joi, 22 noiembrie 2012

Pictură, metal, pictură. Cioata, Hosbota,Pantilie



            O numisem cu prietenii „camera albastră”. O şi vedeam pictată în tempera cu mult albastru în diferite nuanţe, găsisem şi pictorul, de fapt Claudia Duminică cu relaţiile ei artistice. Lucian Cioată tocmai depăşise perioada de griuri. Am fost cu Claudia la expoziţia lui la muzeu; încerca să-mi explice sensuri, lumină, linii, nu pricepeam nimic, nici măcar de ce tablourile lui se vindeau „pe sub mână” la preţ bun în Germania.
          Artistul şi-a adus vopseluri şi nenumărate pensule, a pipăit tencuiala nemulţumit, a trasat cu un fel de cărbune conturul unei caracatiţe uriaşe pe tavan şi pereţi, a mai băut o votcă, şi încă una după care a cerut o cheie şi dus a fost. Două săptămâni mai tărziu îşi retrăgea inexplicabil ambasada, vopselele şi toate sculele lui atinse de geniu. După mai multă vreme am aflat că-i şoptise un amic, securist, să-şi vadă de alte treburi.
          Am redat un scurt fragment din Dosarul Albaştrii. E cartea mea şi mi-am permis să citez fără ghilimele. Secvenţele descrise, adevărate, se întâmplau cu mai mult de patruzeci de ani în urmă. De atunci nu mă mai întâlnisem nici cu pictorul nici cu pictura lui Lucian Cioată. Prietenul Aurel Sibiceanu m-a sunat la telefon să mă întrebe dacă mergem la vernisaj. M-a luat prin surprindere, nu aflasem nimic despre eveniment. Dar să revezi un om care pur şi simplu în tinereţea mea m-a copleşit prin forţa teribilă emanată ca un vulcan gata să erupă, iar în clipele următoare devenea capabil să mângâie cu delicateţe ţesătura hârtiei sau pânzei întinsă pe şevalet cum ai atinge îndrăgostit pielea iubitei, aşezând ca într-un cuib dedesupt bulgărele său de lumină oferta era de nerefuzat.
          L-am recunoscut imediat în mulţimea adunată, îşi păstrase statura cu toate că vârsta lucrase ici colo pe la încheieturi.
          Eu sunt Ion Toma Ionescu. Faţa i s-a destins şi venind de undeva de departe m-a întrebat ce mai ştiu de Claudia. I-am povestit scurt. Toate cunoştinţele voiau să schimbe cu el vorbe. Mi-a dat un program, amândoi gândind că va fi prilejul să mai vorbim. Abia acum pereţii parcă vărsau spre mine din  tablouri magma aceea ciudată, culori intense, caier de linii ca nişte raze roşii sau negre contorsionate de rigoarea hazardului, traversând petele de albastru. Efectul însă era acelaşi, nici acum nu pricepeam mare lucru dar jocul libertăţii pe care şi-o luase, avea ceva din măsura lui Dumnezeu ca şi omul lucid şi turbulent care, înconjurat de toţi, era singur.
          Nu am căderea să vorbesc despre pictură. Nu asta am vrut. Au vorbit la eveniment, documentat şi uşor didactic(adică potrivit în asemenea ocazii), profesorul scriitor Lucian Costache şi fermecător, poeta Denisa Popescu.
          Aş face un sacrilegiu dacă n-aş aminti şi pe ceilalţi doi expozanţi, colocatari ai Galeriei de Artă Rudolf Schweitzer-Cumpăna, mari artişti legaţi de locuri, dar cu anvergură naţională: Bogdan Severin Hojbotă şi Ion Pantilie, fiecare în parte cu stilul şi argumentele lor. Expoziţia s-a numit inspirat

pictură metal pictura

          Poate fi vizitată la Muzeul de Artă Piteşti, B-dul Republicii, nr 33 până în 15 decembrie 2012. Mulţumită lui Sibiceanu ofer câteva fotografii:

Un comentariu:


  1. George Colpit Simt ca respir creatie,doamne!
    acum 5 ore · Îmi place
    Scrie un comentariu...

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase