duminică, 14 decembrie 2014

În lan cad oameni. Stare de urgenţǎ


          Am fost luat pe sus într-o searǎ și m-am lǎsat dus de val. Nimic mai plǎcut decât sǎ înoţi vara la mare pe spate pe creasta valului, dar Bucureștiul era în plinǎ iarnǎ, iar valurile se traduceau în insistenţele repetate ale fiicei mele care voia sǎ-mi prezinte niște cunoștinţe de-ale ei în Spitalul Universitar. Am o oarecare sârguinţǎ în a ocoli orice fel de coliziune cu medicii. Cum sǎ intri de bunǎ voie și sǎ deranjezi cu mǎrunţișurile tale tehnice oamenii aceia ocupaţi sǎ cârpeascǎ starea de sǎnǎtate a naţiunii, precarǎ spre gravǎ la românași, cu care am reușit sǎ spargem topurile Europei și sǎ devenim fruntași?
            Sǎ nu cârcotim mǎrunt! Sǎ recunoaștem meritele abordǎrii strategice ale guvernǎrii, mǎcar atunci când sunt! Efortul de a ajunge pe primul loc, este la fel de generos și de egal în merite cu cel de a te situa pe ultimul. De aceea mi-am propus mie însumi, în plan personal, sǎ ajung sǎ inoportunez timpul lor la spital, doar în stare de urgenţǎ adus de salvare într-un eventual breaking news.
            Pregǎtit ca pentru o lecturǎ publicǎ am luat cu mine ultimele douǎ cǎrţi tipǎrite. Una de prozǎ, Gușterele si cealaltǎ de poezie, cu cerneala abia îngheţatǎ pe copertǎ, Norduri. Oricât s-ar opune DNA-ul, ADN-ul se rǎscoalǎ. Nu poţi merge la doctor cu mâna goalǎ!
            Bǎiatul simpatic ce ne-a primit, un fel de purtǎtor de cuvânt al spitalului, de vârsta fiicei mele, ne-a întâmpinat jovial invitându-mǎ cu eleganţǎ în pat, direct în vârtejul balului, în timp ce își termina o disputǎ întreruptǎ altǎdat din motive strǎine mie.(O luptǎ cu replici amicale, neterminate, despre inutilitǎţi, fișe medicale și completǎri de date în calculatoare; fiica mea asigurând cumva mentenanţa acelui program în reţeaua naţionalǎ integratoare.)
            Și, odatǎ îl vǎd pe medic întorcându-se spre mine și cerându-mi buletinul. Orice numai asta nu! Mi se întunecase seninul. De unde era sǎ știu cǎ e nevoie de așa ceva la spital? Mǎcar CNP-ul!... Am vrut, dar n-am apucat sǎ îi rǎspund fulgerat de un gând. Aveam eventual un ISBN, ǎsta neapǎrat era trecut pe carte și puteam fi identificat.
            Dând din umeri grǎbit medicul s-a întors victorios cǎtre fiicǎ-mea, dar ea nu s-a lǎsat și a scotocit prin geanta uriașǎ cu o mie de nimicuri. A scos o agendǎ, a rǎsfoit-o precipitat și s-a luminat respingând asaltul. Ura, gǎsise CNP-ul.
            Ca genialǎ ce ești, du-te și fǎ-i o fișǎ medicalǎ! Apoi cǎtre mine în trecere, întrebǎ ce mǎ supǎrǎ. I-am spus cǎ mǎ supǎrǎ dreapta. Cum n-aţi votat cu Iohanis? Ba cu el! Spuneam de ureche, nu prea mai aud cu urechea dreaptǎ și îmi ţiuie întruna, și la fel luna din ochiul drept a intrat în nori la rastel. Stau liniștit! Astea nu se vindecǎ la noi. Și clipi din ochi pe loc cu o strǎlucire jucǎușǎ. Mi-erea teamǎ de inima dumneavostrǎ plǎpândǎ sǎ n-aibǎ vreun șoc, vreo pǎliturǎ de osândǎ, n-ar fi înţelept sǎ vǎ rǎtǎciţi cu privirea spre ușǎ.
            Mǎ întorc puţin ca sǎ adun perspectiva și constat cu decenţǎ dintr-o ochire cu stângul, cǎ la primire urgenţǎ, în patul vecin, întinsǎ pe spate, dezarmatǎ, o femeie dezbrǎcatǎ odihnea pe simezǎ cu sânii goi, fǎrǎ sǎ se sfiascǎ de noi. Socotesc, ea n-avea de unde sǎ știe cǎ eu o privesc și apoi avea capul bǎgat sub o cascǎ. Sincer mi s-a pǎrut cam grasǎ.
            Sǎ vǎ explic, mai bine plec acasǎ, eu în chestia aia, nu mǎ bag, nu mǎ risc! Descoperiţi vreo intoxicaţie cu buburuze, sau cine știe ce schije de la niscava obuze, mai bine mǎ retrag!
            Între timp, o vampiriţǎ mi-a tras o benǎ de sânge din venǎ, cu o peniţǎ și mi-a pus pe corp niște ventuze cu fire. Doctoral meu drag, bǎiat subţire a chemat un cardiolog și m-a dat în primire. Ce anacondǎ, blondǎ! Am simţit cum se urcǎ tensiunea pe schele direct la stele. Știam sigur unde vor ajunge Nordurile mele, la Roza. Citisem pe ecuson numele.
            Doctorului îi rǎmânea proza.
            La un moment dat, ni s-a cerut sǎ pǎrǎsim încǎperea dându-ni-se explicaţii cum cǎ aparatul doamnei care fǎcea plajǎ, degajǎ oarece radiaţii. Cu regret, tocmai Roza se aplecase asupra mea, îi simţisem parfumul discret, m-a cuprins un tremur. Eram sigur în mintea mea cǎ va fi cutremur și personalul nu dorea sǎ creeze panicǎ.
            În hol, parcǎ trecuse valul peste corabia Titanicǎ și puntea se umpluse de brancardieri, asistente, pazǎ de coastǎ… Încǎ nu ne scufundasem în laguna albastrǎ. Doctorul meu simpatic, mi-a explicat empatic cǎ, nici vorbǎ de seismograf și, am câștiga timp preţios dacǎ am merge trei pași mai în jos, la un ecograf. Nu e pentru cine sameni! Odatǎ îl vǎd cǎ strigǎ, ATENŢIE, CAD OAMENI! Și sare sǎ prindǎ în braţe o mǎmǎligǎ ce cade de-a-npicioare. Crudǎ mǎmaliga și el grijuliu o transporta pe braţe de parcǎ plutea fluture viu.
            A reapǎrut dupǎ cinci minute din cabinet. Cum e mǎmǎliga, pripitǎ? A plecat pe picioare, n-avea nimic! O stea (steluţǎ) cǎzǎtoare. Era un pic obositǎ. Tocmai sǎrise cu parașuta din soare și la București e rǎcoare. Cǎuta pe altcineva.
            S-a terminat ecograful, inima și cerșaful pe care doctorul și-a pus autograful și singur cu ficǎ-mea conducând mașinǎ o întreb fǎrǎ glas. Ce am tatǎ? Nimic, doar ficatul gras.

            Sǎ topim deci cu votcǎ slǎnina, atât ne-a rǎmas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase