vineri, 25 iunie 2010

In metru clasic

      tot mai rar aerul
agăţat de inele
în cochilii cu var
suspendat pe schele

      şi verdele în clorofilă
dansând eteric
precum balerinele
pe muntele sferic

      apoi cumpăniră
toate apele
şi mai pietre se dovediră
aproapele

      golit de ziuă
cerul în noapte
pisează- n piuă
stelele coapte

      gold gold
gol pustiu
spiritul apusenilor
tot mai târziu

      în mireasă dospeşte
un viitor criminal
pâlpâie ca sămânţa
dintr-un portal

      îmi ies din mire
Dumnezeu nesfârşit
îmi dă de ştire
că n-am murit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase