duminică, 28 decembrie 2014

Cel mai citit post

 
          Pentru cǎ sfârșitul de an vine cu statistici, se fac top-uri și clasamente, am avut curiozitatea sǎ vǎd care a fost în 2014 cel mai citit articol al meu pe blog. Recunosc nu e un criteriu, în fond nu este nici corect pentru cǎ spre exemplu materialele postate în decembrie au fost la vedere un numǎr mult mai redus de zile decât cele expuse încǎ din începutul de an. Am trecut peste inconvenient și am purces la datele reci.
            Hazardul cifrelor, dupǎ ce am eliminat viralul, a scos în faţǎ un post important nu prin valoarea literarǎ a textului, nici prin subiect, nici prin unghiul abordǎrii, ci pur și simplu prin emoţia trǎirilor. Dar sǎ mǎ explic.
            Întâi pentru cǎ veni vorba, ce e cu viralul?
            Cum sǎ explici un viral? Dacǎ s-ar putea ști secretul, am produce cu toţii virale la foc automat, deveninind cum îmi place mie sǎ zic, stǎpâni ai inelelor. Realitatea e cǎ o postare de-a mea a devenit viral. Sunt puţin invidios, nu e tocmai a mea! Un coleg de servici de la Automobile Dacia, haios, inginer la calitate, fost paroh, fost pescar, dupǎ ce a ieșit la pensie a dorit sǎ se facǎ scriitor. Mi-a adus 10 caiete dictando de 80 de file, scris îngrijit și un bidon cu vin.
            “Cât bei vinul vezi ce zice destinul!”
            Mi-a plǎcut limbajul autentic al “ultimilor plutași de pe Bistriţa” și harul lui de povestitor și am transcris un fragment lansându-l la apǎ, pe blog. Pare cǎ pluta aia de bușteni a avut ceva supersonic în ea, devenind viral. Între timp deja Lulu Ion Mararu grǎbit și-a tipǎrit cartea. (postarea viral aici)
            Dar sǎ revin la postarea mea cea mai cititǎ comform cifrelor Stat Counter-ului. Bokfest. Ziua a doua. Atunci am participat cu Aurel Sibiceanu la o lansare de carte importantǎ a scriitorului Petre Anghel, Istoria politicǎ a literaturii române postbelice. Îl cunoscusem pe scriitor cu un an înainte tot prin Aurel. Lume multǎ, chiar dacǎ cei mai mulţi dușmani nu veniserǎ. Dupǎ ce am primit autograful și ne-am permis câteva fotografii cu autorul, Aurel Sibiceanu mi-a deschis cartea și mi-a arǎtat un fragment. "Uite, aici Petre scrie despre ce-aţi pǎtimit voi". Așa era. Nu-mi spusese nimic. În contextul analizei avatarurilor unui cenaclu de provincie prin anii 70, autorul fǎcea câteva referiri la cartea mea Dosarul Albaștrii.

            Emoţia de a mǎ regǎsi intre coperţile acelui tom, m-au încǎlzit, ca om care niciodatǎ nu a primit ce poate i se cuvenea.
P.S.
           Ulterior Petre Anghel a avut amabilitatea sǎ scrie și postfaţa
Nordurilor. Mulţumesc. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase