miercuri, 28 noiembrie 2012

Motanul descălţat



              A fost odata un morar care avea trei fii, un măgar şi un motan. La moartea sa, fiul cel mare moşteni moara, celui de-al doilea îi reveni măgarul şi celui mic, doar motanul. Aşa începeau întâmplările de demult ale poveştii Motanului încălţat. Se ştie că adeseori în istorie, ca şi în viaţă şi desigur şi în poveste, faptele se repetă. Se dă copy-paste în draci pe planetă. Plagiatul după cum s-a stabilit, nu l-a inventat Pontonel. El s-a născut cu plagiatul la el.
            Singurul vinovat, e şi de data asta preşedintele. Aseară sub semnul întrebării, a încurcat rău animalele în povestea de la Robert Turcescu. Hai, broscuţa în locul şoricelului şi măgarul în locul leului mai treacă meargă, dar cum să înghiţi porcul!?...
            Accepţi nu, până la urmă în politică se fac compromisuri!
            În povestea originală, se zice că morarul şi-a făcut testamentul înainte de a muri. Acu, îl înţeleg şi pe Felix, conservator cum e! El nu are de gând în plină glorie să ia Antenele de la gura fetelor lui legitime şi s-o cedeze celor trei feciori înfiaţi, chiar dacă ăla mare mai adormitu, Antonel e din flori. Staţi liniştiţi că nu sunt macabru. Eu nu vreau să moară Felix morarul, că e mogul! Şi oricum, moara Antenelor e mai bine să macine la el în pătul.
            De-aia s-a gândit să facă împreună cu feciorii, o Uniune Social Liberală, să demită preşedintele, să-l scoată din drepturi şi să ia fata, pe Românica dată cu încredinţare temporară prin constituţie Preşedintelui.
            Mai rămânea să aleagă dintre cei trei, cine să fie Marchizul de Carabas şi să facă nunta..
            – Fii fără grijă, stăpâne. Dacă îmi dai un sac şi o pereche de cizme, o să vezi că nu sunt chiar atât de nefolositor precum crezi. Se trezi Pontonel zicând.
            Felix acceptă, căci nu avea ce pierde. Când Pontonel primi sacul şi cizmele de premier, le încălţă cu atâta uşurinţă, de parcă ar fi fost obişnuit să le folosească. Apoi îşi puse sacul în spinare şi se îndreptă către un loc unde păştea o turmă de oi de-a lui Becali. Băgă în sac seminţe şi multă iarbă proaspătă şi se culcă la pământ, prefăcându-se că doarme.
            (Se pare că în povestea noastră, dintre cei trei, Daniel juca în rol secundar de broscuţă, şoricel sau chiar miel).
            Un mieluşel nevinovat se îndreptă spre sac şi, văzând că în interiorul acestuia era iarbă fragedă, intră în el. Pontonel, fără să se uite, se ridică imediat şi legă sacul la gură prinzând pe Daniel înăuntru. Apoi îşi încălţă cizmele şi o apucă spre palatul Cotroceni, unde ceru să-i vorbească preşedintelui. Acesta îi transmise că îl primeşte, cu condiţia să se descalţe de cizme la intrare, ca să nu lase mizerie pe covoare.
            Odată ajuns in faţa acestuia, ca un pisicuţ, desculţ, drăguţ, facu o plecaciune adâncă şi îi spuse:
            – Domnule preşedinte, am aici un miel gras, viu, pe care vi-l oferă marchizul de Carabas. Nici nu apucă să apese preşedintele pe butoane să cheme serviciile, se ferea de tentativă de mită ca dracul de tămâie, că, se deschise sacul şi sări Daniel, săracul.
            Pe Pontonel l-a apucat mieunatul. Miau în sus, miau în jos, rugăciuni... Ǎsta, fiert, cerea clemenţă, se temea să nu cheme preşedintele justiţia, să-l aresteze pentru trafic de carne vie.
            – Te iert, dacă nu mai spui minciuni.
            – O sa dau o ordonanţă de urgenţă. Nu mai mint începănd de luni!

Nota: Firul povestii pe partea lui Crin e putin incurcat. Sper sa-l descurc repede

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase