Tabletă în alb și negru

Cuvântul ca persoană fizică

Cuvântul, ca persoană fizică

în limba română,

are milionimi de chipuri.

Nu e nici om al străzii,

nu are nici funcție publică cu program fix,

dar nici nu poartă  

în loc de buletin de identitate,

oda în metru antic.

El nu vine din cărțile sfinte,

fundamentale, cum s-ar putea crede

și nici muşcând sânul fraged al mamei

şi prin potriviri magice

descoperind

sâmburele şi rostul dramei…

Azi a început BAC-ul. Văd

grupuri de băieți și fete grăbind

spre examenul de limbă română.

O pereche albastră,

îmi intră pe geam. Se ţin de mână.

Ea e mult mai frumoasă

decât fetele din tinerețea mea

și el mult mai înalt.

Dar cuvintele lor țipă, mirosind a asfalt.

Paranghelia lui Nostradamus

Am citit undeva pe net despre profeţiile lui Nostradamus emise cu  500 de ani în urmă referitoare la anul 2016. N-o să vorbesc despre toate catastroficele previziuni (Unii cercetători riguroşi deja au convenit că în total ar fi opt încercări pentru biata noastră planetă anul în curs): declanşarea celui de-al treilea război mondial, renunţarea la taxe (semnalele Panama Pampars deja confirma oarece mişcări browniene în paradisurile fiscale), instituirea autorizaţiei să faci copii (astfel s-ar putea gestiona mai uşor mortalitatea şi relele tratamente din spitale), cutremurele majore, erupţia iminentă a Vezuviului, etc…

Nu cred nici măcar în atacul Rusiei asupra României cu toate că interesele ruseşti şi noile discuţii asupra înapoierii tezaurului, declanşate curajos pe muteşte de preşedintele Klaus Iohannis, par a nu ne lăsa de izbelişte…

Mi-a atras însă atenţia în mod deosebit şi m-a pus pe gânduri lăsându-mă cu gura căscată următoare aserţiunea plină de adevăr a Nostradamului:

„Porcii vor deveni fraţi cu omul!”

Unii sau grăbit să traducă sintagma legând-o de islamizarea Europei şi interzicerea tăierii porcilor. Alţii s-au gândi că odată cu rezolvarea în instanţă a problemelor Uniunii Scriitorilor, limbajul dintre om şi porc se va armoniza îndeajuns, ca urmare a consumului comun de tărâţe de grâu şi apelului la raţiune şi bună înţelegere al marilor critici. În consecinţă pot să fiu sigur că  va urma un bum al poeziei în literatura universală.(Va face bum şi antologia mea? Argintarium?... aia pe care mi-o publică Vlasie.)

Perplexitatea rezidă nu datorită vizionarismului, ci mai degrabă aş folosi semnul mirării asupra modului cum stăpânea Nostradamus cunoştinţele matematice. Cât să stăpâneşti teoria probabilităţilor? Până unde să se întindă geniul ca să calculezi exact că în acest an în România vor fi două runde de alegeri, să dai şanse egale porcilor, în oglindă, să candideze la primărie sau la camerele parlamentare ale oamenilor?… Nici Ăl De Sus nu-şi explică!

Doar Vanghelie e de presupus că a consultat goagălul şi a pus de-o paranghelie…

Lumea vazuta de ITI

Primăvară te iubesc. Partea II-a

„Măi omule te-ai tâmpit? Du flaconul înapoi şi să nu vii fără ţigări că-ţi arunc pe fereastră laptopul, că doar la scris ţi-e gândul! Nu pot să te trimit undeva că umbli cu capul în nori!”

 Avea şi ea dreptate. M-am întors la Auchan, poate că azi e ziua mea norocoasă şi cireşul nu s-a scuturat. Da, ce zi o fi azi?...

„E vineri 8 aprilie.” Îmi răspunse fata zâmbind din cireş. N-a trebuit să-i spun nimic, mă aştepta. Mi-a cerut ochelarii să-i mai şteargă o dată…

Stam aşezaţi la o masă, în curte casei cu două chepenguri la poartă, pe 9 Mai, sub cireşul înflorit, tineri; şi Ică, şi Nae, şi Ges, Mariana Ştefan, venise şi Vlasie să împrumute o carte, Geo cu aparatul lui de fotografiat… eram toţi albaştrii!

Vavama, bunica ta cu un borcan de sticlă în mână ne împărţea în pahare vin roşu. Te lăsai aşteptată şi ai apărut pe treptele din spate, atentă, te mai trădau  gleznele uneori, îmbrăcată cu o iie cu flori galbene şi frunzuliţe verzi. Aveai în mână un coş plin cu cireşe şi în priviri un snop de raze.

Ne-ai sărutat pe rând şi ne-ai pus la fiecare pe urechi din giuvaiergerie, cercei două perechi de cireşe…

Aş mai fi stat, dar închidea la tutungerie…

La mulţi ani Claudia!

Tabletă în alb şi negru. Primăvară te iubesc

Mă ştiţi, nu de ieri de-alaltăieri!… Încercuiesc tot mai strâns aproape 70 de primăveri. Nu că nu s-ar vedea, dar şi salcia cât e ea de bătrână,  primăvara întinereşte şi îşi trage peste tulpina scorburoasă ciucuri de flori galbene cu frunzuliţe verzi, de-ţi mai încălzeşti sufletul şi-i dai inimii brânci.

Aseară mergeam agale prin Auchan cu sacoşa mai mult goală, sub vremi ca o salcie plângătoare, şi-mi sare-n faţă un snop de raze zglobiu dansând jucăuş pe buzele fetei ce-mi aţinea calea. Era o tânără dotată după toate standardele europene, şi încă ceva pe deasupra, să-mi zgândăre mândria de a fi român.

„Îmi daţi vă rog ochelarii să-i curăţ, să vă schimb viaţa în roz?...”

Paralizat o clipă de idee, mă repliez la timp şi-i întind rama Pierre Carden de la ochelarii mei cei noi. Sunt foarte mulţumit de ei, nici nu s-ar putea altfel căci m-au costat două pensii fără exagerare.

Mi se mai pusese întrebarea, dar pe-atunci purtam ochelarii vechi, cu un braţ între două atele bandajate cu scotch, care nu cadrau cu situaţia…

Vă mărturisesc, fără ochelari văd doar întunericul, dar îmi funcţiona cu acuitate simţul mirosului şi-mi puteam închipui alături un cireş înflorit, în timp ce glasul de privighetoare ascuns sub frunze, recita o poezie optimistă despre calităţile produsului nemţesc pulverizat  din flaconul ce aşeza o peliculă subţire peste lentilele mele, gata pregătite să-mi schimbe viaţa.

După ce m-a convins, mi-a întins ochelarii la pachet cu flaconul cumpărat la un preţ rezonabil. Câtă dreptate avea! Nu-mi venea să cred ce vedeam în faţa ochilor, fata înflorise zâmbind ca un cireş.

M-am grăbit să ajung acasă să o privesc pe nevastă-mea prin lentile s-o văd măcar zarzăr, nu eram pretenţios. Nu mi-au mai ajuns banii să-i cumpăr ţigări. Cu legea asta anti-fumat, poate se lasă!

Acasă, de unde zarzăr înflorit?... Nevastă-mea a luat foc precum o pădure uscată de lemn câinesc.

(Continuare postul următor)