marți, 18 octombrie 2011

O poveste de succes


Sponsor: magazinul online de Cadouri Borealy
Nume proba: Calatorie in Viitor
Enunt proba:
Sunteti in anul 2031, ati calatorit 20 de ani in viitor. Ce ne intereseaza sa stim este cum a evoluat magazinul online de Cadouri Borealy – www.cadouri-originale.ro – in ultimii 20 de ani. Va rugam sa atingeti urmatoarele aspecte: Ce tehnologii & inovatii au fost implementate? Cum au evoluat cadourile? Care este raportul intre magazinele fizice traditionale si cele online?



De succes sau nu, orice poveste începe cu „ a fost odată”, după care autorul introduce pe rând personajele şi conduce firul poveştii după cum îi  dictează inspiraţia şi bunul său gust, beneficiind fără îndoială de experienţă, fler, dar şi prospectiuni ale pieţei.
Ştiinţa seducţiei cititorului, nu poate să lucreze singură dacă cel care emite, atins de har, nu-i  stimulează creativ percepţiile estetice partenerului întru spirit. Libertatea de a alege, posibilitatea de a te include ca parte a întregului, e adevarata artă.
Borealy, www.cadouri-originale.ro, a început ca poveste prin 2008. Acum in 2031 dupa aproape 25 de ani de existenţă în care a trebuit să se lupte cu zmeii şi balaurii celei mai puternice crize financiare din 2010-2015, după ce a traversat bombardamentul cu viruşi care ameninţau la un anumit moment prin 2025 dezintegrarea internetului şi după ce asteroidul acela păcătos, a îmbolnăvit minţile mai marilor lumii şi i-au determinat să părăsească planeta, în căutarea unei alte lumi mai puţin expuse în navetele spaţiale puse la dispoziţie de omuleţii verzi(până la urmă pentru Terra, exodul ăsta s-a dovedit o binefacere) – Borealy, ca firmă a obţinut exclusivitatea în comercializarea online a segmentul de mare succes al bijuteriilor de Roşia-Montana. Nu a neglijat de altfel nici bijuteriile clasice.
Misterioasele brăţări dacice, colierele şi cerceii  prelucrate ca piese în unicat de cei mai renumiţi bijutieri formaţi la şcoala  Apusenilor, deschisă o dată cu exploatarea minieră a filonului acela de aur roşu, pe care secole de-a rândul bâtrânii mineri, din generaţie în generaţie, au reuşit să-l ascundă, au reprezentat o strălucită idee şi un mare bum economic.
Borealy a ştiut să managerieze oportunitatea celei mai de succes afaceri şi a cucerit inimile femeilor de pe întreg mapamondul, având în staif, IT-işti de renume.
A rămas după 25 de ani la mare preţ seria Miresei, nicăieri în lume, nicio mireasă n-ar concepe să păşească la ceremonie, fără să fi trecut mai întâi pe la camera Web a magazinului Borealy, ce te farmecă precum o aurora boreală. Competiţia cu magazinele clasice în care trebuia sa te deplasezi, să pierzi vremea în aglomeraţie şi să suporţi uneori limbajul neadegvat al vânzătorilor, era de mult câştigată de magazinele site-uri online, civilizate, practice, în spiritul vremii după ce s-a depăşit cu brio criza internetului.
În timp ce eşti condusă prin spatiul 3D în care strălucesc exponatele, designerii studiindu-ti trăsăturile, starea sufletească, liniile corpului, culoarea pielii şi ţinuta îşi fac meseria. E de bon ton de precizat, cu atât mai inspirată şi reuşită nepreţuita bijuterie, cu cât clienta este dispusă sa-şi arate culoarea pielii, goliciunea trupului, liniile de forţă eliberate de închistările gândului, când face comanda. Curajoase s-au numit poate doar cele dintâi, ulterior, nudul la camera Web a devenit un fel de instrument de lucru, a intrat în normal. Muzică în mod fericit te însoţeşte discretă, subliniind diversele accesorii ce ţi s-ar putea potrivi la respectiva ocazie, pentru a putea cucerii admiraţia deplină a celor ce onoreaza evenimentul. Şi nici ce s-a terminat turul magazinului şi poţi admira deja desenul brăţării pentru care practic ai descins. Maeştrii bijutieri, desăvârşesc visul modelându-i unicitatea cu rafinament.
Operatorii de zbor asteaptă în micile lor aparate să fie încărcată caseta şi celelalte accesorii pe care le-a avut în comandă cumpărătorul şi bonus, cadoul personalizat din partea firmei.
De mare succes sunt de asemeni seriile noi de Spectacol particularizate pentru Operă, Teatru, Evenimente sportive sau  Recepţii la ambasade şi mai nou, la Cosmodrom.

Au traversat eroic timpul şi bătrânele coşuri populare ofertele de Crăciun de Mărţişor sau de Valentine's Day

Din păcate nu e acasă soţia să mă completeze. Ea face cadouri şi era în măsură să-mi spună cum au evoluat tehnologiile şi inovaţiile în domeniu. Grea proba asta pentru Concursul SuperBlog

Un comentariu:

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase