miercuri, 27 ianuarie 2016

Duelul amintirilor. Povestiri din Cutia de Viteze



Duelul amintirilor

M-a provocat Bebe normatorul, prietenul meu de la Cutia de viteze. Nu vă speriaţi că în duelul nostru sângele nu va curge pe jos, n-am fost rivali şi nici o blondă de la brigada artistică n-a stat niciodată între noi. Am cercetat ca să nu greşesc, în statistică. De prisos să ocolesc faza tristă că blonda ne-a trădat. Biata fată cum era să ne urce în înaltul cerului pe amândoi pe o scară de mătase? Ce era să facă, a trebuit să ne lase în gară! Şi ca să nu ne încurce s-a măritat cu altul…
Dacă cineva are de spus altceva acum, mai bine să tacă! Focul s-a stins, nu mai e fum…
Cred că v-aţi obişnuit cu stilul meu vioi… De dragul rimei, ocolesc uneori adevărul, dar nu mă întorc la locul crimei cu buchetul de flori, ferit-ai Cristos!... Din mărul acela şi ce măr frumos, n-am muşcat niciunul! Am fi vrut noi!... dar ne-a intrat fumul în ochi.
Deci: Florina, Adriana, Gina, Daniela, Camelia, Lucica şi încă o blondă de la tratament, i-am pierdut numele, fete frumoase să nu le fie de deochi! Dintre băiţi Cristi şi Petre la început. Mai apoi Dan şi Bogdan. Asta era brigada.
În tinereţea mea, momentul când mi-am pierdut tinereţea nu l-am ales singur, ci împreună cu securitatea, ea pare să mă fi deflorat ca să zic aşa. Am povestit despre acel moment în Dosarul albaştrii (aveţi aici si un link daca vreţi să citiţi cartea)… După cum spuneam în tinereţe, visam să devin regizor de teatru şi urmasem nişte cursuri de regie cu   Radoslavescu şi Nae Cosmescu (regizorii teatrului Davila) la Şcoala Populară de Artă.
Ce mi-am zis, privind cele şapte fete tinere, frumoase cum spuneam şi pe cei doi voinici cu care porneam la drum. Ce-ar fi să fac un spectacol cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici? Pe fete le vedeam pitici, piticoate(toate aveau înălţimea potrivită), iar Cristi, un electrician înalt foarte talentat, Dumnezeu să-l odihnească acolo unde cântă la chitară şi-şi joacă rolul acum) era numai bun să fie Albă ca zăpada.
Rămânea Petre. Petre, mai mutălău, aş vrea să nuanţez, nu în sensul rău n-aş vrea să renunţ nici la termen!… Băiatul avea bunăvoinţă, dar în viaţa lui nu se urcase pe o scenă, nu recitase o poezie, nu dansase cu o fată măcar, era ţeapăn, nu cântase un cântec, poate doar în baie când se bărbierea.
Mai aveam o problemă căci făceam repetiţiile în timpul programului şi brigadierii, artiştii mei, n-aveau voie să fie direct productivi ca să împiedice bunul mers al producţiei. Nu prea aveam de unde să aleg. Petre al meu lucra în producţie la operaţiile de honuire a pinioanelor şi aranja cu meşterul, îi mai puneam şi eu o vorbă bună doar eram la control în atelierul acela, ca să rămână să recupereze peste program. Cum să mă descurc cu el, era totuşi o întrebare încuietoare. Mi-am zis că am să-l fac vrăjitoare!
Zis şi făcut. N-a ieşit chiar aşa cum am vrut! Îl uitasem pe Făt Frumos şi a trebuit să mai fac schimbări umblând la călimări în context. Rochia Albă de Zăpadă am dat-o jos de pe Cristi şi i-am dat-o Adrianei. Cam mare trena, dar argint viu, Adriana umplea toată scena, talentată cum era. Frumoasă rochie avea, dar sunt convins, Adriana mea ar fi ţinut în loc trupele NATO şi goală dacă nu ningea. Dar a nins.
Urma spectacolul de gala în Cântarea României. Am mai pierdut un pitic pe ultima sută, au rămas şase gata să cad în disperare şi atunci mută Petre glumeţ nevoie mare:
Eu ca vrăjitoare am rolul mic, pot să mai joc un pitic, da să fie mai nătăfleţ!...
Aşa a fost. De atunci ani la rând Cutia de Viteze a avut apariţii de senzaţie pe scenele festivalurilor de umor: Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Vaslui, Craiova, Zalău. M-am cam plimbat cu BB normatorul pe covorul roşu prin ţară.
Fie că s-a numit Albă ca zăpada la Cutia de Viteze, fie Scufiţa Roşie, fie Calul Colectivului, spectacolele noastre s-au bucurat de multă simpatie mai ales prin originalitate.
V-am spus că n-o să iasă sânge din duelul amintirilor…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase