miercuri, 5 august 2015

Impletituri de lȃnă



            Nu pe pământ ȋși are viaţa tărâmul fericirii. Dar ca să-ţi rămână întreagă şansa de a ajunge la el, să poţi înţelege deplin se cuvine să traversezi încercările suferinţei. Când mama mea Aurelia, înainte de a fi eu, s-a căsătorit cu tata, cei apropiaţi şi doctorul Galibin au păcălit-o cumva pe copila de 19 ani, încercând s-o oprească să-şi aleagă cu tata acelaşi drum, pe motiv că rănile războiului necicatrizate, supurând în plămânul tatălui meu, pot să împiedice ascensiunea spre atingerea acelui tărâm.

          Pe tata îl chema Toma, dar el credea în iubire. Mama era cea care trebuia să-i atingă rănile. Tata a traversat mai repede încercările suferinţei ajutat de Dumnezeu şi l-am putut vedea fericit, iubitor şi blând, când m-am născut eu. A stat cu noi opt ani.   
Mama, a rămas apoi singură să mă însoţească şi să-şi completeze norma de suferinţă.

         Dar ea n-a fost niciodatã un Tobȃrlan.
       Ar fi momentul potrivit sã-i completez fișa. Am eu dreptul ãsta? Cȃnd ȋn sfȃrșit s-a recãsãtorit, aveam mai mult de optisprezece ani, terminasem liceul, și-a cerut voie de la mine, dar eu nu eram vreun pãrinte, eram copilul ei. Cum sã ceri voie copilul tãu sã-ți trãiești viața? Țineți minte, la cãsãtoria cu tata n-a vrut sã ținã seama de nimeni, nici de mama-mare Pãuna! Cȃt a insistat Galibin?... Și eu copleșit i-am spus doar atȃt:

           Mamã, dar acum sunt mare! 
       S-a recãsãtorit cu Virgil, dar povestea aia nu are nici o relevanțã pentru ce ȋncerc sã fac eu aici. Dar am promis mai la ȋnceput cã voi explica de unde a apãrut frate-meu Dan. Iacãtã cã am explicat!...

Fragment din Guşterele. Ediția II-a

Un comentariu:

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase