JURNAL DIN ANUL APOCALIPSEI. Capitolul iunie. prima parte

 

Nu se poate dragi de prieteni ai mei, nu se poate să nu luați la citit câteva pagini, de fapt un capitol împărțit în trei sau patru(părți), din Jurnalul meu pus pe hărți și pe harță, în 2012, anul apocalipsei din scoarță-n scoarță... Un fel de teatru absurd.

E o carte rară, pe care în afară de fratele meu, nu cred că altcineva s-a nimerit s-o citească. Era și greu că n-am scos-o din casă la vânzare(cartea nu casa!). Fratele meu mi-a spus după lectură cu o figură tare tristă că i se pare a fi o carte peste măsură băsistă și mai bine să lipsească de pe piață cât timp personajele descrise în texte sunt reale și-n viață. Nu sunt pretexte și scorneli ale autorului de spus la Gura Humorului…

I-am ascultat sfatul nu cu plăcere, în tăcere. Îl știam înțelept și pe deasupra știam și eu că n-ai viitor când te pui cu puterea, cu statul de drept la împarțit mierea din faguri, chiar dacă ție ți se pare că ai umor!

Durerea e că știi dinainte cine ia ceara și cine ia mierea…

Am doar o singură rugăminte, scuzați greșelile corecturii editurii. Se pierd rosturile când sunt depășite costurile. Vremi de criză deh!

TABLETĂ DE SCRIITOR

Cât de puține lucruri le sunt necesare poeților să se simtă în largul lor şi să se manifeste cum știu ei mai bine. O chitară(e bine dacă e!), un spațiu de joacă, unde să nu deranjeze pe Nimeni şi neica Nimeni la rândul său să nu aibă acces, şi, un organizator priceput care să le dea cuvântul pe rând, să nu vorbească toți odată. Și să nu uităm pahare cu vin care să se umple singure...

Doar atât, căci sufletele lor stau gata să se deschidă în poezie ca un lan de floarea soarelui într-o dimineață de vară pe câmp. Şi încă ceva, cum spunea cu luciditatea recunoscută în lumea literelor un critic bun, nu dau nume că se interpretează, niciunul dintre poeți să nu se creadă că a ajuns deja geniu.

PORTALUL în revista CALIGRAF

https://www.culturateleorman.ro/caligraf-4/

 

ACATISTUL

 

            In fiecare an în preajma lunii decembrie facebookul îmi scoate la lumină un text care ar putea semăna prin ritmul lui interior cu un poem de rezonanță profundă. De fapt sunt câteva rânduri, un fragment de text trist, rupt din începutul cărți mele Dosarul albaștrii și așezat sub formă de vers. L-am scris atunci ca pe un acatist către Dumnezeu cu speranța schimbării în minte.

            Îl recitesc tot mai bătrân an de an și constat răsfoind paginile actualizate că în jur imaginile s-au mai schimbat, dar acele cuvintele rămân nemișcate ca un blestem.

 

Suveica

 

Întotdeauna lucrurile sunt, nu par, amestecate!

Rar conjuncția astrelor și oamenii, permit

apelor care se varsă în albia mare a Vieții,

să rămână limpezi și riguros individualizate,

astfel ca țesătura întregului să ofere un covor

viu și dinamic integrând sufletul unui popor.

 

Se pare că noi am pierdut demult culorile

fericirii! Nici nu știm dacă le-am cunoscut

vreodată, dar e mai grav că s-a rupt urzeala

și suveica nu mai trece însoțită strâns

de ritmul vătalelor să unească firele.

 

Şi în loc să se adune într-un covor tricolor,

apele învolburate negre și sinilii,

curg la vale răsucindu-se în ochiuri viclene

și noduri. Ștrangulate de târșiuri şi răgălii

puse de-a curmezișul sub poduri apele ies din matcă.

De parcă nu mai știm suveica ce hram poartă...

 

Într-o amestecătură de preoți, militari

şi jandarmi ne scoatem moaștele

din biserici şi le plimbăm în barcă

prin spatele blocurilor pe centură

pentru sfințirea locurilor învrăjbite de ură

Lamentație de scriitor

 

Mi-am făcut inventarul în bibliotecă la cărți. Îmi lipsește surprinzător, nu mai am niciun exemplar, Casa Roșie.

Mi s-a întâmplat, n-aș fi crezut că se poate! M-a pus dracul să intru în afaceri imobiliare şi să ofer cadou CASE, neamurilor și prietenilor, să fac reclamă firmei. Eu în mintea mea m-am gândit că dacă sunt case la roșu, nu se înghesuie nimeni să le primească așa, cumva plasate în mărginimea mahalalei, şi, vor aștepta mai întâi să se asfalteze străzile, să se termine canalizarea, să vină ăștia de la energie verde cu panourile solare...

Oricum aveam în intenție să le mai adaug unul sau două etaje, că de-aia sunt la roșu și par neterminate... casele.

Nici nu știam că am atâți prieteni și atâtea neamuri pe care le-am făcut personaje în cărțile mele!

În mintea mea speram că după ce vor intra în posesia lor, măcar neamurile din curiozitate vor dori să treacă prin toate odăile și se vor simți obligate să citească până la ultima filă, contractul aferent.(Câte zile să-ți ia să vizualizezi cele 140 de odăi ale casei roșii, egale cu cele 140 de file ale contractului oferit evident spre lectură, pe care mi-am pus autograful cu propria mea semnătură...

I-am atenționat însă că actul în sine de vânzare-cumpărare, chiar dacă e gratis casa(ca o carte cadou), când se vinde(nu vreau să comit niciun raft!...), în fapt nu e totul numai de bine!... Cuprinde și niște clauze ascunse şi ar trebui citit integral și fără pauze!

Sincer am sperat natural tot timpul că vor fi mulți care vor rezilia contractul şi în consecință, voi primi casele înapoi.

Vor fi reveniri de case, de drept pe adresa subsemnatului și mă voi mândri, ca o trezire în conștiință, să plătesc statului impozitul cuvenit. Nu le-am mai primit înapoi!...

Poate anul viitor când va fi mărit impozitul pe clădiri...

Până atunci intru în iarnă fără nicio casă.