miercuri, 4 decembrie 2019

CăpriorII casei


S-au scurs cinci ani de când în decembrie 2014 mi-a apărut şi a fost lansat la Piteşti unul dintre cele mai dragi volume de poezie ale mele, Norduri. Când am avut prima oară cartea în mână şi am citit-o de control, pagină cu pagină, am descoperit că lipseşte un poem. Am verificat email-ul trimis lui Vlasie la Paralela 45 şi am constatat că greşeala îmi aparţine exclusiv. Rătăcisem poemul pe undeva şi fără „nordul” acela… era ca şi cum din structura acoperişului casei, ar fi lipsit un căprior. Ce era să fac, n-aveam ce! Construcţia se terminase…
Şi totuşi o idee tot am avut. Mi-am adus aminte că în unele părţi, la o casă nouă, pentru a fi apărată de spiritele rele şi de primejdii, pe coama acoperişului, spre nord, se montează un cocoş de tablă. Zis şi făcut! M-am apucat să scriu de mână pe coperta din interior a cărţii, poemul uitat. Până ce am obosit şi scrisul a devenit dezlânat.
Măcar ştiu sigur că tuturor Nordurilor din ziua lansării le-a fluturat pe acoperiş un cocoş de tablă, scris de mână în loc de autograf.

Am avut grijă să repar cumva şi în Antologia Argintarium poemul uitat a reintrat în drepturile lui la pagina 148.

poem uitat

dinspre nord vin cuvintele
soldaţi în refacere
obosiţi sub pielea lor transparentă…
în sângele gros coclit
în loc de steaguri
bandajele albe abia mai fluturǎ

pâlcuri pâlcuri
în propria umbră
se așează pieziș
potrivindu-și timpul
după mușchiul copacilor
și sunetul cornului după clopotul mut

soarele însemnat de suliţi
se zbate la capătul zilei
doar nordul nu minte…
literele ies în lumina
lăptoasă ca râmele

calea lactee e un câmp arat
în urmă păsări de noapte
răscolesc brazdele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu