luni, 23 aprilie 2018

Albastrul de Gicu



Fragment din „Albaştrii. Dosarul” Ediţia II-a în curs de apariţie

Dacă mă-ntorc în carte şi o fac de câte ori mă aşez să con­tinui, constat ce puţine lucruri am spus despre Gicu. Şi e nedrept. El a fost cu noi întotdeauna, inclusiv la proces, copil de trupă.
Când trebuia să cumpărăm ceva, ce să cumpărăm? cafea, votcă, ţigări, el mergea, Gicu „muşteriul". Ne asculta atent când dezbăteam un subiect şi încerca să priceapă, se mai plictisea e drept şi atunci spăla ceştile de cafea, curăţa scrumierele, iar apoi sportist alerga în tenişi muzică pe undele radioului. Reţinut, încercând să nu ne irite. Nu reuşea tot timpul!
Cu fetele reţinerea îşi pierdea obiectul. Aici presta Gicu la turaţie maximă, dar fără largă expunere. Sunt sigur că ar avea ce povesti, lucruri colaterale, cancanuri încurcate cărora în spe­cial eu nu le făceam faţă. Nu mi-a dat voie să scriu, dar mă risc. Mi-a povestit ce i s-a-ntâmplat odată la mine în apartament. Avea şi el cheie, mi-a mărturisit abia acum. Eu eram la serviciu.
—Era ceva trafic în lipsă, acasă la tine!...
Tocmai agăţase o prospătură. N-a mai avut răbdare. S-a oprit cu trofeul în prima cameră nemobilată, la caracatiţă, direct pe linoleum. Şi când să se-nalţe în culmea gloriei, în loc de imnul campionilor şi de ovaţii, neunsă, scârţâi prelung uşa dinspre dormitor(nu era montată demult!)…
—Instinctiv, aş fi vrut măcar să acopăr partenera cu corpul, către peretele camerei, dar am simţit cum mă răstoarnă tipa, împingându-mă şi ridicându-se goală cum o stabilise în principal natura (dar şi eu o ajutasem recunosc, pe moment…), ca s-o întâmpine pe cea care apăruse în cadrul uşii, o cunoştinţă desigur pe care n-o mai văzuse de mult.
Ea era învingătoarea, cea cu mintea liberă şi trupul fără ascunzişuri. Sării peste mine sportivă. Gla­surile de surpriză li s-au contopit în sporovăială şi chicoteli, înainte să apuce să-şi tragă bluza. Noi băieţii, uşor excluşi, stingheriţi de privelişte, ne-am dat mâna. Şi de-atunci am rămas oarecum prieten cu vără-tu Dorel. Venise să-ţi repare chiuveta, dar ca să nu se plictisească nu venise singur...

    Azi e ziua lui Gicu. La mulţi ani prietene oriunde te-ai afla! Am sǎ beau un pahar în cinstea ta! Gicu e supǎrat pe mine. Se pare cǎ m-am bucurat prea tare, sau nu m-am bucurat îndeajuns, scriind câteva rânduri de întâmpinare pe blogul meu, fǎrǎ sǎ-l întreb. Publicase o prozǎ excelentǎ în revista Argeș și cum tot timpul îl bǎteam la cap sǎ-și strângǎ materiale pentru o carte, credeam eu cǎ așa am sǎ-l impulsionez. Se pare cǎ lupta lui cu necazurile și nedreptǎţile vieţii încǎ nu se terminase. Lupta lui cu balaurul continuǎ și azi, dar cu siguranţǎ va ieși învingǎtor! I-o doresc și cred că până la urmă își va gǎsi timp și pentru îndeletnicirea aceea pentru care e dǎruit. Linkul acesta vǎ poate duce în împǎrǎţia lui.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase