duminică, 14 august 2016

Râzi tu râzi Harap Alb



Nu putem aduna pe spinarea lui Titu Maiorescu lângă faptele bune şi toate relele de pe vremea aceea ale lumii! Se zice că în povestea Harap Alb a lui Ion Creangă, înainte de a fi tipărită, în caietul caligrafiat cu grijă de genialul povestitor, mai vieţuiau în gaşca de personaje fabuloase, alături de Gerilă, Fomilă, Setilă, Păsări Lăţi Lungila, încă altele. Prieteni cu fiul cel mic al craiului pe numele de poreclă pus de Spân, Harap Alb.

Editorul a tăiat în carne vie, dedându-se la o serie de crime în lanţ, mai ceva decât Recep Erdogan în vremea de azi, sub motivul că gaşca de pehlivani, devenise prea indisciplinată şi trebuia flexibilizată şi restructurată ca să semene cu o armată şi să poată fi ţinută neapărat sub control, să nu gândească niscaiva lovituri de stat.

Nu la întrebat nimeni de sănătate pe editor şi nu l-a anchetat pentru faptele sale penale, căci pe vremea aceea era necazul că nu se inventase DNA-ul şi nici un procuror n-a preluat cazul.

Urma o importantă bătălie, un fel de Olimpiadă  pe bune, un război psihologic general, tenace, pentru descurajarea masacrelor şi consolidarea luptei pentru pace cu oastea Împăratului Roşu. Scopul scuza mijloacele! Trebuia cucerită neapărat zvârluga aia de fată a împăratului. Răpitor de frumusă, dar încăpăţânată ca o catârcă. Nu s-ar fi lăsat să fie dusă mireasă, nici în cârcă.

Ea avea o păsărică fermecată în tezaur şi aceasta s-a întrecut cu calul lui Harap Alb la final, să se vadă clar cine câştigă medalia de aur.

Pare că editorul a avut dreptate când a simplificat situaţia, retezând din fantezia autorului, căci la fel ca şi la mine acum, exista riscul ca povestirea să devină stufoasă şi încurcată de nu se mai înţelege nicicum. Ai răbdare cititorule, să ne ţină Dumnezeu cuvintele până la sfârşit în poveste, că înainte mult mai este de povestit.

Unul din personajele nedreptăţite de editor pare să fi fost Harăpilă şi altul Merge.

Merge ce merge dublul nostru pe drumul lung şi ajung în finală de la Rio cu brio. I-am revăzut pe cei doi în toată splendoarea câteva seri la rând. Harăpilă Tecău stând aplecat ca un hău de umbră deasupra fileulei. Nici pasărea nu mai trecea de zid, d-apăi mingea!  Şi Mergea Florin, spumos ca un vin. El voia să ia partea leului şi se dădea puţin mai cocoş. Tot timpul ar fi sărit la bătaie, numai să cucerească Olimpul şi să mănânce la sfârşit, langoşi cu Diana şi medalia de aur la gât.

Întâmplarea a făcut ca Spânul ăla de Nadal, uns cu toate alifiile să-l ia lângă el în barcă pe Lopez. Ăsta micu parcă toată viaţa lui prinsese fluturi şi făcuse sărituri la trapezprinznd n zbor boabe de orez.

Au pierdut medalia băieţii noştri, dar au fost fabuloşi luând cu ei doar agintul şi n-au scăpat fata împăratului Roş…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase