luni, 20 februarie 2012

La o aniversare



Alexandru a făcut 8 ani. Cine a mai călcat pragul  acestui blog, ştie povestea lui Alexandru. Nu vreau să vorbesc azi despre autism. Încă am convingerea că mahrama blestemului absurd, se va rupe cumva întru neclintirea de stâncă a voinţei părinţilor şi puterea fără margini a lui Dumnezeu. Altfel la ce bun credinţa, ca o liană agăţătoare aruncată cerului, la ce bun ştiinţa, iscodind taina miracolului! Ne-ar rămâne doar patimile, întunericul şi neputinţa. E mult mai mult în secvenţa ce ni se dă scrisă, într-o viaţă de om.
Chipul luminos al nepotului meu, glasul lui curat şi limpede, te străpunge cu nedisimulată mirare că tu, nu poţi vorbi simplu şi direct ca el. Ce-ţi vor fi trebuind cuvintele acelea întortocheate, lungi, când sunetele scurte dintr-o singură suflare sunt suficient a gândi! Când dintr-o singură privire îţi poate citi sufletul!
El ne-a primit deja în lumea lui. Greutatea e la noi să-i gasim cheia potrivită lumii complicate în care trăim.

5 comentarii:

  1. Din pacate noi,asa zisii oameni" normali"suntem mult mai inchistati in Eul nostru ,mai dificili si mai greoi in intelesul si intelegerea vietii, decat copii care sunt prozinierii acestei boli,daca putem sa o numim "boala".Suntem datori sa privim acesti copii ca pe fiinte firesti,cu sentimente si trairi si sa incercam sa trecem dincolo de barierele standard pe care unii sau altii le-au trasat.Lumea lor este alta decat a noastra,dar de multe ori mult mai umana ,mai sensibila si mai plina de iubire decat a multora din noi.Ei au un mare atu:nu stiu sa minta,sa insele,sa joace teatru.Ei iubesc cu sufletul lor intreg.Totul e ca noi sa stim sa le deschidem brate largi de dragoste si sa-i primim in toate incaperile din casuta inimii noastre.Candva,vom putea privi rasaritul impreuna! Il iubesc fara sa-l fi cunoscut fiindca e un om,un copil pe care candva ingerii il vor lua pe bratele lor intrebandu-l de comportamanentul semenilor lui.Voi dori ca el sa poate spune doar atat despre mine:este un OM!

    RăspundețiȘtergere
  2. Citeam undeva că în primii ani de viaţă noi comunicăm direct cu lumea, apoi sîntem "educaţi" şi uităm a trăi...
    Pe de altă parte, înaintînd pe calea spirituală, cuvintele ne prisosesc.
    Eu cred că nu este o boală, ci un dar...

    "cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
    aşa de mult să plânga şi n-au putut." Lucian Blaga

    RăspundețiȘtergere
  3. Va trebui sa se apere singur de batjocura cuvintelor stalcite de ceilalti, va trebui sa invete sa nu-si risipeasca lacrimile, noi nu suntem vesnici sa-l ocrotim
    Cu stima domnule munteanul

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase