duminică, 29 mai 2011

Barça şi Sagrada Familia

Nota: Acest material are dublă cetatenie fiind postat pe ambele mele bloguri. Mă bate gandul să-i fac paşaport diplomatic.

Fotbalul de aseară din Finala Ligii Campionilor a fost un poem în iarbă, de aceea nu ma sfiesc să postez aici pe un blog cu preponderenţă literar, reflecţiile mele fotbalistice care m-au încărcat cu bucurie.
Când spui Barcelona, când vezi Barcelona, când simţi Barcelona, te apropi cumva de Dumnezeu.
O dată e Sagrada Familia. Uriaşa biserică neterminată din capitala Cataloniei începută din 1882 de arhitectul  Antonio Gaudi, cu cele 18 turnuri si trei faţade ale ei: a Naşterii, a Gloriei şi a Patimilor. Un templu a cărui frumuseţe sporeşte în fiecare zi, fantezia şi libertatea arhitecturală neavând limite. Singura oprelişte pe care şi-a impus-o Gaudi a fost ca la sfărşitul lucrării, templul să nu depăşeasca în înălţime 17o de metri. Cu un metru mai puţin decât înălţimea dealului din apropiere, “pentru ca lucrarea sa să nu depaşească în înălţime lucrarea lui Dumnezeu”.
Cu tehnicile începutului de secol XX, arhitectul estimase că edificiul măreţ se va isprăvi în cateva sute de ani. După moartea sa survenită în 1926 şi, cu graba cuvenită timpului, se pare că obiectivul după calculele continuatorilor, se va putea săvârşi cumva în 2026.
Al doile simbol catalan, şi nu poate fi deloc blasfemie fiind dintr-o altă religie, a devenit FC Barcelona. Aici piatra de temelie a fost pusă cu grabă, cu o lună inainte ca secolul XIX să poată sfârşi. Fondatorul ei, un elveţian, Joan Gamper semnând la 29 noiembrie 1999 actul de constituire.
În şirul timpului, FC Barcelona şi-a înălţat şi ea turnurile sale (Johan Cruyff a fost unul dintre cele mari) şi cu siguranţă a împodobit succesiv toate cele trei faţade: a Naşterii, a Gloriei şi a Patimilor.
            Aseară, în iarba londoneză la marea finală, această Sagrada Familie Barça, cu simplitate, cu geniu, cu plăcerea copilărească a jocului, cu spiritul nu al echipei ci spiritul sacru al familiei, au rostit în alese metafore însăşi Gloria.
Pe noul Wemblei, Pep Goardiola cu ceata lui de poeţi şi cu zeul Leo Messi printre ei, a descins să ne încânte.
            Cei de la Manchester United erau pe-acolo...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase