joi, 17 decembrie 2015

Pentru cine jucăm noi? Pentru noi!!!



Pentru cine jucăm noi? Pentru noi!!!

Un strigăt de luptă a făcut carieră şi a îmbărbătat aseară handbalistele naţionalei României care şi-au asigurat o mare victorie ce va rămâne fără îndoială de referinţă, nu prin performanţa în sine, nici ea de neglijat, ci prin modul dramatic în care a fost obţinută. Parcă niciodată nu le-am văzut pe fetele noastre mai hotărâte să-şi învingă adversarul, conştiente că pot, dar mai înainte trebuiau învinse propriile lamentări, inoculate de un şir întreg de bătălii pierdute în finalurile de meciuri, ca şi cum deasupra noastră ca naţie, ar atârna un blestem, iar mintea şi braţele deopotrivă li s-ar înmuia în rugăciune, tocmai când ar trebui în focul încleştării să se concentreze pentru lovitura de graţie.

Homer însuşi n-ar fi reuşit să imagineze un final mai dramatic. Epicul, cum îi place atât de mult unui prieten de-al meu scriitor, să-l ceară pentru ca un roman să devină o carte mare, a fost cu prisosinţă presărat de-a lungul întregii partide, dar finalul paroxistic a întrecut orice închipuire. A fost o cursă de urmărire fantastică, în capul cursei aflându-se în permanenţă echipa nostră, condusă din teren admirabil de un Burebista feminin, cu braţ de oţel şi minte de strateg, numind-o aşa, meritat, pe zeiţa Cristina Neagu.

Cu căciulile pe frunte, fetele noastre împotriva tuturor a spectatorilor danezi, a specialiştilor care nu le dădeau nici o şansă, chiar dacă le învinseseră în meciul anterior pe braziliencele campioane mondiale, împotriva indiferenţei românilor frustraţi acasă şi de dreptul de a privi la televizor, dacă nu eşti abonat Dolce nu le-au dat prilejul danezelor să treacă la conducere. De-a lungul celor 60 de minute au fost doar patru egalităţi.

Cu 23 de secunde înainte de finalul partidei conduceam cu 27-26. Ungureanu apără o lovitură de la 7 metrii, dar mingea sare tot la adversare şi se mai acordă încă o lovitură de la 7 metrii pe care danezele n-o mai ratează, 27-27. Pornim la atac şi în ultima secundă, Dumnezeul nostru pare să fie mai puternic decât Dumnezeul lor, obţinem 7 metrii şi Cristina Neagu, cea care marcase din toate poziţiile posibile şi imposibile, îşi trimite torpila deviată inexplicabil de o forţă care prelungeşte cu câţiva milimetrii vârfurile degetelor portăriţei daneze.

Sala explodează şi meciul se prelungeşte nedrept cu două reprize suplimentare de câte cinci minute. Personal mi se pare că se rescrie un scenariu dement, peste puterile omeneşti de înţelegere. În prelungiri, danezele trec pentru prima dată la conducere 28-27. Părea să fie căderea. E greu să te ridici după ce ai căzut, numai că fetele noastre au crezut în ele.

Pentru cine jucăm noi? Pentru noi!!!

O ultimă zvârcolire magnifică, pe viaţă şi pe moarte! Suntem egalaţi cu 5o de secunde înainte de final, 30-30. Mai sunt 10 secunde, 7, Cristina,  Brădeanu, Bugescu, Ada Nechita se înalţă, pluteşte, pluteşte şi mingea, atinge plasa, ultima secundă şi timpul se opreşte. Gata, s-a terminat! Am învins!

Vacarmul s-a stins.

În ţara bucuriei coboară tristetea, iar noi reînvăţăm să ne bucuram!

Pentru cine jucăm noi? Pentru noi!!!

Felicitări fetelor! Mulţumim

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase