Dreptatea preşedintelui

În câteva zile voi urca pe raftul bibliotecii Al cincilea anotimp. De fapt e a cincisprezecea carte a mea. Opt de poezie şi şapte de proză. Cu trei patru ani în urmă – până atunci adunasem vreo şapte-opt volume, tot aşa din ambele părţi, încă îmi doream să am carnet de membru în sindicatul scriitorilor – un preşedinte de filială mi-a reproşat.

Ionescule, hotărăşte-te ce eşti! Ori prozator, ori poet. Nu se poate amândouă!... Pe bune?… Am lăsat uşor enervat dosarul acolo şi am plecat crezând că totuşi va ajunge la Bucureşti, că Uniune e instituţie serioasă, eşti primit în ea pe cărţi, nu pe ouă, numai de la găină porumbacă…

Dacă a ajuns dosarul?... Ca într-un vis urât am recuperat dosarul după doi ani, plin de praf dintr-o magazie. Nici măcar nu fusese deschis.

Şi cum nici o altă filială nu mi-a făcut invitaţie să-l depun la ei şi să-mi dea carnet în timp record, nu am nici o refutaţie, din păcate, să fiu de acord că omul ăla avea dreptate.

Nu poţi fi şi prozator şi poet!...