Timpul seamănă cu un tren

 

Călătoria încheiată pe A 77, ar fi putut fi desigur efectuată și pe calea ferată. De-aia ofer celor care au fost cu gândul lângă mine ieri, și alternativa CFRistă... E drept, mai zdruncinată și mai tristă cum se pare că e adevărul stării de fapt...

Odată cu mulțumirile pentru urări, pe care le postez aici cu mult drag, vă asigur că dacă nu vă vor fi pe plac versurile mele(prea filozofarde... Țara arde și baba se piaptănă!...) o felie de tort de la  Irina - Casa cu prăjituri, sigur vă va umple de plăcere. Doar informația de la mine e gratuită, marfa se plătește...

Încă o dată vă mulțumesc și vă doresc sănătate!

 

77. timpul seamănă cu un tren

 

timpul seamănă cu un tren

poate e trenul trecând peste noi...

noi traversele căii ferate,

om lângă om susținem șinele

pe care lunecă locomotiva și vagoanele...

 

o perioadă scurtă devenim pasageri

însă nu poți alege liber nici trenul

și nici segmentul de drum

poți nimeri un tren de marfă

nu e de preferat bou-vagonul

de la sindromul vacii nebune

animalele vii se transportă doar congelate

 

poate fi un tren cu soldați răniți

se poate și un tren de mare viteză

două-trei sute de km pe oră ploaie vânt

doar zăpada și dumnezeu întârzie sosirea

 

lumea nu se înghesuie în trenurile rapide

în vremi de criză se grăbește doar timpul

 

totdeauna pasagerii se ciondănesc

pentru locurile de la geam

bătaia mare e pe trenurile fantomă

acelea sunt trenuri de lux

unde timpul cosmic își împlinește

călătoria de plăcere lent de-a lungul căii lactee

 

am urcat în orient-expres era plin

de baroni conți spioni actrițe și balerine celebre …

 

întreg personalul în uniformă

se uita la mine cu ochi neliniștiți

valuri izbind o stâncă ivită în calea lor

am scos biletul de călătorie și

legitimația de poet era un fals

nu sunt membru al uniunii scriitorilor

SĂ MAI ȘI ZÎMBIM

 

Azi 1 noiembrie e Ziua Evei(Eva Monica Szekely). Ieri 31 octombrie a fost Ziua Denisei(Denisa Popescu Martin, iar mâine e Ziua Gușterelui(Ion Toma Ionescu). Se pune firesc întrebarea ce legături magice pot fi făcute, încât lighioana aia șmecheră de guștere să se urce pe puntea catamaranului celor două respectabile, dar și frumoase doamne(!), navigând profesionist cu pânzele întinse în oceanul nu întotdeauna liniștit al spiritului și culturii.

Pentru cine nu știe ce e un catamaran, este o ambarcațiune elegantă, agilă și încăpătoare alcătuită din două corpuri de plutire legate de o punte. Pe acea punte s-a strecurat acel șmecher de guștere, întrevăzând posibilitatea unei experiențe de navigație lină și liniștită.

Ca să traduc într-un fel, Eva Monica universitară de limbă română din Târgu Mureș i-a dăruit Gușterelui când a pornit în lume, un studiu critic în extenso, un fel de certificat deschizător de drumuri, iar îngerul antiglonț al bibliotecii piteștene i-a organizat o lansare de neuitat ca să rămână în memorie, cum numai Denisa o poate face.

Fără legătură cu ce am încercat să spun până în momentul de față, în spiritul reformelor guvernamentale(nu strică un pic de ceață!), mai ales tăierile de pensii speciale cu judecători cu tot(să nu vorbesc cu păcat), care mie mi se par un lucru de apreciat (sper să nu fiu judecat la Curtea Constituțională pentru asta), am vrut să fac urări de LA MULȚI ANI, o singură dată pentru cele trei aniversări...

Și în loc de flori, să zâmbesc și eu, să zâmiți și dumneavoastră, am să vă povestesc despre floarea de tei a Gușterelui AlBătrân...

 

BUNICUL TOBÂRLAN

 

Bunicul Tobârlan,

dinspre partea tatei,

avea un picior beteag şi baston.

Căzuse în grădina Dumitrei,

galanton,

la un an după ce împlinise 76,

urcat de dragul ei

să-i culeagă floare

din tei.

 

Dumitra, de tânără

fusese bună prietenă

cu bunica Lina...

Frumoase amândouă(!)

şi multe inimi au frânt

chicotind împreună

și povestindu-și

una alteia

aventurile.

 

Până ce Lina

(Cum își face viața împletiturile!...),

i-a destăinuit

ca o proastă într-o seară,

așezate pe bancă

sub teiul din grădina

Dumitrei de peste drum,

că Mitică vrea

s-o ceară de nevastă.

 

Odată de pe fruntea

Dumitrei nori neguroși

au străpuns cerul

ce se înstela liniștit!

Și fulgere au țâșnit

din ochii ei frumoși!...

Avea pentru Mitică

Tobârlan un plan,

gândul ei ascuns.

 

Cu bunicul însurat,

Dumitra a păstrat legăturile

de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat...

Cum să lași fructul copt, necules!

Și, la timp potrivit

când bunica Lina rămânea grea

și slavă cerului a rămas des,

născând zece prunci

dintre care au trăit opt),

 

Cum spuneam,

la timp potrivit

li s-au împletit de-atunci

nu doar gândurile,

ci s-au înnodat

şi niscaiva rânduri-rânduri

de legături ascunse,

pe care le știa

toată Valea Pribei.

 

Probabil le aflase și teiul,

fragil la suflet și sensibil.

El ce să zică și cum să tacă?...

Nu s-a opus când Dumnezeu

a rupt o cracă

de sub picioarele

lui Mitică,

pedepsindu-i

călcătura strâmbă.

 

De la un timp(am 76!),

anii sunt tot mai grei...

Simt că mă junghie

şi pe mine genunchii,

s-au betegit şi ai mei

de când am început să înțeleg

buchea lumii

cu adâncimile ei

nepătrunse...

 

Pe femeile care şi-au cuibărit

în inima mea

gânduri ascunse,

indiferent că erau Ana,

Gena, Adriana. Lorena,

Lia sau Miruna,

le-am numit pe toate Maria,

ca şi cum ar fi fost una,

şi... m-am ferit să mă urc în tei.

 

Cu junghiul şi mintea de-acum,

nu mai sunt sigur

că atunci am judecat corect!

Îndoiala e tot mai mare!...

La ce bun a fost să respect

cele zece porunci,

să țin post şi să nu mă urc în tei

să culeg floare pentru

mai multe femei...

 

dacă genunchiul oricum mă doare?...

Gelozie

 

 

Intru pe terasă

şi privesc peste umăr,

un singur om,

multiplicat fără număr

în raze

înșelătoare...

 

Lasă impresia,

în diverse ipostaze

că a ocupat

toate scaunele

şi extaziat de plăcere,

bea o bere...

 

Sporovăieşte râzând

cu vrăbile

şi cu o sclipire în ochi

de om blând,

își ascute în gând

săbiile...

 

Nu, n-am să cad

în plasă ispitei,

căutând pe sub masă

în frunzele toamnei

gelos,

urma Lolitei!

 

Îmi place aici e frumos,

trebuie să recunosc

pe terasa toamnei

amiroase încă

a mosc

şi gutui...

Volum în pregătire

 

De sezon. Pall Mall alb

 

Ies din Dosarul Albaștrii, ediția definitivă la care lucrez eu de-o viață, au lucrat și alte structuri înainte, în dosarul original descoperit la CNSAS, dar estimez că tot nu voi reuși să-mi găsesc starea, să reușesc să leg linia întreruptă dintre cuvinte și să deslușesc prin ceața hipo-alergenică trasă ca o husă de protecție peste răspunsul la întrebarea stenică. „Ce-i mâna pe securiștii ăia triștii în luptă, cu niște prunci ce eram pe-atunci prin anii șaptezeci, să fim considerați „dușmani ai poporului”? Era o crimă că nu scriam poezie patriotică și aia care o scriam noi în versuri albe, absurde, n-avea rimă?... ”.

Ca să mă mai luminez, mă retrag din fața laptopului și plec la cumpărături. Nevastă-mea azi face sarmale şi am uitat literalmente aseară, să-i cumpăr condimentele specifice. Lista e scurtă. O țin minte la fel ca pe informatorii din dosar. Mi-a precizat clar, patru-cinci ardei grași, nu mai mulți că sunt scumpi, să-i pună pe fundul oalei să dea gustul sarmalei,  condimente şi mărar”.

„Mă lași!?... Nu-i a bună! Parcă niciodată nu mi-a fost mai ușor!... Să iau totuși telefonul după mine că nevastă-mea poate-și revine la sentimente mai bune. I se face dor să mă sune și-mi mai spune câte ceva…”

„Alo tati, să mai cumperi șuncă de pui de la Meda, lumânări pentru tort, două kile de struguri, banane, zece ouă, o cutie de vin de la Budureasca, demisec sauvignon şi nu uita de ţigări și cinci sticle de apă plată…” Nu se mai putea opri, parcă dansa în ton cu muzica fecioreasca cu figuri… „Să vii repede! Când ajung dânşii de la aeroport să fie apa rece în balcon. Nu e ger, dar orișicât! Oricum în frigider nu mai are loc…”

Îmi făcusem planul de acasă. Intru la Peny. N-am de ce să calc în Auchan că-i aglomerat. Şi-am intrat. Pun ardeiul în coş, îmi iau Bucovina de pe raftul cu produse româneşti, ocolesc de trei ori, dar nu dau fatalmente de condimente pentru sarmale.

„Lipsesc din galantar, nu-i sezon!... Până-n decembrie avem doar ocazional.” M-a asigurat pe un ton amical un bodyguard în uniformă, al locului.

S-a înțepenit roata norocului, unu-doi! Nici n-am luat bine Bucovina şi am pus-o pe raft înapoi! Hai la Auchan frățioare că ăla e magazin mare!

La Auchan, un ocean de lume cumpăra varză pentru murat. 3,85 lei kilogramul. Se cântărea la bucată, lipeai eticheta pe fiecare varză şi o puneai în cărucior. Şi apoi rânduri-rânduri, postomol, te călcai în picioare la casa de marcat!

Cum să ajung la cântar? Când să mai ajung la casă? Şi ce le pune nevasta oamenilor ăia pe masă?... M-am apropiat într-un final după două ore cu dificultăți majore. Casierița m-a fixat cu privirea ei lungă şi mustrătoare  ca şi cum şi-ar fi lăsat teiul în urmă mirosul de floare petrecută.

„Domnule aţi amestecat ardeiul în pungă!” Așa era. Doi ardei căpiați se amestecaseră printre ardeii grași normali, dar eu îi luasem din același loc la același  preț. De unde să știu fapte nebănuite, că dumneaei nu vedea cu ochi buni legăturile stabilite între ardeii de sexe diferite?...

N-a vrut sub nici-o formă să mă lase să trec. I-am spus să-i scoată pe-ăia roșii, îi lăsam ei suvenir, vă jur!... Să şi-i bage în c… pardon!... unde vrea ea, şi-i plătesc toată consumația la prețul marcat pe etichetă. Chilipir un așa client, mi-am recunoscut vina.

Ce să mai povestesc? Cum mi-a crescut adrenalina şi mi-am ieșit din fire? Cum m-am întors la cântar, în partea cealaltă de clădire şi-acolo am uitat Bucovina la ruși... Cum îmi era de grabă, gata-gata să răstorn în cale o babă şi cum ajuns afară m-am trezit scos din răbdări, într-un târziu … ca Ion fără țară. Măi dragilor, la omul sărac... nu-i altă cale! Se putea fără sarmale, dar fără țigări nu scăpam viu!...