vineri, 4 decembrie 2015

Vagabond sub cerul de beton. Nicolae Radu. A patra carte



Nu ai ocazia întotdeuna să cunoşti un autor cu toate ale sale: viaţă, scriitură, vise! Să-i intri în laboratorul mintal şi să-i pipăi conexiunile derutante; să crezi că l-ai ghicit, şi să se strecoare lunecându-ţi printre degete decât, dacă el acceptă de bună voie să te ia de mână şi să te însoţească în pădure într-un loc magic, să-ţi arate copacul lui din care vrea să-şi alcătuiască lucrarea, roman sau nuvelă ce-o fi să iasă. Te agăţi de crengi, scuturi frunzele, intri sub coajă de viu şi-ţi poţi face o idee. Poate să iasă un sicriu şi-atunci găseşti un ciocan şi baţi în cuie capacul, sau  ţi se pot deschide ca aripile unei păsări, două coperţi de carte. Îţi vâjâie capul dar poţi zbura într-o călătorie, departe.


Am citit noul manuscris al lui Nicolae Radu, Vagabond sub cerul de beton, mi l-a trimis pe internet. Evident că nu putea să-mi trimită copacul acasă.
De fapt nici nu avea cum să fie un copac. Ar semăna mai de grabă cu o tulpină viguroasă de viţă de vie, înfăşurată pe balustrada scărilor ce urcă desupra gării, căţărându-se ca un legendar vrej de fasole şi ancorând Piteştiul cu un otgon în cerul de beton.
Umbra se scurge leneşă şi fierbinte de pe frunze, se târăşte pe scări în jos ca să băltească noroios pe platoul pieţei, printre tarabele golite de marfă. Scurgându-se apoi dedesubt în canalele cu mirosuri pestilenţiale, emanând din ţevăraia intestinelelor de carton,  colorate în roşu şi albastru, prin care oraşul îşi elibereaza excrementele.
Lâncezeşte şi viaţă, în paginile manuscrisului dar ea colcăia strâmb, pentru că cerul de beton de deasupra funcţionează ca o lentilă de plumb, otrăvind aerul şi transformând in alcool apa imbuteliată in sticle de plastic sus la Petrochimie. Licoarea aceea verde mai mult sminteşte, decât să stingă setea.
O lume declasată cu regulile ei, bătută de soartă în mijlocul căreia s-a rătăcit scriitorul. Erau cu toţii acolo, Jimy cu câinele lui şchiop Florea, Moşu, fostul şef de gară, Piticu’ cu fetele, Turcitul şi Bǎlanu’ tovarǎşi nedespǎrţiţi la beţii şi la furturi, Pardaian vǎtǎful peste cerşetori cu nelipsita lui slugǎ Cimitir - cel care caftea datornicii - Paloma lângǎ paraliticul Dudu, Isaura, Michiduţǎ, odatǎ campion naţional la lupte…
Nicolae Radu face cu personajele sale un târg. Le va împrumuta limbajul colorat şi frust, iar în schimb, îi va învăţa să-şi ţină echilibrul, să se caţere pe tulpina de viţă de vie încolonaţi, până sus aproape de cerul de beton şi acolo să primească pe rând aripi de îngeri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase