marți, 17 mai 2011

Convenţia Democratică de weekend.“Ţară, ţară vrem ostaşi!”

Duminică în ziua Convenţiei am evadat din Bucureşti şi am tras o fugă la Mamaia lui Mazăre, în fieful opoziţiei. Moderaţie pe plajă. Şi totuşi, destulă lume trădase recitalul PDL-ist de la televizor _ pentru soarele cel adevărat. Şi, atacurile la baionetă în bătălia fratricidă _ dansului pescăruşilor şi rostogolirii imperturbabile, relaxante a valurilor. Abia de mă instalasem, întinzând cearşaful şi deversând de la bun început, ca să mă asigur, din recipientul de plastic într-un pahar din acelasi material _ lichidul de înalt spirit, nebotezat, căruia lumea cunoscătoare îi zice tărie, şi, un autobuz, strecurat el ştie cum pe sensuri interzise, cu roţile scrâşnind în nisip îşi deschise larg uşile direct din frână, la circa 10 metri de unde mă aflam.
Izbucniră glasuri nestăpânite de copii şi un mol în mişcare, bine organizat nu se mai opri până-n terenul de ţintă, adicătelea în apa mării limpede, pe care o testasem personal cu câteva clipe mai înainte, satisfăcut că e mai puţin rece decât berea  nevestimii. Se încinse pe loc o bătaie spumoasă cu stropi, iar câţiva combatanţi mai curajoşi se-aruncară în valuri pe de-antregul, pentru o scaldă rapidă şi spontană în optimism, într-o atmosferă generală de satis-facţie motivată de faptul că s-a oprit desigur, recesiunea. Mă şi întrebam cum de nu apare conducătorul? Să-i laşi aşa liberi, lipsiţi de busolă, nişte puşti băieţi şi fete zăpăciţi în zburdălnicia lor, ce n-aveau cum să numere mai mult de două clase  peste cele ale broaştei, care şi la malul mării tot patru  are.
Contrariat o zăresc într-un final. Ea. Blondă. Pas lent, graţios, alură sportivă totuşi, pe deplin mulţumită de efectul razelor ultraviolete ce-i lumina faţa
- Gata copii, suficient! Era diriga. O înconjurară ascultători pregătiţi să-i soarbă de pe buzele-i fragede adevărurile împărtăşite cu francheţe. Toată numai zâmbet. Doar către seară la televizor am mai putut savura la fel, o secvenţă de artă pură, când Băsescu descins la Convenţia Democratică a PDL, a smuls aplauze unanime unei săli învrăjbite, învingând cu puterea dragostei,  însângerata ură
Mai departe mi s-a aburit geamul ochelarilor în minte. Să fi fost de la soarele prea fierbinte? De la paharul cu tărie de caracter, fără gheaţă? N-aş putea spune precis, nu se mai discerne în film realitatea, de vis.
Oricum, s-a declanşat la un moment dat, la un semn al dirigii pe plajă, jocul acela educativ-patriotic pe acordurile imnului Verde înrourat: “Ţară, ţară vrem ostaşi!” Ochiul meu larg închis, începu să distingă înmugurind fiorul iubirii printre perechile înlănţuite aleatoriu de marinar. Lena Udrişte, mai blondă ca niciodată de fericire, servea din ciocolata lui Pleaşcă. Ancuţa(Boagioaica), sprintenă, alerga ca pe autostradă de mână cu Baconschi, gândind la voturile diasporei. Roberta se pierduse în infinitul alfa pe linia susţinătorilor lui Boc, Sulfina se aşezase băţoasă în nisip, direct pe spate, dar nimerise ceva tare de la marmura lui Videanu. Doar Raluca fată de oraş, părea înbufnată în rochiţa ei elegantă de la “Dansez pentru tine”, şi sta retrasă mai într-o margine.
_ Eu vreau prinţ nu vreau ostaş! Toată lumea la televizor scanda cu diriga în cor:
_  Ofticata!Ofticata!
Mai pe-nserat, m-am trezit oarecum. Încă se mai auzeau, înfundat, glasurile copiilor:
_ Ţară ţară vrem ostaşi!
_ Pe cine? pe cine?
_ Pe mine! Pe mine!
_ Tot tu?... Bă ăla micu, mâine să vii cu tactu la şcoală!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase