duminică, 8 iunie 2014

Lacrimile Simonei



          Astǎzi nu simt cǎ pot sǎ am elocinţa necesarǎ pentru a combate ideea cǎ dacǎ victorie nu e nimic nu e și cǎ rǎmân în istorie doar numele învingǎtorilor. Simona Halep are resurselele necesare și timpul sǎ rescrie istoria, amânând doar pentru altǎdatǎ câștigarea unui turneu de mare slem.
           Sunt competiţii sportive unde balanţa rǎmâne în echilibru și atunci amândoi combatanţii împart onorurile. Nu este cazul sportului alb, aici totdeauna se intoneazǎ un singur imn. Dar dacǎ spectacolul a fost total încrâncenarea în limite incredibile, combatantele strǎlucind pe rând și doar hazardul a stabilit pânǎ la urmǎ cine trebuie sǎ poarte coroana, spectatorii privesc cu admiraţie dar și o undǎ de regret spre cel învins ridicându-se în picioare și aplaudând roua lacrimilor.
          Sǎ dǎm Sharapovei ce-i al Cezarului! Ea s-a comportat ca o mare campioanǎ recunoscând cǎ a fost cea mai grea finalǎ din cele cinci câștigate. Mǎ grǎbesc sǎ închei. La malul mǎrii poate reușesc sǎ gǎsesc cuvinte mai optimste. În trei ore ajung pe plajǎ. Sper sǎ fie soare, sǎ nu fiu obligat sǎ consum în vre-o cârciumǎ tot Tristele lui Ovidiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase