Zei australieni

Cu siguranţă că zeii în Olymp au inventat tenisul. Nici nu contează ce spun istoriile. Se poate ca ele să fi consemnat doar momentul cănd sportul alb s-a reinventat, după milenii, după vre-un dezastru. Al câtelea să fi fost?...

E sigur că l-au practicat iniţial  zeiţele, zeii fiind ocupaţi cu luptele lor crâncene.

Să fi fost Afrodita!? Să fi fost Calliope!? Nici asta nu se poate ştii. Cert e că jocul încleştării, nu trebuia să tulbure armonia şi eleganţa ca un dans a mişcărilor.

Jucatoarele n-au a se lovi între ele, chit că sunt scânteieri în meci când şi-ar scoate ochii. Ating cu artă obiectul disputei şi-i insuflă traiectorii şi efecte desăvârşite, sau întorc din drum cu plasa rachetei întinsă ca un arc, trasorul al cărui zbor stă să se îngroape, spre încântarea publicului în delir. Timpul se opreşte cu respiraţia odată şi aplauzele ţâşnesc precum un stol de porumbei în aer

Da Victoria, tu esti campioană şi eşti numărul 1 mondial.

Victoria Azarenka a spart propriile bariere. Pregătită să ia totul, fără blocaje mentale, pas cu pas, acumulările ei au găsit cel mai bun moment al exploziei. Egală cu sine n-a mai contat adversara.

S-a regăsit ceva mai greu în uimirea de după victorie. A cazut în genunchi s-a uitat la cer, la arbitru, la spectaorii ridicaţi în picioare, să-i confirme cineva visul dacă e adevărat şi a râs, abia atunci a râs homeric descătuşându-se şi alergând să-şi îmbrăţişeze antrenorul. Şi-a mai avut un gest; primind în mână cupa a privit-o îngrijorată şi nerăbdătoare, multe nume, mari, celebre; a întors-o răsucind-o pe toate părţile, pâna când a găsit încrustat şi numele ei, era acolo. Apoi doar a ridicat trofeul victorios deasupra capului.

Da Victoria, tu esti campioană şi eşti numărul 1 mondial.

Eşti fericită. Nu uita să iei tot din acele clipe, dar trebuie şi tu să dai mulţimii câteva cuvinte. Toate s-au şters, ce să le spui:

_ Babuşca… ea te liubliu. Mulţumesc spectatorilor că m-au încurajat în clipe grele. Şi mulţumesc celor din echipă. Sper că le-au plăcut gogoşile mele!

Da Victoria, tu esti campioană şi eşti numărul 1 mondial.

Ai timp să înveţi să vorbeşti frumos ca Maria:

“Felicitări VICTORIA e prima ta VICTORIE în Statul VICTORIA.

 Meriţi acest trofeu, rămâi aşa cât de mult poţi! Sunt foarte multe sportive care încep, într-un final rămân doar două. Melbourne a fost casa mea, sper să mai fie.”

Te aşteptăm Maria Sharapova, azi avem altă zeiţă

Da Victoria, tu esti campioană şi eşti numărul 1 mondial.

P. S.

Horia Tecău, Tecău al nostru e şi el campion la dublu mix. Bravo măi băiatule!

Poftiti la Cafenea

 Clic pe imagine
Paginile se rasfoiesc cu ajutorul sagetilor de sus
YUDU Library - Share

Starea natiunii

Fix două săptămâni de când stau în casă cu Toma, celebrul meu nepot de cinci ani. Sunt un om cât se poate de raţional şi vă mărturisesc am proprietatea cuvintelor. O să-mi daţi dreptate până la sfârşit.

_Ce e aia Varicelă, tataie?...

Cum să-i explici ţâncului erupţia de bube de pe piele şi să-l faci să înţeleagă că va trebui să stea în casă atâtă timp.

_În fiecare dintre noi se dă o luptă. Se înfruntă binele şi răul. Trebuie să avem răbdare.Victoria totdeauna este de partea binelui si răul e alungat prin propria lui piele.

Atât i-a trebuit. A sărit ca ars rostogolindu-se prin toată casa în sunetele de luptă dezlănţuite. Începuse războiul dintre bakugani. Tabăra celor buni o amplasase strategic în dormitorul lui, iar duşmanii, bakuganii răi, în dormitorul maică-sii din partea opusă. Ca să-i întâlneşti, obligatoriu trebuia să treci prin sufragerie, unde eu, ca tot romanul imparţial al ultimelor zile, urmăream cu ochi-n televizor palpitanta încleştare transmisă în direct pe toate canalele de ştiri, dintre jandarmii şi ultrasii ce coborâseră democraţia din Piaţa Universităţii în epoca de piatră, pe Lipscani, spre Piaţa Unirii.

La un moment dat simţind cumva că agitaţia din televizor depăşeşte agitaţia din casă, Toma se apropie cu mutrişoara lui preocupată şi mă întrebă, stupefiant:

_Are şi ţara varicelă, tataie? Ea de ca a ieşit în stradă?

Nu i-am răspuns ce era să-i spun. A privit atent un minut, a fost aşa ca o revelaţie, şi a pornit din nou marele război, numai că s-a produs mai întâi o învălmăşeala, cred că era o învălmăşeală şi în capul lui caci am asistat la importante mişcări de trupe şi reaşezări ale inamicului. Astfel că acum bakuganii buni îşi puseseră maşti pe faţă precum jandarmii şi se masaseră în camera din spate, la maică-sa, iar cei răi, se dislocaseră strategic, ceva mai aproape de ieşire, în camera lui, gata să fugă pe trepte sau să se înghesuie direct în lift.

Din când în când apăreau şi momente de pauză. Combatanţii îşi trăgeau sufletul privind la televizor un film de desene animate. Programase acelaşi film în ambele camere, astfel că oriunde s-ar fi aflat în misiune, n-avea cum să piardă aventurile celor doi fraţi, “băieţii constructori”, cu “sora aia pârâcioasă” care-i urmărea peste tot să dea raportul lui maică-sa.

Uff! N-am băgat de seamă, prinşi fiecare de filmul lui, cum s-a infiltrat pe parcurs în casă, pe nesimţite, opoziţia. Drept să vă spui mama lui Toma, fata mea, la nervi _ e vocală nene. Ponta, Crin  şi ăla micu  la un loc _ sunt mici copii.

Să ne fi privit pe-amândoi spăşiţi în picioare ca două momâi speriate atacate de stolul de ciori ce-i ieşea din gură pe bună dreptate!

Ne-am luat-o, ce era să facem. Ni s-a luat dreptul la televizor. Mi-a şoptit Toma pe muteşte din ochi:

_Tataie, mai bine ni se lua dreptul la vot. Şmecher, adică tot lui, să nu i se ia nimic.

Am pus casa la loc, am spălat asfaltul, ne-a ajutat şi Prigoana, ce să zic, e bun de primar.

Când ne-am mai liniştit, la o ţigară în bucătărie:

_Tată, ce mă fac eu cu copilul ăsta!?

_Lasă-l, că de-atâta timp numai în casă s-a plictisit, nu-l mai pedepsi.

Afară ninge. E linişte, e prea multă linişte. Unde e Toma? La el în dormitor nu, în sufragerie nu. Nu ştiu prin ce minune, în dormitorul din fund (fără sonor), merge televizorul oprit, programat pe desene animate.

_ Mie îmi place perna ta mami, eu la perna mă uit nu la televizor, nu eu l-am pornit!

În vârful patului, întors cu spatele la televizor, privind fix la pernă şi întorcând-o pe toate părţile, cu mutrişoara lui nevinovată:

_Mie îmi place perna ta, mami!

Nu pot să râd, mă întorc în sufragerie, dau drumul la televizor. Opoziţia a invitat ambasadorii ţărilor din UE să le explice cât de dictator e Băsescu, dar Crin n-a mai ajuns, era prea de dimineaţă şi nu s-a sculat.

_Mie îmi place perna ta mami!

Afară viscolul continuă să-şi facă de cap.

.

Favorizarea dictaturii

         Zile înlănţuite de protest. Tot mai lungi, tot mai apăsătoare. Mi se spune dinspre putere că e dovada democraţiei, poate fi, dar e superficial nu mă opresc aici, pe mine nu mă păcăleşte nimeni, eu merg mai departe mi se pare tot mai limpede tot mai  clar că e dictatură.

Cine sunt eu să mă erijez în atotştiutor? Ce date am? Posed instru-mentele de analiză, am timpul istoric necesar, perspectiva neutră şi rece să mă pronunţ? Răspunsul e nu! Nu am datele necesare, am doar bunul simţ şi cu el vorbesc.

          Nu înlătur din raţionament, criza socială care e în stradă. Doamne şi cât aş face-o dacă aş putea! Nu contest spontaneitatea ieşirii, pentru un abuz al preşedintelui _ a contat accentul maliţios, condamnabil, mai înainte da a fi evident.

Înţeleg până la un punct şi replierea opoziţiei, tentativa de a profita e firească, dar aici e mult mai mult, aici nu am nici o îndoială e dictatură în toată regula, după toate normele democratice şi constituţionale ale evidenţei.

Este Dictatura Televiziunilor! 

Cine cheamă oamenii în stradă tot timpul, cine pune întrebările cu un singur răspuns şi dacă întâmpină optuzitate sau nepricepere taie sonorul şi cu cerbicie caută răspunsul prestabilit. Cine a chemat cu un ultimatum lângă ei partidele de opoziţie ca să dea o faţuire politică, cine cheamă sindicatele ca o ultimă şansă a căpeteniilor lor de a părăsi drumurile înfundate ale de DNA-ului.

Cine astmute populaţia împotriva jandarmilor, instrument al statului care la început timid, a dat probă bravo lor, că există. Cine încearcă să facă din ultraşi exponenţi ai spiritului civic şi patriotic, iar din gesturi iresponsabile _ manifestarea demnităţii juvenile şi a liberului ei arbitru, cel care să fluiere împotriva tuturor normelor şi legilor cu singurul scop ca Steaua sau Dinamo, nu se stie precis încă nu sa stabilit care dintre ele să ia campionatul şi să ne reprezinte. Unde? Şi cum?....

Şi dacă ar fi doar pentru rating!...

Această armată de mercenari bine instruită _ în solda mogulilor (şi mogulii în solda cui sunt?), unde gradele nu sunt la vedere dar există, iar ierarhiile în mişcare sunt stabilite de cantitatea de ură pe centimetru de emisiune _ a simţit că pierde populaţia, saturată de atâtea invective şi lături.

Şi dacă urechi nu mai sunt, adâncesc, cum mai poţi dicta o nouă revoluţie, să dai firimituri şi idealuri revoluţionarilor la grămadă, cum s-o nimeri ca să poţi jefui ce a mai rămas.

Martor mi-e Dumnezeu nu mi-a plăcut Băsescu, limbajul, bădărănia m-a adus de multe ori în pragul exasperării, dar e un om hotărât. Reformarea statului, destructurarea caracatiţei justiţiei în acelaşi timp cu tentativa de a diminua corupţia, desigur că a deranjat mogulii de diverse categorii nu numai pe cei din Media. (Analiza e la indemana fiecăruia, sigur intelectualii, profesorii, medicii, pensionarii şi ei au dreptate...)

Are păcatele lui şi cel mai mare e acela că ne-a învrăjbit, dar în momentul ăsta în jurul nostru bântuie criza, valurile sunt mari, nu îseamnă că e dictator dacă ţine strâns în mână timona. Nu e dictator cel care a fost obligat de opoziţie să înveţe constituţia şi pe dinafară şi pe dinauntru ca să poată naviga. El are mandatul, el are busola, să-l lăsăm să conducă. Cu siguranţă nu e dintre cei care părăsesc în furtună corabia.

Oamenii din stradă cei cinstiţi i-au mai dat o lecţie. 

Suficient atât.

REZULTATELE CONCURSULUI DE POEZIE „COLINDAŢI, POEŢI, COLINDAŢI!”

Dealul Morii (colind)

Din Dealul Morii,

ţipătul zăpezii a spart

ocolind Strada Mare

direct în mine

Un accident grav, stupid.

Uniformele se calcă în picioare,

nu se mai disting

poliţiştii de brancardieri,

pe asfalt

cu tulumbele

împroşcând zăpadă artificială

pompierii îngropă

urmele.

Ca la un semnal,

în salonul de bal

au descins

pe rând îngerii,

cu lămpaşele lor de mineri,

ţesând beteală de argint

şi desenând liber

cristiane pe schiuri,

traversându-mă,

de parcă sângele meu

înflorit de absint

ar fi devenit pârtie...

Atâta a nins,

înfundat, perfid...

Pe sub unghii

a răbufnit

mirosul de fân

răscopt,

proaspăt

cosit.

*

          Avem bucuria de a vă anunţa câştigătorii primului Concurs de Poezie organizat în cadrul proiectului nostru la aniversarea a doi ani de existenţă şi activitate.

În urma voturilor trimise de cititori, s-a stabilit următorul clasament:

LOCUL I:

Dealul Morii – autor: ION TOMA IONESCU

LOCUL II:

Nichita şi cuvintele – autor: NARCISA LILIANA FĂRCAŞ

LOCUL III:

tablou fără oameni – autor: SILVIAN FLOAREA

viaţa prin sticlă – autor: CARMEN DUVALMA

           Mulţumim tuturor participanţilor pentru promptitudinea cu care au răspuns acestui demers, pentru spiritul de competiţie de care au dat dovadă şi pentru calitatea de excepţie a creaţiilor propuse. A fost un adevărat tur de forţă al creaţiei lirice, o sărbătoare a poeziei pe care ne bucurăm să o fi putut găzdui, cu profunda convingere că n-a fost uşor pentru nimeni să aleagă fără părerea de rău că sunt doar trei nominalizări permise, în condiţiile în care sufletul ar fi pus pe listă cu mult mai multe.

        Mulţumim, de asemenea, celor care şi-au exprimat prin vot preferinţele, ajutându-ne să ducem concursul la bun sfârşit. Fără îndoială că fiecare cititor a avut o poezie de suflet, un vers care să-i fi mers la inimă, o imagine care să-i fi bucurat gândul. Juriul, în fond, aţi fost toţi. Vă suntem recunoscători pentru atenţia acordată în egală măsură tuturor textelor şi pentru seriozitatea aprecierilor.

Text postat pe Cititor de proza: autor Alina Dora Toma