PROZĂ în EXPRES CULTURAL

       O pagină de proză(din romanul Casa Roșie, Editura Hoffman), apărută în prestigioasa revistă de la Iași. Mulțumesc Nicolae Panaite

Toată revista AICI

LA MULȚI ANI MARIA

 

CONTRASTE

 

Pitești 6 septembrie, 2025.

În pagina de cronici a revistei Argeș numărul din septembrie 2025 semnată de prietenul meu Jean Dumitrașcu, cu o inimă largă și un curaj asumat, într-un text scurt și dens, 26 de cuvinte proprii(!) risipite cu dărnicie vis a vis de apariția în piața cărților a Fermei gușterilor. Mulțumesc dragă Jean, nici nu știi ce mult adevăr ai cuprins în disertația ta, spărgând cutuma încetățenită în redacția revistei Argeș și în Filiala Uniunii Scriitorilor din Pitești că Ion Toma Ionescu nu există!... Dacă n-ar fi Cafeneaua lui Virgil unde mai apare din când în când numele meu, probabil nimeni nu ar știi că eu încă mă simt argeșean.

Tot ieri am primit cu bucurie de la domnul profesor Alexandru Cistelecan(Mulțumesc Domnule Profesor!) PDF-ul numărului 9 al revistei Vatra în care pe două pagini este publicat un fragment din capitolul “A cincea noapte” al aceluiași (mini)roman apărut la Editura Hoffman.

ARS POETICA

 

(revoluția frunzei)

 

Alungată de la

Curțile Împăraților...

(nici împărații

nu mai sunt ce-au fost!),

 

Dată afară în stradă,

nomadă fără adăpost...

Suspendată din

inima grațiilor...

 

(Grațiile tivesc natural

limbul frunzei,

doar în schimbul

euro-dolar...)

 

Iar un amărât de poet

n-are salar şi nici

buget special de pensie,

pentru vicii...

 

Halo! Halo!Stați liniștiți!

Poezia nu piere!...

Doar că cere

sacrificii...

(ARGINTARIUM 2)

POVEȘTILE NIKONULUI

 

Horezu, Casa Paloși

 Sunt un vas de pământ

în care șoaptele

dinlăuntrul meu

au rupt malurile

şi sufletul

singur în barcă

înaintează fără rame

sfidând valurile

de parcă ar fi

un Dumnezeu

al propriei drame

(Fiul măslinului, ARGINTARIUM 2)

 

Aș putea vorbi despre ceramica de Horezu cu renumitul cocoș desenat pe vase, aș putea aminti despre mănăstirea construită aici de Brâncoveanu, sau despre ciuhurezii care locuiesc în pădurile apropiate şi care au dat numele localității… N-am s-o fac, pentru că eu am rămas în minte cu o altă imagine.

După noaptea lungă din jurul grătarului, m-am trezit dimineață şi am privit pe fereastra deschisă, dincolo de piscina cu apă albastră, printre pomii încă plini de frunze o căprioară se mișca încet cu doi pui după ea. Se strecurau agale prin iarbă trei pete maronii, parcă nevrând să scuture stropii de rouă ce scânteiau în razele soarelui.

Căprioara bătrână m-a simțit, a întors capul către mine, eu retrăgându-mă din cadrul ferestrei să-mi iau aparatul de fotografiat. Până să apuc să-l reglez, s-au pierdut în spatele unei căpițe de fân, în marea de verde…