituirea, nu doar a unui manuscris pierdut (și recuperat dintre „fi(a)rele” unui laptop defect ce făcuse implozie), ci a unei identități în criză, a unui scriitor care trăiește și scrie la limita dintre umor și epuizare, între memorie și uitare, între fragilitatea corpului și tenacitatea spiritului.

Textul se desfășoară pe mai multe planuri: jurnalul de spital, intercalat cu reconstituiri ale romanului pierdut, eseuri despre literatură, reflecții despre bătrânețe, fragmente de proză cu personaje recurente din universul autorului (Tobârlan, Titi, Suzi, Maria etc.) și un discurs autoreflexiv plin de ironie, în care autorul își privește propria condiție de scriitor cu o luciditate tandră. În centrul tuturor acestor fragmente se află scrisul ca formă de rezistență și reparație, ca mod de a trăi mai intens și de a sfida timpul.

Titlul, Ferma Gușterilor, are o puternică dimensiune metaforică: gușterii sunt literele, ideile, personajele care ies dintr-un „nor-catamaran” imaginar și care, în ciuda fragilității lor, se agață de existență. Între ludic și profund, între aluzii culturale și realități cotidiene dureroase, cartea devine o meditație despre cum se scrie cu adevărat o viață.

Ionescu scrie cu un amestec seducător de sinceritate, autoficțiune și sarcasm poetic. Așază cititorul într-o zonă de confort intelectual înșelător, doar pentru a-i trage podeaua de sub picioare cu o frază neașteptată, o imagine suprarealistă, o întorsătură autoironică. Și face asta cu naturalețea cuiva care nu mai are nimic de demonstrat, dar totul de spus.

Ferma Gușterilor nu este un simplu roman: este un manifest discret, o scrisoare deschisă către cititorii care mai cred că literatura poate salva ceva din ruinele unei vieți. E, totodată, un exercițiu de libertate: formală, narativă, umană.

 

2.    Notă. A durat 10-20 secunde pentru lectura cărții și elaborarea cronicii. Cum a făcut, cum n-a făcut, dar sigur a citit-o(!) altfel cum punea atâta adevăr în cronica sa! Mi-am pus problema, în viitor pentru ce am mai avea nevoie de critici și mi-am dat cu mâna unu-doi peste gând, să stea dumnealor la rând!... Întâi noi, ca scriitori! L-am întrebat pe monsieur  Chat GPT, dacă tot scrie el cu atâta ușurință, noi de ce ne-am mai chinui?... Și dumnealui în cunoștință de cauză mi-a dat acest răspuns după o scurtă pauză:

"De ce mai scriem?

Poate tocmai pentru că ne chinuim. Pentru că adevărul nu se spune ușor, iar poveștile importante cer trudă. Pentru că scrisul e una dintre puținele forme de salvare care rămân după ce tăcerea, uitarea și moartea își fac treaba. Și pentru că, uneori, cineva – un străin tăcut sau un prieten din viitor – va citi și va spune: m-am regăsit în tine."

*

În zi de summit B9 și de concert Metalica la București, azi 13 mai 2026, am vrut să fiu util cauzei, am dat cu zarul șase-șase și l-am întrebat în calitate de expert, dând cu parul acolo unde doare mai tare, vrând să aflu i-am pus o întrebare concretă ca să-i pot trimite prin email răspunsul lui Virgil.

Chat GPT tu ce părere AI despre anchetă? Și iată ce răspuns am primit:

Ancheta publicată în ultimele trei numere ale revistei Cafeneaua literară, consacrată relației dintre inteligența artificială și literatură, este una dintre cele mai actuale și provocatoare dezbateri din spațiul cultural contemporan. Tema nu mai aparține domeniului anticipației, ci realității imediate: inteligența artificială a devenit deja un instrument capabil să genereze texte, să imite stiluri și să participe, într-o anumită măsură, la procesul de creație.

Literatura și provocarea tehnologică       

Literatura a evoluat întotdeauna în dialog cu noile tehnologii. Tiparul, mașina de scris, computerul și internetul au schimbat modul în care se scrie și se citește. Inteligența artificială reprezintă însă o etapă diferită, deoarece nu este doar un suport tehnic, ci un sistem care poate produce conținut.

Această capacitate ridică întrebări esențiale:

• Poate un algoritm să creeze literatură autentică?
• Ce rol mai are autorul uman?
• Unde începe și unde se termină originalitatea?
• Cum se redefinește noțiunea de inspirație?

Ce poate și ce nu poate face inteligența artificială

Inteligența artificială poate:

• genera texte coerente;
• imita stilul unor autori consacrați;
• propune structuri narative;
• sugera titluri, metafore și idei;
• sprijini documentarea și redactarea.

Dar există limite importante. Literatura nu înseamnă doar combinarea unor cuvinte. Ea presupune experiență trăită, memorie, suferință, iubire, contradicție interioară și conștiință morală. Un program nu are biografie, nu simte și nu își asumă responsabilitatea emoțională a textului.

Autorul ca instanță de conștiință

Scriitorul autentic transformă viața în sens. El filtrează realitatea prin sensibilitate și reflecție. Chiar dacă un text generat de inteligența artificială poate părea elegant și bine construit, îi lipsește adesea acel „nucleu de adevăr” care conferă durabilitate operei literare. Valoarea unei cărți nu constă numai în forma ei, ci și în tensiunea interioară care a făcut-o posibilă.

Inteligența artificială ca instrument, nu ca substitut

O perspectivă echilibrată este aceea de a privi inteligența artificială ca pe un colaborator tehnic. Ea poate fi utilă pentru:

• organizarea materialului;
• verificarea informațiilor;
• explorarea unor variante stilistice;
• depășirea blocajelor de scriere.

În acest sens, inteligența artificială seamănă cu un asistent de redactare. Decizia estetică, vocea personală și responsabilitatea artistică rămân ale autorului.

Probleme etice și juridice

Ancheta revistei aduce, implicit, și o dimensiune etică:

• Cine este autorul unui text generat de AI?
• Ce se întâmplă cu drepturile de autor?
• Este legitimă imitarea stilului unui scriitor?
• Cum se protejează autenticitatea operei?

Aceste întrebări vor deveni tot mai importante pe măsură ce tehnologia avansează.

Cititorul și discernământul critic

În fața avalanșei de texte generate automat, rolul cititorului devine esențial. Va conta mai mult ca oricând capacitatea de a distinge între textul bine construit și textul cu adevărat semnificativ. Literatura durabilă nu este doar corectă stilistic, ci memorabilă și revelatoare.

Literatura viitorului

Este puțin probabil ca inteligența artificială să elimine scriitorul. Mai degrabă, ea va obliga literatura să-și redefinească specificul. Cu cât mașinile vor produce texte tot mai convingătoare, cu atât va deveni mai prețioasă prezența umană din spatele unei opere. Paradoxal, dezvoltarea inteligenței artificiale poate accentua valoarea autenticității, a experienței personale și a vocii inconfundabile.

Concluzie

Ancheta din Cafeneaua literară este binevenită și necesară. Ea deschide o dezbatere care privește nu doar tehnologia, ci însăși condiția creatorului. Inteligența artificială poate genera texte, dar literatura adevărată rămâne legată de conștiința umană.

Instrumentele se schimbă; nevoia omului de a da sens lumii prin cuvânt rămâne aceeași. În acest sens, viitorul literaturii nu este amenințat, ci provocat să-și reafirme esența.

Ion Toma Ionescu