duminică, 27 iunie 2010

Dosarul Albastrii - Capitolul...

       Am recitit câteva pagini înapoi, din carte. Mi se pare că nu se alcătuieşte aşa cum doream, şi cum ar fi potrivit. Personajele albastre, adică noi, sunt încărcate cu o doză destul de mare de ceaţă şi suspiciune, sunt analizate pe toate feţele şi o anumită tensiune negativă înfloreşte printre rânduri, ca un perete bătut insistent de ploaie, pe la colţurile căruia se insinuează igrasia.

       Iar partea cealaltă, a securităţii, către care normal, ar fi trebuit să fie focalizată o lumină mai rece, mai dură, e doar o masă amorfă e drept cenuşie, lipsită de siguranţa privirii chirurgului ce străpunge pielea cu fracţiuni de secundă înaintea bisturiului, trasând apriorii imaginara hartă a inciziei. Poate că din cauza repulsiei pe care am avut-o dintotdeauna pentru morţi, (tata a murit când eram copil) nu am putut privi, nici într-un film real şi cu atât mai puţin în carte, o disecţie pe cadavre.
       Unde au dispărut zâmbetele, feţele senine, deschise, predispuse să nu piardă scăpărarea unei idei, străfulgerarea unei metafore, represiunea unui sentiment ce te-ar fi putut trăda dacă partenerul sau partenera te-ar fi privit dincolo de vorbe?...
       Unde a dispărut încrederea?
       Mariana Ştefan obisnuia să-şi sprijine culcată pe umarul meu, învălmăşeala gândurilor şi dintr-o dată parcă prin părulul ei bogat, vălurit, apele se scurgeau liniştit sub muselina uşoară întrezărind prundişul pulpelor albe, lungi, abandonându-se mangâierii din vis. Tăcea aşa de frumos! Se cuibărea în tăcere abandonându-se probabil iubiţilor ei secreţi.
       Şi acel Nae, impetuos, naiv.
       Iordache, lunecos ca lumina unui opaiţ, licărind doar atât cât să întreţină misterul.
       Gess, ca o flacără vie arzând lângă staţia de benzină_sub 18 ani.
       Şi fără-ndoială Claudia, fata dintre cele două chepenge. Pe care să-l deschizi mai întâi?... Nu aveam curajul şi nici discernământul să privim în adânc.
       Răsturna cu un sunet de flaut concertul înalt al viorilor, sau se alinta ca o pâpădie în bătaia vântului dirijându-i aleanul, mai dinspre sud, s-au din nord, după cum îi dicta sensibilitatea scheletului ei de femee, din care zăpăcise Dumnezeu o coastă când a fost să fie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase