vineri, 18 aprilie 2014

Toamna patriarhului



Aruncase nǎvodul
de frunze verzi
spǎlate de ploia nobilǎ
din Macondo,
visǎtoare
și limpede precum vesnicia

și în jocul acela îl închipuia
potrivit
pe García Márquez
Un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme
recompunând grǎbit
cu respiraţia înfierbântatǎ
ultima paginǎ
a Veacului de sigurǎtate

Erau rânduri întretǎiate
șir de cuvinte intraductibile
ca zbaterea unei pǎsǎri
ce simte golul din aer
la ultima
rǎsuflare

Captiv în ţinuturile Nordului
Cu urma sângelui sǎu
pe zǎpadǎ
începuse deja sǎ scrie
Cronica unei morţi anunţate
într-un alt veac
mai lung.

În Joia Mare a Paștelui Gabriel García Márquez...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase