duminică, 2 iunie 2013

Bookfest. Defileul actorilor.




          Postările de până acum au vrut să arate că din punctul meu de vedere(de ce să conteze punctul meu de vedere?... când măcar şi virgulele, înnoată la mine prin text dezordonat, ca nişte peştişori speriaţi de hăul răsucit între subiect şi predicat de propriul gând?), sărbătoarea cărţii începută mai timid ca altădată nu a atins nivelul pe care mi l-aş fi dorit.(acceptaţi vă rog salturile, destul de largi, peste paranteze, ca exerciţii de gimnastică!) Dovadă că organizatorii au dat în stăpânire Pavilionul Central, unei expoziţii de bunuri de consum şi servicii, păstrând pentru carte un drum colateral, undeva în dreapta   Pavilionul C (litera asta joacă în A-ltă ligă. Bine că n-au ales un loc mlăştinos şi n-au secat fântânile...).
          Ziua de sâmbătă, 1 iunie, a prins în sfârşit culoare pe placul Nikonului, bucurându-se şi el şi soarele de afluenţa vizitatorilor. Lumea mică, aleasă, specială a iubitorilor şi creatorilor de literatură, a ţinut să voteze pentru viitorul care contează, cel adevărat al frumoşilor nebuni ce încă mai cred că slova scrisă trăieşte şi în viaţa de după.
          Am ales pentru azi „monumentele de patrimoniu”, fericita sintagmă a academicianului Răzvan Teodorescu, fost ministru al culturii, mai mari, mai mici. Obiectivul aparatului meu a tremurat de emoţie, fascinat să găsească sub platoşa cărnii, sutele de vieţi arse pe rugul marilor scene, o clipă cât veşnicia. E greu să te regăseşti pe tine însuţi ca personaj, luptând cu munţii pe care singur i-ai înălţat.
          La BOOKFEST, în aceste zile, am avut privilegiul să înregistrez imagini cu uriaşi. Poate cineva să conteste ameţitoarele piscuri pe care le-am fotografiat? Muntele Beligan, Culmea Tamara, Piscul Mălăele sau Grohotişul Uritescu?...
          După defileul actorilor am fotografiat la întâmplare. Vă invit să priviţi:




3 comentarii: