sâmbătă, 8 aprilie 2017

De ziua Claudiei



Ies din Dosarul Albaştrii, ediţia doua la care lucrez acum şi plec la cumpărături să mă mai luminez. Suntem în 2017. Încercuiesc tot mai strâns aproape 70 de primăveri. Nu că nu s-ar vedea, dar şi salcia cât e ea de bătrână, primăvara întinereşte şi îşi trage peste tulpina scorburoasă ciucuri de flori galbene cu frunzuliţe verzi, de-ţi mai încălzeşti sufletul şi-i dai inimii brânci.

Aseară mergeam agale prin Auchan cu sacoşa mai mult goală, sub vremi ca o salcie plângătoare şi-mi sare-n faţă un snop de raze zglobiu, un zâmbet dansând jucăuş pe buzele fetei ce-mi aţinea calea. Era o tânără dotată după toate standardele europene şi încă ceva pe deasupra, zgândărindu-mi amintiri…

„Îmi daţi vă rog ochelarii să-i curăţ, să vă schimb viaţa în roz?...” Roz, după albastru…

Paralizat o clipă de idee, mă repliez la timp şi-i întind rama Pierre Carden de la ochelarii mei cei noi. Sunt foarte mulţumit de ochelari, nici nu s-ar putea altfel căci m-au costat două pensii fără exagerare.

Mi se mai pusese întrebarea şi altădată, dar pe-atunci purtam ochelarii vechi, cu un braţ între două atele bandajate cu scotch, care nu cadrau cu situaţia…

Vă mărturisesc, fără ajutorul lor văd doar întunericul, dar îmi funcţionează cu acuitate simţul mirosului şi-mi puteam închipui alături un cireş înflorit, în timp ce glasul de privighetoare ascuns sub frunze, recita o poezie optimistă despre calităţile produsului nemţesc pulverizat din flaconul ce aşeza o peliculă subţire peste lentilele mele, gata pregătite să-mi schimbe viaţa.

După ce i-a şters, mi-a întins ochelarii la pachet cu flaconul cumpărat la un preţ rezonabil. Câtă dreptate avea! Nu-mi venea să cred ce vedeam în faţa ochilor, fata înflorise zâmbind ca un cireş.

M-am grăbit să ajung acasă să o privesc şi pe nevastă-mea prin lentile, s-o văd măcar zarzăr. Nu sunt pretenţios…

Nu mi-au ajuns banii să-i cumpăr ţigări! Cu legea asta anti-fumat pe care tocmai a promulgat-o preşedintele, poate se lasă!...



Acasă, de unde zarzăr înflorit?... Nevastă-mea a luat foc precum o tufă uscată de lemn câinesc.

„Măi omule te-ai tâmpit? Du flaconul înapoi şi să nu vii fără ţigări că-ţi arunc pe fereastră laptopul cu albaştrii tăi cu tot, că doar la scris ţi-e gândul! Nu pot să te trimit undeva, că umbli cu capul în nori!”

 Avea şi ea dreptate! M-am întors la Auchan. Poate că azi e ziua mea norocoasă şi cireşul nu s-a scuturat. Da, ce zi o fi azi?...

„Sâmbătă 8 aprilie.” Îmi răspunse fata zâmbind din cireş. Ziua de naştere a Claudiei, gândesc. N-a trebuit să-i spun nimic, mă aştepta. Mi-a cerut ochelarii să-i mai şteargă o dată…



Stăteam aşezaţi la o masă în curtea Claudiei, casa cu două chepenguri la poarta de pe strada 9 Mai, tineri. Şi Ică, şi Nae, şi Ges, şi Mariana Ştefan, venise şi Vlasie să împrumute o carte, Geo cu aparatul lui de fotografiat… Eram toţi albaştrii sub cireşul înflorit.

Vavama, bunica ta, cu un borcan de sticlă în mână ne împărţea în pahare, le adusese pe o tavă, vin roşu. Te lăsai aşteptată şi ai apărut pe treptele din spatele casei, atentă, uneori  gleznele te trădau, îmbrăcată într-o ie cu flori galbene şi frunzuliţe verzi. Aveai în mână un coş plin cu cireşe şi în priviri un snop de raze. Nu, cu cireşe, nu! Aia a fost altădată, când ne-ai agăţat de urechi chite de cireşe, ca cercei. De data asta erau gogoşi făcute de mama ta. Le-ai pus pe masă şi ne-ai rupt file dintr-un carnet, să scriem fiecare o poezie într-un vers, pentru tine. Apoi le-ai citit cu voce tare pe toate amuzându-te teribil. Şi ne-ai sărutat. Aş mai fi rămas dar închidea la tutungerie…

La mulţi ani Claudia! Ţii minte ce ţi-am scris atunci?

Zbor întins şi senin zilelor tale ca un albastru de duminică!

Fragment din ediţia II-a a Dosarului Albaştrii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase