vineri, 26 septembrie 2014

Crucea de piatrǎ

          N-aș putea sǎ explic! Tocmai ce scriam fragmentul publicat anterior pe blog, sub titlul Felinarul roșu, – și în timp ce luasem urmele personajul meu, Titi, și-l introduceam pe înserat în faimosul stabiliment al plǎcerilor Crucea de piatrǎ sǎ se întâlneascǎ cu Suzi, – când, în televizor, a apǎrut chipul tras la faţǎ slǎbit vânǎt al lui Robert Turcescu în faţa vilei sale frumoase, ușor ascunsǎ de o boltǎ cu struguri copţi, dând același interviu pe care l-a repetat obstinent de câteva zile fǎrǎ sǎ spunǎ nimic.
          Mi-am adus aminte de fotografia faimoasei case de toleranţǎ gǎsitǎ în documentarea mea într-un album al Bucureștiului de altǎ datǎ. O casǎ pǎtratǎ, comunǎ, veche, de mahala, ce nu numai cǎ nu avea nimic de spus, dar îmi dǎrâmase pilonii de susţinere ai filmului pe care imaginaţia mea îl construise deja în alt mod.
          Am deschis albumul, am mai privit o datǎ îndelung fotografia și mi-am întǎrit convingerea care mǎ strǎfulgerase din prima clipǎ, cǎ acel stabiliment al Crucii de piatrǎ semǎna cu Robert Turcescu.

          Îi va trebui mult talent sǎ rescrie și sǎ-și ducǎ mai departe crucea întunecatǎ.

Un comentariu:

  1. Virgil George Graur Bine spus (scris) cu mentiunea ca , Crucea de piatra nu era doar o casa ci o strada intreaga. Si da, chiar ca semana cu fata lui Turcescu

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase