Tobarlanii. Guşterele _ fragment

          Dealul se lăsase prăvălit peste case şi anii rupseseră porţiuni întregi din costişa pornită la vale odată cu pomii dezrădăcinaţi. Lângă lăstărişul din stânga rămas agăţat pe vechiul loc, se formase o râpă adâncă de zece- cinsprezece metrii, ca o rană galben-maronie dintr-un pământ nisipos unde noi copii ne dădeam drumul pe tobogan cu picioarele înainte, însoţind lunecarea cu chiuituri ce întreţineau parcă viteza de deplasare. La bază, un tăpşan cu iarba moale, drept ca fundul unei căldări, ne ascundea privirilor aruncate din drum, sau din curtea unde trebăluia tanti Veroana. Cât timp auzea ţipetele, totul era sub control, dar de ceva vreme o tăcere uşor suspectă avertiza că miezul zilei îi doborâse pe împieliţaţi şi undeva la umbră puneau la cale desigur cine ştie ce drăcie.

          Era gata fiertura, trasă la margine ca să se odihnească pe plita din bucătăria de vară şi pusese tuciul pe pirostrii în curtea mică, mestecând cu făcăleţul din timp în timp. Răsturnă tuciul pe fundul de mămăligă şi îl lăsă acolo cu gura în jos. Aşezase masa rotundă cu trei picioare în umbra nucului, Într-o juma de oră oricum trebuia să-i strige pe copii. S-a uitat în găleată, ridicând capacul, nu ajungea apa să-şi spele mizeria de pe ei când vor coborâ coasta ca să-i poată pune omeneşte la masă. A luat căldarea s-o umple la fântână. Strecurându-se pe portiţa din spatele casei bătrâneşti, totdeauna îi intra în ochi locul unde frat’su Toma apucase să dărâme pătulul cu cele două odăi de sub el. Locul acela gol, nefiresc de gol după ce plecase, o făcu să gândească ce repede se pun anii înapoi. Nelu Mare al Aurichii venit în vacanţă se înălţase în doi ani şi se maturizase, puteai avea încredere în el. În schimb Nelu al ei parcă se încuscrise cu dracu în fire, aşa, de mic. Se încăiera cu copii, sărea gardurile să fure cireşe în vremea cireşelor, sau struguri când dădeau în must. Lua cu piatra la ţintă, dacă mai rămăsese vreun bec întreg în vreun stâlp, în sus pe vale. Te aşteptai la orice din partea lui.

          Dar azi îi rămăsese în gânduri Maria. De dimineaţă, când a dezbrăcat-o să-i schimbe rochiţa, s-a întors cu spatele la Nelu Mare cu aerul de domnişoară. A privit-o uşor surprinsă. Sânii căpătaseră un pic de contur pe dedesubt, iar bumbii înţepau aerul ca două dude mici. Dacă îmi seamănă copila asta! Trebuie să fiu atentă  să nu am probleme cu ea.

          – Mamă, Nelu Mare e verişorul tău, ţi-e ca un frate.”

          Mai devreme parcă îl zărise pe Gică, băiatul Oanţei strecurându-se pe lângă ulucile gardului, spre coastă, pe partea lui de grădină. Se liniştii singură, Gică e mult mai mare decât ei.

          Când Gică a sărit gardul, ne-am oprit din chiot. El ştia poveşti cu extratereştrii, ne mai spusese. Era elev la şcoala profesională în Bucureşti. Tot să fi fost patru cinci ani între noi. Ne-am strâns în jurul lui. Gică s-a uitat lung la noi după care ne-a propus un joc.

          – Azi jucăm în familie. Ne pregătim pentru viaţă. Maria, tu mai eşti fată mare? Maria a dat din umeri nelămurit. N-ar fi vrut să creadă el că nu era pregătită.

          Mama era Maria. Limpede pentru toţi ca lumina zilei. Cu tătăl, trebuia să tragem la sorţi.

          – Ca să fim egali, presupunem că e noapte şi cum în familie nu ne ascundem nimic, toată lumea să rămână în chiloţi. N-a stat nimeni să caute logica. Nu s-a opus nimeni, aşa era jocul. Nici măcar Maria. Aştepta curioasă şi ea să-şi vadă norocul. Pierise reţinerea de dimineaţă. Şi-a aruncat rochia intr-un tufiş, speriind un guştere. Nelu Mic, frat’su, a sărit în picioare să-l prindă. Gică stăpân pe situaţie îşi însuşise deja rolul tatălui. M-a pus să sting lumina şi cu mâinile părea că lipeşte cu întuneric trupul plăpând ce da să îmbobocească mai devreme, al fetiţei de zece ani. Şi-a adus aminte de mine şi m-a îndemnat să mă apropii cu ochii închişi şi să pipăi întunericul acela cald, pe care-l întinsese pe pielea Mariei. Când am atins din întâmplare zvâcnitura sfârcului, m-am curentat şi am aprins lumina. Maria se uita la mine cu nişte ochi strălucitori. Gică m-a dat la o parte pierzându-şi cumpătul şi s-a aruncat asupra fetei. Chiloţeii ei roşii parcă nu voiau să coboare. Maria nu mă slăbea din ochi.

          Se auzii un urlet victorios şi Nelu Mic apăru de după tufiş cu guşterele în mână, ţinut de cap. Ii văzu pe cei doi, ţintuit o clipă şi fără să ezite dădu drumul şopârlei pe spatele lui Gică. Maria se eliberă şi tocmai atunci s-a auzit din curte glasul Veroanei care ne striga la masă.

          Ne-am îmbrăcat repede scuturând de pe noi întunericul. Gică a rămas să strivească între două pietre capul guşterului.