joi, 12 iulie 2012

Paparudele _ pamflet


             
              Paparuda este un ritual specific în arealul românesc, ca o reminiscenţă a trecutului, dar se ştie că are o origine păgână, numele derivând din cel al zeiţei slave Perperuna. La vremi de secetă, pe uliţele satului, din poartă-n poartă, fetele purtând fuste din plante împletite, invocă ploaia şi cer să fie udate de gazde, pentru ca cerul să se îndure şi să desferece apele.
            Pe post de paparudă modernă, premierul Victor Ponta a bătut din poartă-n poartă la Bruxelles, cu cravată şi costum adecvat, dar indiferent ce-ar fi purtat, era vizibil pentru oricine că se înfăşurase cu câteva rânduri de fuste neaoşe din arealul tradiţional ţigănesc, confecţionate din foile plagiate ale tezei sale de doctorat.
            A încercat să explice mai marilor Europei, doar  celor care i-au deschis, că prăpădul din ţara lui, nu-i soarele ce se topeşte pe cer, nici criza, ci preşedintele Băsescu, el e miza fierbinte!

Paparudă rudă,
Pe Băsescu-l udă,
Şi să curgă ploaie,
Peste el şiroaie
Cu găleata, leata
Să se stingă gloata.

            Numai că ăştia parcă erau turci. O ţineau una şi bună cu Constituţia.
            „Ce dracu domnule Schulz, nu înţelegi că numai Jos Băsescu e soluţia!? Doar eşti din familia mea politică!...Si dacă doamna Merkel nu-şi cere scuze, acuşi-acuşi c-a jignit românul, eu schimb stăpânul şi mă duc la ruşi, că paparuda le ei are altă rezonanţă mitică!”
            E treaba matale! Ai libertate deplină şi dacă tot pleci ia-l şi pe Crin de la Cotroceni din grădină.

Hai Catrino să sărim
Paparudele!
Că ştii toamna ce păţim
Paparudele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase