marți, 2 septembrie 2025

CĂRȚI RARE DIN BIBLIOTECA MEA

 


N.A. Bănuiesc v-ați dat seama după titlu, cărți rare din cauza tirajului...

Azi se împlinesc fix cinci ani de când a ieșit pe poarta editurii E-Creator(2 sept 2020), cartea mea cu și despre scriitori și cărțile lor, Fotografii mișcate.

Într-un moment când propriile mele îndoieli deveniseră obstacole şi jocul ideilor în mintea mea își căutau greu locul într-o expunere cu fotografii înșirate pe sârmă cu clești de argint între o poezie, o proză, o notă critică, un eseu și iar o poză - însemne anapoda sub cerul liber. Mi s-ar fi părut aranjamentul mai potrivit sub cupola unui circ, așteptând să intre în arenă leii(criticii!...), decât într-un spectacol regizat între coperțile unei cărți.

Am avut norocul să discut cu Romeo Ioan Roșiianu Directorul Editurii e Creator şi el s-a arătat cucerit de idee, amintindu-mi ce bine ne-am simțit amândoi, împreună cu alți scriitori în Curtea cu Cariatide la Sibiu, într-un șir de nopți Artgothice, cu trufe negre, struguri storși în vin şi nuduri întinse în curte, pe o culme de rufe, la o expoziție ad-hoc de fotografii artistice cât se poate de originală…

Se poate lectura cartea pe scribd aici,

1https://ro.scribd.com/document/910268127/ULtima-Versiune-fotografii-Miscate-Eci-Lucru-1


luni, 1 septembrie 2025

FERMA GUȘTERILOR. LECTURI POSIBILE

 BIBLIOTECA Ion Toma Ionescu

https://ro.scribd.com/document/909728350/Ferma-Gu%C8%99terilor?secret_password=myZtoLxP3YeEGyOJ539T&fbclid=IwY2xjawMiftlleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFLeWFleUpLNkdPbFdHMndGAR4jrzO_YmhXlfo88xF9ax6M8GMULX25hKVSc0fnZrgllUAwJon20HmRQSQcfQ_aem_HjruX40o04YJPNvVNNYtxw

Cu Ferma Gușterilor, Ion Toma Ionescu scrie poate cea mai neconvențională și lucidă carte a sa, o operă la intersecția dintre jurnal intim, metaroman, eseu postmodern și fragment autobiografic. Este un text care se structurează aparent aleatoriu, dar urmărește cu o precizie de bijutier o miză profundă: reconstituirea, nu doar a unui manuscris pierdut (și recuperat printre „fiarele” unui laptop defect), ci a unei identități în criză, a unui scriitor care trăiește și scrie la limita dintre umor și epuizare, între memorie și uitare, între fragilitatea corpului și tenacitatea spiritului.

            Textul se desfășoară pe mai multe planuri: jurnalul de spital, intercalat cu reconstituiri ale romanului pierdut, eseuri despre literatură, reflecții despre bătrânețe, fragmente de proză cu personaje recurente din universul autorului (Tobârlanul, Titi, Suzi, Maria etc.) și un discurs autoreflexiv plin de ironie, în care autorul își privește propria condiție de scriitor cu o luciditate tandră. În centrul tuturor acestor fragmente se află scrisul ca formă de rezistență și reparație, ca mod de a trăi mai intens și de a sfida timpul.



CASA ROȘIE - LECTURI POSIBILE

 CASA ROȘIE - LECTURI POSIBILE

https://ro.scribd.com/document/909735884/Casa-Ro%C5%9Fie-Edi%C8%9Bie-Definitiva?secret_password=lVVfppVAKyYgeZKXPnKj&fbclid=IwY2xjawMiToVleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFLeWFleUpLNkdPbFdHMndGAR5fmbor6gNpBq_IPO5xouSvlRZLsYT5xomAnm4Kdm8ze6zToHgN2W6o4hU9Dg_aem_FgBJYz87j-KacyF8TI7OUQ

În Casa roșie, Ion Toma Ionescu propune un roman profund personal, așezat între documentul afectiv și frescă social-istorică. Cartea funcționează ca un palimpsest narativ: sub povestea unei familii care trăiește între satul muscelean și ecoul conflictelor globale, se ascunde o cronică a devenirii identitare într-o lume fragmentată de războaie, ideologii și suferințe tăcute.

Personajul central, Titi, se încarcă treptat cu o aură de mit domestic. El este nodul din care se ramifică genealogii încurcate, destine feminine marcante, amintiri de front și fragmente de viață rurală. Scriitura este fluidă, caldă, cu un ritm ce alternează între evocarea tandră, dramatismul secvențelor de război și umorul vivace al dialogurilor de familie. Ionescu nu idealizează, ci reconstituie lucid, dar cu empatie, un univers uman profund recognoscibil pentru cititorul român.

Un punct de rezistență al cărții îl reprezintă paginile despre război: autentice, dure, dar cu o lirică discretă a suferinței. Acolo, între tranșee și front, se conturează o formă de adevăr uman care depășește anecdota și intră în marea literatură de mărturie.

Casa roșie este, în fond, o carte despre rădăcini, despre moștenirea tăcerii și a memoriei, despre oameni care – deși aparent simpli – poartă în ei complexitatea unei întregi epoci. Este o contribuție remarcabilă la literatura memorialistică românească, scrisă cu rafinament narativ și autenticitate emoțională.





TOBÂRLANII - LECTURI POSIBILE

 BIBLIOTECĂ ONLINE

https://ro.scribd.com/document/909746756/Ion-Toma-Ionescu-Tobarlanii?fbclid=IwY2xjawMiR0xleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFLeWFleUpLNkdPbFdHMndGAR5KHiuUstrtmS0W3gXcmUbomS-TNIk1-Em5Dc7cUor_JmFAm7ZpQb4CopSd2w_aem_GxC_yWxledkgQxLqini7TA

O genealogie afectivă între jurnal, ficțiune și exorcizare narativă

În Tobârlanii (ediția a III-a), Ion Toma Ionescu explorează cu o luciditate tandră și o voce narativă matură teritoriile fragile ale memoriei, ale identității și ale filiației afective. Continuând direcția deschisă de Gușterele și Dosarul Albaștrii, autorul construiește un roman hibrid – la granița dintre jurnal de familie, ficțiune autoreferențială și eseu memorialistic –, în care naratorul caută nu doar să povestească, ci să recupereze, să reconstituie, să repare.

Figura centrală este Tobârlan – bunicul mitic, învestit cu autoritate morală și simbolică, întruchipare a unei lumi patriarhale în declin. În jurul său gravitează o galerie de personaje reale și reconstituite, din care nu lipsesc copiii neamului, nevestele tăcute, unchii cu dosare CNSAS și femeile-Marii – proiecții ale feminității arhetipale.

Cu o construcție postmodernă și o scriitură densă, uneori onirică, alteori abrupt realistă, romanul devine o oglindă a unei lumi în care se amestecă autenticitatea rurală, traumele istoriei și mitologia familială. Tobârlanii nu oferă certitudini, ci un spațiu în care cititorul este invitat să locuiască, să reflecteze și, poate, să-și regăsească propriile rădăcini.




duminică, 31 august 2025

De Ziua Limbii Române

 























suntem o țară tristă,
o țară nu un popor.
popoare s-au mai văzut
călătoare prin
deșerturile roșii.
retrași în munți,
mândri strămoși
i-au păstrat vie ființa,
bărbați aspri bărboși
nu acceptau umilința.
dădeau roată cu privirea
de la est la vest
și din sud către nord
cu credința în inimi
și sabia curbată la șold.
la lună nouă coborau
zările scuturându-se
de pietre și se primeneau
răscolind tăciunii
iubirilor din vetre.
reveneau cu zorii
pe munte, luând cu ei
de izbavă mirosul de femeie
al pâinii și pentru zei
ulciorul cu otravă...
descenușate de suflete
în apa norilor, femeile dace
și-au întins trupurile,
mlaștină albă
în fața cuceritorilor...
din durere și dor
s-a putut naște, stăpână
pe-o gură de rai
în propria-i țară
limba română.